Mihaela Bilic, sfaturi pentru femeile care vor să slăbească: „Nu poți să te așezi cu soțul la masă și să mănânci cot la cot cu el”

Data publicării:
Mihaela Bilic, captura video PRO TV
Descriere foto: Mihaela Bilic, captura video PRO TV

Mihaela Bilic a dezvăluit care sunt cele mai mari greșeli pe care le faem atunci când vrem să scăpăm de kilogramele în plus. Nutriționista  a oferit și câteva sfaturi prețioase. 

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, a dezvăluit care sunt cel mai mari greșeli pe care trebuie să le evităm atunci când vine vorba despre mâncare. Potrivit acesteia, ronțăielile dintre mese sunt cel care ne fac să acumulăm kilograme în plus. 

„Ronțăim produse pe care nu le mănânci cu lingura și cu furculița, care vin de obicei ambalate în niște pachete pe care tu crezi că e porția corectă și nu te oprești decât când ai terminat pachetul. Plus că la sfârșitul zilei, dacă te întrebi ce ai mâncat, nu o să știi câte migdale, cât fistic și câți covrigei. Le trecem cu vederea, dar ele aproape dublează sau triplează aportul caloric dintr-o zi.

Sunt niște alimente destinate plăcerii și mâncatului emoțional. Fie că sunt dulci sau sărate, aportul de calorii este dramatic. Au mai mult decât ciocolata. Migdalele au 660 de calorii pe suta de grame, ciocolata 450-550. Ce e sănătos, îngrașă, nu e dietetic”, a spus Mihaela Bilic în emisiunea lui Cătălin Măruță. 

Ce pauză trebuie să existe între mese conform Mihaelei Bilic

Mihaela Bilica a dezvăluit și ce pauză trebuie să existe între mese. 

„Suntem precum copii care stau cu ț**a în gură. Suntem neînțărcați. În momentul în care ronțăi și îți stimulezi salivația, stomacul să secrete sucuri digestive…Din ce mănânci, de aia ai mai mânca. Noi ar trebui să facem pauze. Maturitate alimentară înseamnă să stai 4-5 ore fără să bagi măcar o migdală în gură. Noi ca adulți, majoritatea, suntem la cură de slăbire. Trei mese pe zi e suficient”, a adăugat Mihaela Bilic.

Mihaela Bilic, sfaturi pentru femeile care vor să slăbească

Nutriționista a oferit și câteva sfaturi pentru femeile care vor să scapă de kilogramele în plus. 

„Femeile au nevoie de mult mai puține calorii și trebuie să mănânce mult mai puțin decât un bărbat. Deci nu poți să te așezi cu soțul, cu iubitul la masă și să mănânci cot la cot cu el, pentru că o să te îngrași. Nu mai putem, doamnelor, să avem trei feluri de mâncare. Iar asta cu desertul e…”, a explicat nutriționista.

Cum să slăbești mâncând pe săturate

Mihaela Bilic este unul dintre cei mai populari medici nutriționiști din țara noastră. Tocmai datorită acestui lucru, medicul oferă regulat extrem de multe sfaturi despre dietă și un stil de viață sănătos, pentru cei care vor ajungă la numărul dorit de kilograme pe cântar. Și, pentru că toată lumea este în acestă perioadă din an în căutarea unei „rețete” minune pentru slăbit, Mihaela Bilic spune că aceasta există, ba chiar poți mânca oricât. Trebuie însă să respecți un plan alimentar mai strict. 

„Cea mai simplă și rapidă cură de slăbire după sărbători este cea cu ciorbă/supă. Mâncați de două ori pe zi câte un castron mare de supă caldă, indiferent că este dulce sau acră, cu multe legume, dar și cu carne, cartofi, orez sau paste făinoase. Fie că e ciorbă de perișoare, de fasole cu afumătură sau supă cremă de morcov, ciorba este alimentul ideal pentru slăbit: ține de foame câteva ore bune și are doar jumătate din numărul de calorii al unui fel principal. Hrănește, încălzește, hidratează și slăbește în același timp!”, a declarat Mihaela Bilic, potrivit Fanatik. 

„Motivația nu poate veni din exterior, trebuie să o găsești în tine”

De asemenea, Mihaela Bilic spune că nu trebuie să așteptăm ca un factor extern să ne inducă ideea necesității pierderii kilogramelor. Chiar dacă foarte multe persoane trăiesc cu această concepție, este total greșit. 

„Motivația nu poate veni din exterior, trebuie să o găsești în tine. De obicei, suntem dispuși să facem efort doar atunci când primim o recompensă sau când ne este frică de o pedeapsă. Cei mai mulți bărbați își schimbă alimentația în momentul în care analizele de sânge sunt anormale și arată un risc de boală. Cât despre femei, motivația apare odată cu riscul de a fi trădate în dragoste. Din păcate, un stil de viață sănătos și echilibrat necesită efort, disciplină, educație și perseverență. Să avem grijă cu adevărat de ființa noastră, asta ar trebui să ne fie motivația!”, a continuat medicul nutriționist.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Diete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel