„Mi-au scos 800 de grame de tumoră”. Andreea Marin, suspectă de cancer. Drama prin care a trecut vedeta

Data publicării:
Andreea Marin, captură video Youtube
Descriere foto: Andreea Marin, captură video Youtube

Andreea Marin și-a deschis sufletul și a vorbit despre una dintre cele mai întunecate perioade din viața ei. 

Dacă acum este împlinită pe toate planurile, în trecut, Andreea Marin a experimentat diverse greutăți care au pus-o la încercare. Una dintre aceste situații a fost chiar momentul în care îndrăgita prezentatoare a fost suspectă de cancer, lucru greu de gestionat de toate persoanele care ajung în acest punct. Totuși, „Zâna Surprizelor” povestește cum nu și-a pierdut nicio clipă speranța, iar faptul că a dat peste cei mai buni specialiști a ajutat-o să aibă încredere în acest proces de vindecare. 

”Ce m-a convins să mă operez este atenția mea constantă pentru sănătate și dorința de echilibru. Știm foarte bine că fără sănătate nu avem mai nimic. Aveam o problemă și trebuia analizată obiectiv, de un specialist. Am avut norocul să întâlnesc un medic deosebit, de o rară calitate umană. Am căpătat încredere cunoscând mulți pacienți ce au trecut prin mâinile lui și mi-am spus că aici, acasă, vreau să mă operez și eu”, a declarat Andreea Marin, potrivit ciao

Te-ar putea interesa și: Ce greutăți a întâmpinat Andreea Marin, în relația cu fiica ei: „Mă doare sufletul când mă gândesc la faptul că...”

„Mi-au scos doi pumni de celule crescute haotic pe corpul meu. 800 de grame de tumoră”

Andreea Marin povestește cum situația se putea complica de la o zi, la alta, existând diferite riscuri. Până să primească rezultatul biopsiei, vedeta spune că a trăit constant cu o frică în suflet, însă, din fericire, totul s-a terminat cu bine. 

”Problema mea de sănătate a implicat riscuri, dar Dumnezeu a fost cu mâna pe umărul meu și îi mulțumesc. A existat chiar și riscul extrem de incomod al unui răspuns nefavorabil în urma biopsiei realizate în timpul operației, dar mă bucur nespus că sunt sănătoasă astăzi, recuperarea merge bine, am scăpat de disconfortul de zi cu zi din zona cervicală, am reînceput să merg la antrenamentele de sport și mă simt din ce în ce mai bine.

Am trecut printr-o biopsie. Am fost unul dintre pacienţii norocoşi. Am avut doar de extirpat ceva. Alţii nu sunt aşa norocoşi. Eu sunt un om puternic, mă ştiţi doar, dar aşa e, aşteptarea te omoară. E greu de descris în cuvinte ce simţi în acele momente, până vine rezultatul. Mi-au scos doi pumni de celule crescute haotic pe corpul meu. 800 de grame de tumoră. Aveam cocoaşa aceea în spate, care crescuse din senin”, a mai spus Andreea Marin.

Citește și: Reacția neașteptată a Andreei Marin, după ce Iulia Albu i-a criticat ținuta: „Criticile le primesc astfel...”

Cea mai rușinoasă experiență din viața ei

Andreea Marin a trăit extrem de multe situații imprevizibile, cât timp a lucrat pe micile ecrane. Vedeta a fost constant supusă provocărilor specifice, însă de departe, una dintre întâmplări i-a rămas și până astăzi în minte. 

„Am simțit așa cum îmi pică sufletul. E o poveste pe care mulți și-o amintesc, era o emisiune de 1 aprilie, așa s-a nimerit, studio nou, frumos, strălucitor, neatins de pașii omului și o scară uriașă pe care eu coboram uneori la începutul emisiunii. O scară lucioasă, nou-nouță, spiralată. Pe tocuri, cu rochie lungă. Ideea era că mâna curentă era solidă, scara la fel de solidă, dar alunecoasă.

Am pășit, am mers doi, trei pași, pe aplauzele oamenilor, erau 250 de oameni în sală, și după câțiva pași m-am dus din capul scării până în jos, am alunecat. Ce a fost foarte interesant, și nu regret, a fost că acele câteva clipe, câteva secunde a durat, nu mai mult, dar mi s-au părut o veșnicie. Nu știu câte idei îți pot trece prin minte în doar trei secunde de groază”, povestea aceasta în trecut. 

VEZI și: Andreea Marin, umilită și jignită de Ștefan Bănică: „Problemele cu agresivitatea au fost dintotdeauna. Plângea de faţă cu noi”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel