Mioara Roman, de urgență la spital. Mesajul dureros al Oanei Roman: ”Nu am putere...”

Data publicării:
Sursa foto: Oana Roman, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Mioara Roman are din nou probleme de sănătate.

Oana Roman trece prin momente grele, după ce mama sa se confruntă din nou cu probleme de sănătate. Deși, în ultima perioadă, aceasta a fost internată în cadrul unui centru unde i se făceau tratamentele necesare și unde vedeta spunea că se simte foarte bine, se pare că starea ei s-a deteriorat din nou. Mioara Roman a ajuns din nou pe patul de spital, iar anunțul a fost dat de fiica sa. Oana Roman este foarte deschisă cu fanii săi și împărtășește cu ei toate lucrurile prin care trece, iar acum și-a atenționat urmăritorii că poate urma o perioadă fără activitate pe Instagram din cauza stării precare de sănătate pe care o are mama sa.

”Mama e la spital. Nu am putere să fiu cu voi aici. Doamne ajută să fie bine.”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Mioara Roman a ajuns recent din nou pe mâinile medicilor

În urmă cu ceva timp, vedeta anunța tot pe rețelele de socializare faptul că este nevoită să meargă cu cea care i-a dat viață la spital, întrucât nu se simțea prea bine. Aceasta i-a făcut atunci Mioarei Roman mai multe investigații, după care a ales să o  interneze într-un centru specializat.

"Azi din păcate a trebuit să o internez pe mama pentru niște analize mai amănunțite, pentru că nu se simțea bine. Am venit la spitalul Colentina și cel puțin pe secția unde este mama, sunt impresionată pozitiv de cum arată și de cum este tot personalul. O surpriză plăcută. E greu să o duc iar la spital pe mama, dar măcar știu că e pe mâini bune. Rugați-vă pentru sănătate, credeți-mă că e cea mai importantă. Nici eu nu am realizat pe deplin până nu m-am confruntat cu boala.", spunea recent Oana Roman pe instastory.

Oana Roman îi dă replica lui Marius Elisei, după acuzațiile aduse: ”Cu asta am încheiat definitiv orice discuție”

Unde a internat-o vedeta pe Mioara Roman

Oana Roman a dezvăluit în urmă cu ceva timp faptul că mama sa are mare nevoie de ajutor pentru a se îngriji, deoarece starea de sănătate nu o mai ajută să facă lucrurile de una singură. Atunci, aceasta a luat decizia radicală de a o interna pe Mioara Roman într-un centru special, unde să aibă parte de toate condițiile necesare pentru a se reface. Oana Roman îi asigură pe cei care o judecă că nu este vorba despre un azil, ci chiar despre un hotel de 4 stele. 

"Ea are destule probleme de sănătate, iar degenerările hormonale nu stau pe loc. Noi facem tot ce putem ca ele să evolueze cât mai lent posibil. Are niște probleme care țin de partea neuronală, adică o îmbătrânire a celulelor neuronale. Nu îi afectează vorbirea, dar îi afectează per total starea generală, adică nu mai este la fel de activă, la fel de conectată, rapidă, a făcut și o serie de mici  accidente vasculare care au afectat-o și are o pareză la mâna dreaptă, nu mai poate să o folosească. Din acest motiv, are nevoie de niște îngrijiri speciale. Trebuie să facă kinetoterapie, masaj, gimnastică, are nevoie de ajutor pentru a face anumite activități, deoarece nu-și mai poate mișca mâna deloc.", a declarat Oana Roman, în cadrul emisiunii "La Măruță", de pe Pro TV.

Lorena Buhnici, pusă la zid de Oana Roman: "Doamna are probleme serioase"

Cât plătește vedeta pentru confortul mamei ei

"A acceptat ușor să meargă acolo, este femeie deșteaptă. Ea are cu cine să socializeze acolo, se odihnește cum trebuie. Costurile depind în funcție de tipul de cameră pe care îl alegi. Aici unde stă mama, prețurile pornesc de la 3500 de lei pe lună și ajung până la mult mai mult, în funcție de ce condiții dorești. Mama are o pensie ok și ne descurcăm.", a continuat Oana Roman seria dezvăluirilor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel