Mihai Albu, primele declarații după ce a fost diagnosticat cu cancer. De unde a aflat, de fapt, Iulia Albu despre boală

Data publicării:
Mihai Albu, captură video Youtube, AntenaStars
Descriere foto: Mihai Albu, captură video Youtube, AntenaStars

Mihai Albu a oferit mai multe detalii despre momentul în care a fost diagnosticat cu cancer.

Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu trei luni de zile, celebrul designer dezvăluind abia recent boala despre care a aflat în urma unui control  de rutină. Astfel, chiar dacă acesta mărturisește că și-a făcut mereu analizele la timp, anul trecut, din cauza incidentelor mai puțin fericite din viața sa, acesta și-a neglijat sănătatea. Astfel, norocul său a fost vizita la medic la timp la începutul anului 2024, care i-a salvat viața, mărturisește el.

„A fost o perioadă foarte dificilă, dar am ales să spun povestea ca să fie ca o pildă pentru toți cei care sunt trecuți de o anumită vârstă, mai mult de 50 de ani, trebuie să facă periodic analize, să ia orice boală din pripă, există tratamente, în așa fel încât să nu fie prea târziu. Eu am descoperit dintr-o întâmplare, prin niște analize făcute pentru a vedea cum stau și am găsit acest cancer. Toată lumea trebuie să facă măcar o dată pe an analizele periodice, așa își pot salva viața.”, a declarat Mihai Albu în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

Citește și: Iulia Albu, reacție neașteptată după ce Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer: „Momente ca acestea ne fac să prețuim mai mult”

Nu a avut niciun fel de simptom

Mai mult, acesta spune că nu a avut niciun fel de simptom sau stare de rău, ci pur și simplu a mers la medic din pură întâmplare. Partea cea mai bună este că diagnosticul a fost primit încă din etapa inițială, spune el. 

„Am făcut, într-adevăr, destul de des analizele, dar anul trecut nu le-am mai făcut, pentru că am avut greutățile cu mama mea și m-am neglijat pe mine. La începutul acestui an le-am făcut și am avut mare noroc că am luat boala din pripă, o boală perfidă și nemiloasă. A fost o normalitate, nu m-am simțit deloc rău, nu am avut niciun simptom.”, a mai spus acesta.

VEZI și: Ce i-a spus Carmen Harra lui Florin Piersic în urmă cu 30 de ani. Care sunt șansele actorului de a se recupera complet

A aflat de diagnostic în urmă cu trei luni

Astfel, chiar dacă anunțul a fost făcut public abia acum, Mihai Albu spune că se luptă deja cu acest diagnostic de aproximativ trei luni de zile, moment din care a început să urmeze un șir lung de proceduri și intervenții.

„Acum trei luni am aflat și deja am trecut printr-o groază de proceduri, unele doar analizele, altele chiar invazive. Am trecut și printr-o puncție unde s-a văzut clar că este vorba de cancer. Apoi a fost extirpată toată prostata. Acum aproape 3 săptămâni am suferit intervenția chirurgicală, iar după șase săptămâni se vor face niște analize. Deocamdată am credință și sper să nu fi proliferat vreo celulă care să fi pornit în altă parte, am speranță că scap de chimioterapie.”, mai spune Mihai Albu.

Te-ar putea interesa și: Marian Golea, previziuni pentru Florin Piersic. Ce se va întâmpla cu marele actor: „Acesta e singurul remediu”

Mihai albu a povestit și cum a primit fiica sa vestea, dar și care a fost modul în care a înștiințat-o pe Mikaela cu privire la starea sa de sănătate.

„Inițial i-am spus că trec printr-o operație abdominală, iar mai apoi m-am încumetat și i-am spus, a fost lângă mine, ba chiar noaptea de Înviere a petrecut-o cu mine. Nu este cazul ca Iulia să fie lângă mine, ea a aflat de la fetița mea, Mikaela i-a spus mamei ei, am primit un telefon de încurajare.”, a mai dezvăluit acesta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel