Mimi, pe numele ei real Mihaela Pantea, a dezvăluit recent experiențele cutremurătoare din școala generală, dezvăluind întâmplări de bullying și abuz din partea unor profesori. Printre mărturisiri, Mimi a relatat momentul în care un profesor de chimie a folosit un apelativ jignitor la adresa ei și a ajuns să o agreseze fizic, lovind-o cu capul de bancă, în urma unei simple întrebări adresate în clasă.
Mimi, pe numele ei real Mihaela Pantea, este una dinte cele mai cunoscute și îndrăgite vloggerițe de la noi din țară. Ea a reușit să strângă de-a lungul timpului peste un milion de urmăritori pe rețelele sociale. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, puțini știu că vloggerița a trecut prin momente dificile în perioada copilăriei, fiind victima bullyngului atât din partea profesorilor, cât și a colegilor.
Invitată în cadrul pocastului moderat de Ilinca Vandici, Mimi a mărturisit că în clasele I-VIII a avut nu unul, ci doi profesori care au avut un comportament neadecvat față de ea.
„În clasele I-VIII am avut o profesoară de matematică. Nu știu care era faza cu ea, o țin minte și acum. M-a terorizat toți acei patru ani. Mă făcea să mă simt foarte redusă mintal. Mă făcea să simt că eu nu pot să înțeleg matematica și nu mă scotea din nota 5. O întrebam de ce nu îmi dă mai mult, pentru că am făcut ce trebuie. Îmi spunea că nu poate să fie o diferență prea mare între nota de la examen și media generală. M-a scos cu media generală 5 sau 6 în ciclul gimnazial, iar eu la examen am luat 9,20 la matematică. Era un bullying inutil pe care o femeie matură i-l făcea unui copil. De ce?”, a spus Mimi, în podcastul Ilincăi Vandici.
Te-ar putea interesa și: De ce ar fi divorțat, de fapt, Carmen Grebenișan și Alex Militaru. Alina Ceușan a dat din casă: „El suferă mai mult. Ea e foarte bine”
Te-ar putea interesa și: Cristina Cioran, cu ochii în lacrimi. Actrița cere prelungirea ordinului de protecție împotriva lui Alex Dobrescu, tatăl fiicei sale
Vloggerița a mai spus că a avut de-a face și cu un profesor de chimie care a dat-o jignit-o și mai apoi a dat-o cu capul de bancă, după ce i-a adresat o simplă întrebare. Cu toate că tatăl ei a venit la școală pentru a discuta cu profesorul după acest incident, acesta a continuat să predea.
„Aveam un profesor de chimie care folosea acest apelativ pe care-l folosea Vadim Tudor în momentul în care mă vedea, pentru că eram foarte micuță, cum sunt și acum. Nu o să-l reproduc. La un moment dat l-am întrebat o formulă. Nu înțelegeam. Eu nu eram genul de copil care să înțeleagă matematică, fizică și chimie. Eram foarte bună la compuneri, scriam la revista școlii, îmi plăcea mult literatura.
L-am întrebat la un moment dat ceva pe acest profesor și a venit la mine și mi-a zis că sunt o proastă și m-a dat cu capul de bancă. A fost momentul în care m-am dus acasă și i-am spus tatei ce s-a întâmplat. Tata super nervos a venit la școală și a fost o situație atunci, dar ideea e că profesorul respectiv a continuat să predea”, a mai mărturisit Mimi, în podcastul Ilincăi Vandici.
Te-ar putea interesa și: Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile
Te-ar putea interesa și: Denisa Tănase, dezvăluiri despre divorțul de primul soț, medicul Cornel Brotac: „Au fost multe măști. Erau momente când plângeam în casă”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News