„Planul Tatoiu” prin care s-ar rezolva greva profesorilor. Monica Tatoiu, soluție inedită: „Nu salariul din învățământ rezolvă problema. Aici este o problemă structurală”

Data publicării:
Monica Tatoiu, captură video YouTube
Descriere foto: Monica Tatoiu, captură video YouTube

Monica Tatoiu intervine în conflictul dintre profesori și Guvern. Afacerista vine cu soluția care ar salva învățământul românesc. 

Conform edupedu, peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați din școli, personal didactic auxiliar și nedidactic, din totalul de 292.000 de profesori și angajați în școlile din România, au intrat în prima grevă generală pe termen nelimitat în data de 23 mai 2023. Autoritățile au refuzat propunerea venită din partea reprezentanților cadrelor de învățământ și, astfel, au concretizat situația grevei.

„Planul Tatoiu” prin care se va rezolva greva profesorilor

Monica Tatoiu, celebra afaceristă, dar și fost cadru didactic de matematică, dezvăluie planul său pentru rezolvarea grevei profesorilor și arată metodele prin care se poate pune capăt acestei situații, având în vedere că elevii sunt cei mai afectați de întreaga situație.

„Se impune urgent organizarea unui examen național pe care să îl dea profesorii în paralel cu elevii, din subiectele date în ultimii 20 de ani. Cine ia note de 10 (cu aceeași grilă de corectare), să primească din toamnă dublul salariului. Adică, cei buni validați prin examen să fie plătiți corect.

Un profesor de la țară îmi scria următoarele: E o școală unde s-au schimbat directorii prin sindicat de trei ori anul acesta. Școală la care eu am fost de 5 ori în tot anul. Și ce? Intră salariul degeaba.

Cam așa merge treaba în învățământ și, după, vor măriri de salariu”, a declarat Monica Tatoiu pentru cancan.

 

De asemenea, afacerista îi asigură pe părinți că mediile se vor încheia și se vor da examenele aferente acestui an.

„Se vor da examene, se vor încheia medii.”, a adăugat Monica Tatoiu, conform sursei citate.

VEZI Și: Suma uriașă pe care Monica Tatoiu o scoate din buzunar pentru destinațiile exotice: „Nu am făcut o vacanță fără mai puțin de...”

Degeaba e salariul mai mare dacă sunt aceleași condiții

Fostul cadru didactic punctează și condițiile desfășurării muncii pe care o prestează profesorii, nu doar creșterea salariilor și face referință la situația cadrelor medicale unde s-au mărit salariile, dar condițiile spitalelor sunt aceleași. Totodată, afacerista încadrează conjunctura într-o diversiune politică pe fondul rotativei:

„Nu salariul din învățământ rezolvă problema. Aici este o problemă structurală. La fel și în sănătate. Au mărit salariile medicilor, dar spitalele oferă aceeași „calitate”. E necesară o discuție mai profundă, despre rural, urban. Înainte trebuie normarea activității, 18 ore la clasă săptămânal, cât pentru corectare, cât pentru pregătire, cât pentru remediere, cât pentru performanțe. Vacanțe și evaluări naționale, participare”.

„Greva aceasta este doar o grenadă politică pe fondul rotativei. Este o piesă politică proastă. Nu se poate găsi o soluție acum. Dar da, trebuie mărite salariile acolo unde există competențe și activitate. Dar nu pompieristic.

Dacă profesorii își fac opt ore de educație, predare, formare, evaluare, orientare școlară, merită, desigur. Dar cei care sunt performanți și pot câștiga mai mult în privat pleacă. Rămân cei care nu au alt mijloc de câștig”, a completat Monica Tatoiu, conform Cancan.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel