”Mă gândeam să mă sinucid”. Adriana Trandafir, dezvăluiri șocante. Ce a salvat-o în ultimul moment

Data publicării:
Descriere foto: Adriana Trandafir, sursa captură youtube/ Pepe
Descriere foto: Descriere foto: Adriana Trandafir, sursa captură youtube/ Pepe

Adriana Trandafir a făcut dezvăluiri șocante. Actrița a vrut să se sinucidă, după ce a pierdut totul, într-o noapte. 

Adriana Trandafir este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Cu toate astea, puțini știu ce dramă ascunde vedeta. Recent, Adriana Trandafir a povestit cum a ajuns să-și dorească moartea.

Adriana Trandafir, la un pas de a se sinucide

Actrița a mărturisit că a fost la un pas de a-și pune capăt zilelor, după ce a aflat că bărbatul pe care îl iubea și pentru care făcuse foarte multe sacrificii, s-a însurat cu o altă femeie. Adriana Trandafir a recunoscut că directoarea de la teatrul Giulești a fost cea care a salvat-o, deaorece i-a pus spectacol chiar în acea seară. 

„Am mai trăit ceva grav, s-a întâmplat în anul 1985, când am avut actele depuse pentru a pleca în America, unde aveam o poveste de iubire. Cât am luptat, câte am îndurat de la Securitate, nici nu vreau să-mi citesc dosarul. Ani de zile am luptat pentru bani și pentru viză. M-am scos de peste tot, televiziune și radio. Până la urmă am obținut viza și s-a întâmplat ceva, o poveste în care, într-o noapte, a trebuit să iau decizia dacă să plec sau să rămân. Băiatul pe care-l iubeam acolo nu m-a mai așteptat, se însura cu alta. În noaptea în care am aflat am albit. În România nu mai aveam nimic, fără radio și fără tv, mă certasem cu părinții, aveam doar o rochie de mireasă și verighetele pregătite.

Am fost și am depus pașaportul la secția de pașapoarte, am renunțat la viză, spre stupoarea tuturor oamenilor legii care 2 ani au încercat să mă convingă să nu plec. Am lăsat pașaportul acolo, eram debusolată total, mă gândeam să mă sinucid. Mergând pe stradă am dat de doamna Elena Deleanu, directoarea de la teatrul Giulești. Ea mi-a salvat viața. Exact în seara aceea mi-a pus spectacol și m-a salvat.”, a declarat Adriana Trandafir pentru fanatik.ro

Adriana Trandafir a fost în moarte clinică

Adriana Trandafir a povestit că în urmă cu câțiva ani, chiar de ziua ei de naștere, se afla internată în spital, iar medicii care o supravegheau au declarat-o moartă.Actrița a povestit că a intrat în moarte clinică  și a văzut tot ce se întâmplă în jurul ei. De asemenea, vedeta a precizat că îi vedea pe medicii care se luptau să o readucă la viață.

„Am fost și în moarte clinică, dar cred că am niște îngeri păzitori care m-au învățat să merg mai departe. Am făcut un șoc anafilactic, chiar de ziua mea. Întâmplător mă aflam chiar în curtea spitalului CF2 din București. Am fost luată și declarată moartă. Țin minte că m-am dus în tunel până sus, era atât de frumos și bine acolo, nu mi-a fost frică de moarte, acum pot să vorbesc ușor despre ea. Până unde am ajuns a fost bine, de aia mi-a părut rău că m-am întors, a fost o experiență foarte interesantă.”, a mai povestit Adriana Trandafir pentru sursa citată. 

Citește și: Scandal monstru la un an de la moartea lui Petrică Mîţu Stoian. De la ce a pornit totul

Adriana Trandafir, amintiri dureroase din copilărie: „Niciodată nu mi-a spus, «Măi, sunt mândru de tine, te iubesc»”

Adriana Trandafir, despre cel mai greu moment din viața ei. Actrița a fost în moarte clinică: "M-am desprins din mine și am văzut tot"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel