„Îngâmfată, falsă și pisicoasă”. Motivul pentru care Daniela Gyorfi a etichetat-o astfel pe Andreea Marin

Data actualizării: | Data publicării:

 Daniela Gyorfi a dezvăluit ce părere avea în trecut despre Andreea Marin.

Daniela Gyorfi s-a dovedit a fi extrem de asumată în cadrul emisiunii La Măruță, unde a făcut mai multe dezvăluiri de-a dreptul picante, ce au implicat numele mai multe persoane cunoscute din showbiz-ul românesc. Așadar, artista a acceptat provocarea sosurilor picante, unde a fost nevoită să răspundă unor întrebări extrem de personale și incomode, ori să mănânce picant. Dacă pe unele bilețele Daniela a preferat direct să le rupă, la altele aceasta a ales să fie extrem de directă și transparentă, cum s-a întâmplat în cazul celei în care a fost nevoită să spună care sunt defectele Andreei Marin, din perspectiva sa. 

„Numește trei defecte ale Andreei Marin.”, a fost întrebarea primită din partea lui Cătălin Măruță.

„Mi-am schimbat părerea, dar așa credeam la început. Deci o credeam îngâmfată, falsă și pisicoasă. Asta credeam, dar între timp, în ultimele dăți, mi-am dat seama că am judecat multe lucruri greșite, probabil cum și pe mine m-au judecat alții. Așa am simțit când o vedeam. Mi-am dat seama că este altfel, iar pentru asta am tot respectul și admirația. Probabil că așa mi se părea atunci, că e mai falsă, nu am avut niciodată vreun conflict. Am văzut-o în niște interviuri, podcasturi recent și mi-a plăcut foarte mult, a spus anumite lucruri. Îmi cer scuze, se mai întâmplă să te eticheteze oamenii.”, a fost răspunsul oferit de Daniela Gyorfi. 

Pe aceeași temă: Mara Bănică, suspectată de Daniela Gyorfi că ar fi amanta soțului ei: „Au fost niște poze”

Femeia lângă care l-ar vedea pe soțul ei

Pe lângă întrebările picante individuale la care au fost nevoiți cei doi să răspundă, întrucât blondina nu a fost singură la emisiune, ci alături de partenerul ei, aceștia au trebuie să-și testeze și relația cu diferite mici provocări care să le ateste iubirea, gelozia și care să-i facă să descopere diferite informații unul cu privire la celălalt. Astfel, altă întrebare picantă la care artista a fost nevoită să răspundă a fost cea în care să denumească numele unei vedete lângă care crede că George s-ar potrivit de minune. Răspunsul Danielei Gyorfi a luat pe toată lumea prin surprindere. 

„Dacă nu ar fi căsătorit cu tine, cu cine din showbiz-ul românesc s-ar potrivi soțul tău?”, mai spune una dintre întrebările primite de artistă.

„Cu Andreea Bălan, pentru că face repetiții, trebuie să-i care toate garderobele alea. Nu știu de ce, este o fată luptătoare, mie îmi place, e un compliment, că e frumoasă fata, tânără. Ce compliment mai mare vrei?”, a declarat blondina.

„Mie îmi plac femeile pe fizic, în general mi-au plăcut așa. Nu te mai uita strâmb, că asta e situația.”, a completat George, partenerul său.

Te-ar putea interesa și: Câți frați are, de fapt, Ioana Ginghină: „Nu știu cum arată. Nu înțeleg de ce nu ne vedeam”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel