Radu Vâlcan, detalii neștiute din prima căsnicie: „M-am căsătorit la 20 și ceva de ani”. Adela Popescu este a doua soție

Data publicării:
Sursa foto: Radu Vâlcan, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Radu Vâlcan, Instagram

Radu Vâlcan a vorbit despre motivele care au dus la divorțul de prima soție.

Radu Vâlcan nu este astăzi la prima căsnicie. Adela Popescu este a doua soție a omului de televiziune, care a mai fost căsătorit și înainte de-a o cunoaște pe aceasta, timp de 4 ani. Acesta și soția lui de la vremea aceea, Tereza, au decis însă să pună capăt mariajului în 2007, din cauza mai multor neînțelegeri, după cum povestea recent actualul soț al Adelei Popescu. Chiar dacă acest detaliu din viața prezentatorului de la Antena 1 este mai puțin cunoscut pentru fanii săi, Radu Vâlcan povestea recent cum a ajuns în fața altarului la începutul anilor 2000 doar pentru că i se părea „cool”.

„Nu am greșit nici eu, nici ea. Așa a fost să fie să fim împreună și să ne despărțim. Ne-am căsătorit și am învățat multe, sunt încercări din viață. M-am căsătorit la 20 și ceva de ani pentru că mi se părea cool. 

Așa mi-am imaginat eu că o să fie acel moment, dar nu a fost așa. Eu doream stabilitate, îmi place familia. Nu mai merge relația, nu ne mai înțelegem și te încarci negativ, asta e o relație care nu te mai ajută ca individ să crești” , s punea Radu Vâlcan în urmă cu ceva vreme, potrivit wowbiz.

VEZI și: Când revine Adela Popescu în televiziune. Răspunsul pe care-l așteaptă toată lumea: „Îmi lipsește. Atunci probabil că o să mă vedeți în ce am ales” / VIDEO

Radu Vâlcan și Adela Popecu formează cuplul ideal

La câțiva ani după mariajul eșuat, Radu Vâlcan avea să o cunoască pe cea alături de care a format o familie minunată, pe Adela Popescu. Cei doi sunt unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă, iar faptul că s-au întâlnit reprezintă un noroc pentru ambii, ne declara recent în exclusivitate Adela Popescu. Tot ea a fost și cea care ne-a mai vorbit despre principiile care fac ca o relație să funcționeze, care se aplică mereu și în relația lor. 

„Am avut noroc că ne-am întâlnit, nu există niciun secret. Nu cred în suflete pereche. Eu cred că oamenii pot iubi de mai mute ori, nu se pune problema, dar cred în ideea de compatibilitate emoțională, adică ce pentru el e important, să fie și pentru mine și să ne dorim amândoi aceleași lucruri în viitor și să nu escaladeze certurile, pentru că absolut toate cuplurile se ceartă, dar să nu escaladeze. La un moment dat începi să spui vrute și nevrute, dar nu trebuie să faci asta. Cum ai văzut că un pic se depășește măsura, nu trebuie discutat de ce ne-am certat, trebuie discutat fix pe cuvântul acela care a fost peste normalitatea cuplului. Trebuie să spui „stop”, nu trecem peste asta.”, ne-a declarat Adela Popescu, în exclusivitate pentru Spectacola.

VEZI și: Prima reacție a Adelei Popescu, după ce soțul ei a publicat o fotografie cu ea nemachiată, fără să-i ceară aprobarea: „Cu petele alea pe față?”

Adela Popescu, părintele mai răbdător

Când vine vorba de viața cu trei copiii, lucrurile pot fi oricum, însă numai nu ușoare. Asta o poate confirma oricând și Adela Popescu, care spune totuși că încearcă cât mai des să rămână calmă, indiferent de situație, în timp ce Radu Vâlcan este părintele mai autoritar.

„Lumea ar spune că el este mai calm, dar nu-i adevărat, nu este el, nu, vă zic eu. Cu copiii eu sunt mai calmă și mai răbdătoare, categoric, dar el face activități de tată, pe care trebuie să le facă un tată. Îi mai și ceartă, îi mai și pedepsește, copiii cumva îi știu lui de frică, dar trebuie să fie și așa, o persoană mai rea în familie.”, ne-a mai spus vedeta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel