Oana Roman se gândește să-și scoată casa la vânzare: „Există cineva care nu este afectat?”

Data publicării:
Captură video Youtube/ Cătălin Măruță
Descriere foto: Captură video Youtube/ Cătălin Măruță

Oana Roman a luat o decizie radicală, din cauza facturilor uriașe din ultima vreme.

Oana Roman se numără printre vedetele care au fost extrem de afectată de sumele uriașe afișate pe facturile de energie electrică. Fiica lui Petre Roman s-a arătat a fi extrem de deranjată de această situație, pentru că prețurile aproape că s-au triplat, spune ea.

„Își bat joc. Eu trimit indexul în fiecare lună, tocmai pentru ca să nu existe regularizările pe care să și le inventeze ei. De ceva vreme, eu trimit indexul și ei trimit o factură, după care îi fac storno, o pun pe zero. Luna viitoare îmi vine pe 2 luni, de 2-3 ori prețul. Mi se pare o bătaie de joc incredibilă.

Nu este vorba de sume, este vorba de faptul că își bat joc. Oricum este dublu și față de cât era. Am văzut că sunt niște cazuri cu niște zeci de milioane, eu încă nu sunt în situația asta, dar oricum este mult mai mult față de cât era. Și eu nu consum aberant, niciodată nu am făcut-o. Deși eu am o casă foarte mare. Pe noi tata, din anii `80, ne-a învățat că… nu pe ideea de economie pentru bani, pe ideea de sustenabilitate. Nicio resursă pe pământul ăsta nu este infinită. Deci, trebuie să consumăm cu măsură din toate: din apă, din gaze, din curent. Nu în sensul să stăm în frig și în întuneric, dar că trebuie să consumăm responsabil. Dar una este să consumi responsabil și alta este să își bată ăștia joc. Ca să ce… ca să își ia ei mai multe avioane.”, a declarat Oana Roman, potrivit Fanatik.

Oana Roman, noi detalii despre relația cu Marius Elisei: „De aproape 10 ani mă strădui să ne ținem aproape și împreună”

Oana Roman se gândește să-și pună la vânzare casa

În acest sens, Oana Roman are de gând să ia o decizie radicală. Vedeta plănuiește de ceva timp să-și pună casa în care locuiește acum la vânzare, pentru că este mult prea mare, doar pentru trei membri.

„Există cineva care nu este afectat? 99% din populație este afectată de chestia asta. Și nu numai la noi. Și ce o să facem? Eu mă gândesc foarte serios că am o casă care a devenit prea mare și că poate ar fi bine să stau în una mai mică. Oamenii ăia care trăiesc din pensie și din salariul minim? Ăia ce fac? Ce fac la propriu. O să murim toți de foame pentru că vor unii să se îmbogățească? În`89 oamenii au ieșit în stradă de frig și de foame.

Eu luasem în calcul chestia asta de mult, nu din cauza facturilor, ci din cauza faptului că mi se pare că stau într-o casă pe care nu o locuiesc toată. Și ce sens are?!”, a continuat vedeta.

Oana Roman a decis să meargă la psiholog. Ce se întâmplă cu vedeta: „Am nevoie să reîncep terapia”

„Dacă eram mai mulți membri ai familiei merita”

Vedeta se arată a  fi destul de hotărâtă asupra acestei decizii, dorindu-și cât mai curând să se mută tot la casă, însă într-una de dimensiuni mai mici, care să necesite resurse pe măsura ei.

„M-am gândit la asta și mă gândesc serios cum stăm realmente. Eu am și mult teren și o casă foarte mare. Nu-mi trebuie atât. Dacă eram mai mulți membri ai familiei merita, dar așa…. Suntem noi 3 în 6 camere. Este prea mult.

Nu mai avem nevoie de atât spațiu. Ca să ce… să muncesc să curăț, să spăl, să întrețin… este bătaie de cap mult prea mare. Deci mă gândesc serios la o variantă în care să ne mutăm eventual într-una mai mică (n.r. casă) pentru că… nu neapărat de facturi, repet, ci de faptul că este și foarte mult timp ca să îngrijești o casă, pe care oricum nu o locuiești în întregime. Am 1.000 de metri în partea din spate, nici nu ajung acolo. Și cât stau eu acasă?!”, a mai spus ea, pentru sursa citată.

Motivul pentru care Petre Roman nu s-a căsătorit cu Zoe Ceaușescu. Acum s-a aflat: "Am curtat-o, dar lucrurile s-au stopat..."



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel