Motivul pentru care Daniela Gyorfi și George Tal nu s-au căsătorit. Sunt de 18 ani împreună și artista a fost cerută în căsătorie de două ori

Data publicării:
Daniela Gyorfi, captură video Youtube, Metropola TV
Descriere foto: Daniela Gyorfi, captură video Youtube, Metropola TV

Daniela Gyorfi a dezvpluit motivul pentru care nu a întemeiat o familie și în acte cu actualul său partener de viață.

Daniela Gyorfi și George Tal sunt împreună de 18 ani de zile, însă în tot acest timp, cei doi nu au făcut încă pasul cel mare. Acest lucru le-a dat de multe ori de gândit fanilor, care s-au arătat a fi extrem de curioși cu privire la motivul pentru care aceștia nu au ajuns în fața altarului și nu au rostit din tot sufletul „Da”, deși își declară dragostea unul față de celălalt cu fiecare ocazie. Astfel, artista a explicat de ce nu s-a materializat acest lucru, deși a fost deja cerută în căsătorie de două ori. 

„A venit, a cunoscut-o pe mama, nu m-a cerut imediat de nevastă. Când m-a cerut am spus da, m-a cerut de vreo două ori. El era divorțat, dar actul nu era valabil în România, noi am așteptat după un act de divorț, atunci ne-am dorit să ne căsătorim. După care am mai vrut o dată, când mama a fost foarte bolnavă, am internat-o și nu am mai avut chef de așa ceva, după care eu am pierdut sarcinile, am rămas însărcinată, tot timpul stăteam cu sufletul la gură. Am dus sarcina la capăt, am făcut botez, am mai stat puțin, am pierdut-o pe mama...”, a declarat Daniela Gyorfi, în cadrul emisiunii După faptă și răsplată moderată de Cristina Șișcanu.

Citește și: „Îngâmfată, falsă și pisicoasă”. Motivul pentru care Daniela Gyorfi a etichetat-o astfel pe Andreea Marin

Nu se mai gândește la căsătorie

Astfel, dacă în trecut ar fi luat în calcul acest eveniment important, de astfel, pentru toate cuplurile, acum, Daniela Gyorfi exclude posibilitatea organizării nunții. Artista este oarecum speriată de actul în sine și de această oficializare, motiv pentru care spune că vrea să trăiască în continuare în armonia de care se bucură acum în viața de cuplu. 

„Acum nu știu ce să mai zic. Nu e vorba de petrecere, actul nu că mă sperie, e ca nu cumva să greșim, ne este foarte bine așa. Tal niciodată, Gyorfi, atât. S-a întâmplat de multe ori ca el să fie cunoscut, iar apoi eu. Cred că am făcut o alegere bună ca să-mi fie impresar, ca el nu m-ar fi reprezentat nimeni.”, mai spune artista.

Te-ar putea interesa și: Mara Bănică, suspectată de Daniela Gyorfi că ar fi amanta soțului ei: „Au fost niște poze”

Țin toți banii la comun

Când vine vorba de resursele comune, Daniela Gyorfi spune că, deși nu sunt soț și soție, toate bunurile celor doi sunt la comun. Aceștia nu au carduri separate, dar nici secrete când vine vorba de planul financiar. 

„Nu ne certăm pe bani, pentru că nu avem de ce. Avem totul la comun, avem carduri, bani în bancă. Avem amândoi acces la bani, nu există ca el să aibă ceva, iar eu nu sau invers, nu există așa ceva. Banii sunt la comun. Avem cântări, avem bani, nu avem, avem rezerve și tot așa. Nu există că am cardul meu sau cardul lui.”, a continuat aceasta.

VEZI și: Mutare șoc în televiziune. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV! Vor prezenta noul sezon MasterChef



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel