Gina Pistol a răbufnit, după ce a primit o acuzație dură în mediul online.
Gina Pistol se află, fără doar și poate, în una dintre cele mai bune perioade din viața ei. Frumoasa prezentatoare trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Smiley, cei doi au împreună o fetiță minunată, iar pe plan profesional totul îi merge perfect. În timp ce aproape toată comunitatea de fani îi susține pe cei doi îndrăgostiți la orice pas, mai există și unii care le aduc critici, ba chiar lansează diferite teorii în mediul online. Acest lucru s-a întâmplat și recent, când un internaut a scris într-un comentariu faptul că, de fapt, copilul nu este a lui Smiley, iar vedeta de la Antena 1 s-ar afla în închisoare.
„Așa este copilul Ginei Pistol. Ea este în închisoare pentru că minte că are un copil cu Andrei Tiberiu Maria, Smiley. El susține minciuna pentru că este amenințat. Somnul rațiunii naște monștri.”, a fost comentariul făcut în mediul online de un internaut.
Vizibil șocată de replica primită, Gina Pistol nu a rămas indiferentă și i-a răspuns celui care a lansat asemenea teorie.
„Între timp... undeva într-o minte prăfuită și întunecată...”, a fost reacția Ginei Pistol, pe Instagram.
De când a devenit mamă pentru prima dată, Gina Pistol le-a dezvăluit în repetate rânduri faptul că simte că nu mai are timp de nimic. Aceasta trebuie să se ocupe de carieră, treburile casnice, dar și de copil, în același timp.
„Îl prețuiam și înainte (n.r timpul) și mai ales acum, de când am copil, mi-e și mai greu să irosesc timpul. Nu-mi permit luxul acesta.
Nu știu cum să îți explic, cred că doar un alt părinte mă poate înțelege. Cumva, toată viața mea de dinainte parcă nu mai înseamnă nimic. Parcă viața mea abia acum a început, de când este copilul ăsta prezent. Tot ce făceam înainte era, așa, superficial, era fără nicio noimă pe pământ”, a declarat Gina Pistol pentru fanatik.ro
Câți bani câștigă Smiley din YouTube. Artistul are o avere impresionantă
Mai mult, iubita lui Smiley spune că i-a fost destul de greu să se obișnuiască cu programul pe care i l-a impus noua viață. Vedeta era obișnuită să-și facă întotdeauna propriul program și să nu-i îngrădească nimeni libertatea.
„N-am fost niciodată petrecăreață. Cu toate că poate presa a lăsat asta să se înțeleagă la un moment dat. Ieșeam și eu ca orice tânăr. Nu mi se pare că ieșeam mai mult decât alte persoane. Și înainte, dacă aveam de ales între o seară de ieșit în oraș, la discotecă sau la club, și o seară de stat acasă și băut un pahar de vin și a asculta muzică sau să citesc ceva…aleg să rămân acasă.
Încerc să mă ocup și de asta (n.r carieră) pentru că pentru mine a fost un pic, așa…Eu sunt un om foarte activ și urăsc monotonia, rutina, iar de când am devenit mamă…Toate mamele știu că o perioadă te trezești în fiecare zi în aceeași zi. Și asta mi-a fost un pic greu pentru că îmi place să iau decizii, să mă duc unde vreau eu, când vreau și, cumva, treaba s-a schimbat”, a dezvăluit Gina Pistol, iubita lui Smiley, pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News