Marina Amășan, mesaj subtil pentru văduva lui Victor Socaciu: „Remușcări și rușine”

Data publicării:
Marina Almășan și Victor Socaciu, foto Facebook
Descriere foto: Marina Almășan și Victor Socaciu, foto Facebook

Marina Almășan a anunțat că a predat spre tipărire cartea despre relația cu Victor Socaciu. Prezentatoarea TV spune că detaliile din carte s-ar putea să producă rușine și remușcări pentru cei care au criticat inițiativa ei de a scrie despre fostul soț. 

Victor Socaciu s-a stins din viață pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, la vârsta de 68 de ani. Artistul era internat de o lună în spital și se afla în comă. Victor Socaciu și Marina Almășan și-au unit destinele în anul 1996. Cei doi au fost căsătoriți timp de 16 ani și au împreună un fiu, pe Victoraș Socaciu. Regretatul artist și Marina Almășan s-au despărțit în 2012, iar în 2016 Victor Socaciu s-a căsătorit cu Brândușa Simion. 

Marina Almășan a scris o carte despre căsnicia cu Victor Socaciu, în ciuda criticilor făcute de Brândușa Socaciu, văduva lui Victor Socaciu. 

Marina Almășan a scris o carte în memoria lui Victor Socaciu


Vedeta a scris și o carte în care vorbește despre povestea de dragoste dintre ea și Victor Socaciu. Marina Almășan a declarat că lansarea cărții va fi pe 5 mai, cu două zile înainte de ziua fiului său și al lui Victor Socaciu. De asemenea, Marina Almășan a dezvăluit și cine a susținut-o în decizia de a scrie această carte.

 

"Cartea o să apară în luna aprilie și o voi lansa pe dat de 5 mai, cu două zile înainte de ziua de naștere a fiului meu, care împlinește pe 7 mai, 25 de ani. Este o carte pe care eu i-o dedic, în memoria tatălui său. Vreau să fac o lansare a cărții spectaculoasă, la care am început deja să lucrez. Vreau să fie prezent și Victor, indirect, prin cântecele sale, vreau să fie prezenți toți prietenii săi, oamenii care l-au cunoscut/ Îmi doresc să fie un fel de omagiu pe care îl aducem noi, cei doi membrii ai sufletului său, adică eu, fosta soție, și Victor Jr, fiul său. Este un omagiu pentru cel care a plecat atât de neașteptat și atât de trist dintre noi. 

 

Când am decis să scriu această carte, cel mai mult m-am susținut eu pe mine pentru că a fost dorința mea să aduc la lumină amintirile mele legate de căsnicia cu Victor Socaciu și să curăț puțin imaginea deformată pe care a prezentat-o presa, în momentul în care noi ne-am despărțit. Vreau ca lumea să rămână cu certitudinea că noi am avut o căsnicie foarte frumoasă, care s-a destrămat. Îmi place să cred că nu din vina noastră sau nu doar din vina noastră și că amândoi, așa cum se va vedea și în carte, am regretat acest lucru. Cel mai mult am regretat că am lăsat să treacă acești zece ani între noi, fără să luăm taurul de coarne și să ne reîntoarcem în familia fericită care am fost, timp de 16 ani", a declarat Marina Almășan pentru SPECTACOLA.

 

„Mie imi va așeza liniste în suflet. Altora, poate, remușcări și rușine”

Prezentatoarea Tv a anunțat că noul volum a plecat deja spre tipar și crede că va produce remușcări și rușine printre cei care au criticat apariția acestei cărți, făcînd astfel aluzie la văduva lui Victor Socaciu.

„Editorialul meu de astăzi îi va face pe mulți să ofteze iar pe alții câțiva – să răsufle ușurați. La cei din urmă nu vreau să mă refer. Pentru mine, ei nu există. Mă voi referi la cei mulți, pe care îi va întrista anunțul pe care-l voi face : serialul online se oprește astăzi. Cartea mea despre cei 16 ani petrecuți alături de Victor Socaciu a fost predată la tipar, a trecut deja prin prima corectură și se pregătește să fie imbrăcată în straiele de sărbătoare și dată la multiplicat. De acolo o va porni spre cel mulți care l-au iubit pe Victor, dar și spre fiul nostru – cel care poartă numele tatălui său și căruia îi este dedicat romanul meu. 

Astazi am început și filmările pentru noul sezon al emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10” de la TVR. Sufletul meu începe să bată cu poată puterea în această direcție – cea care reprezintă , cred, menirea mea pe acest pământ  și căreia m-am dedicat  de decenii. Prin urmare, voi întrerupe și din acest motiv serialul meu, cu muțumirea de a vă fi povestit lucruri neștiute de mulți despre familia noastră frumoasă, despre iubirea în care ea a fost înfășurată, despre lucrurile extraordinare pe care aceasta din urmă le-a generat. Dar mai cu seamă v-am (re) adus în atenție o  mulțime din cântecele lui Victor, nenumărate dintre ele prinzând viață chiar sub ochii mei, iar unele, poate, chiar din cauza mea. 


Nu mă întrebați de ce am ales să scriu toate aceste lucruri. Poate am simtit nevoia unei “eliberări”. 10 ani de tăcere, așternuți între noi, nu au însemnat nicio clipă că eu sau el am încetat vreodată să ne gândim unul către celălalt. Semne destule există în acest sens, mărturii ale unor oameni apropiați nouă, cântece pline de mesaje subtile dar și fățișe, pe care , culmea, le-am regăsit chiar pe pagina artistului, din păcate abia după plecarea sa spre Nemurire..

  Încă de când era nescrisă, cartea mea a stârnit curiozități și controverse. Ba chiar și neînțelese  revolte. Cine să se revolte la adresa unor mărturii care omagiază un artist, o iubire, o operă? Probabil cineva care are a se teme de ceva…Cartea va lămuri, cred,  toate lucrurile. Mie imi va așeza liniste în suflet. Altora, poate, remușcări și rușine…”, a scris Marina Almășan pe blogul ei, Femei de 10. 


Brândușa Socaciu susține că nu este de acord cu scrierea unei cărți despre viața lui Victor Socaciu


Văduva regretatului artist a fost întrebată dacă are de gând să scrie o carte despre povestea lor de iubire, iar aceasta a fost extrem de categorică în răspuns, afirmând că nu crede că acestuia i-ar fi plăcut să fie subiectul unei cărți. 

 

„Mă întrebați dacă aș vrea să scriu o carte. Sigur că aș putea, am multe lucruri de povestit, dar pe lângă faptul că îl cunosc atât de bine pe Victor încât știu că nu i-ar fi plăcut ca viața lui să facă obiectul unui bestseller, înainte de toate aș lua în calcul și anumite aspecte legale care au menirea de a proteja viața privată și imaginea celui care a fost Victor Socaciu. Viața privată este ocrotită de lege și potrivit articolului 71 din Noul Cod Civil, care susține că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private”, a mărturisit Brândușa Socaciu pentru Impact. 

Marina Almășan, SEMNE de la Victor Socaciu

După moartea lui Victor Socaciu, Marina Almășan a declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, că a primit niște semne din partea fostului soț. De asemenea, vedeta a precizat că lucrurile ar fi stat altfel dacă ar fi primit aceste semne înainte.

"Sunt niște lucruri pe care le-am aflat după moartea lui Victor, sunt niște semne trimise de el către mine, pe care eu le-am primit după ce el a murit, din păcate. Poate că lucrurile s-ar fi schimbat dacă le-aș fi primit înainte, dar asta este. Nu putem să știm niciodată cum ar fi fost dacă...Mai multe despre aceste semne le-am scris în carte, acolo vorbesc în detaliu și cred că o să constituie una dintre surprizele acestei cărți", a declarat Marina Almășan pentru Spectacola. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel