ORA DE IARNĂ 2021. Când se schimbă ORA, nu uitaţi să vă potriviţi ceasurile

Data publicării:
Unsplash.com
Descriere foto: Unsplash.com

România trece la ora de iarnă. 2021 ar putea fi ultimul an cu o schimbare de sezon a orei standard după ce Comisia Europeană a cerut renunţarea la schimbarea orei, dar România nu a ratificat încă recomandarea.

Deși în urmă cu ceva timp Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, până în acest moment în România nu s-a luat o decizie în acest sens.  Astfel că, în luna octombrie, se va trece la ora de iarnă, iar noaptea va fi mai lungă.

Mai exact, în acest an, trecerea la ora de iarnă se face între 30 și 31 octombrie, când ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 04:00 devenind ora 03:00.

Ora de iarnă 2021 va funcționa diferit față de cea din 2020, când când ora 04:00 devenea ora 03:00, în noaptea de 24 spre 25 decembrie.

Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul. Copiii și vârstnici resimt cel mai puternic această schimbare. Adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni, așa că nu pune presiune pe tine și ai răbdare. Dacă te vei suprasolicita este posibil să ai diverse probleme de sănătate.

 

Citește mai multe pe DC Business. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel