„M-am biciuit”. Transformarea prin care a trecut Shurubel: „Nu aveam încredere în mine”. Cea mai neagră perioadă din viața prezentatorului TV

Data publicării:
EXCLUSIV

Andrei Lăcătuș - Shurubel și-a deschis sufletul în emisiunea Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News. Prezentatorul emisiunii Vorbește Lumea, de la PRO TV, a vorbit despre perioada neagră din viața sa. 

A intrat în lumea radioului la 16 ani. 10 ani din viață i-a dedicat unor proiecte mari în radio, despre care spune că l-au consumat psihic și emoțional. În 2020, la un an de la căsătorie, Shurubel a luat decizia de a renunța la radio și de a-și lua un an sabatic, pentru a-și vindeca mintea și sufletul. A stat 1 an de zile în casa socrilor, în Sibiu, unde a descoperit liniștea de care avea nevoie mintea sa pentru a se transforma. 

 

VIDEO


„Eu cochetam cu ideea asta din 2019, dar am zis că trebuie să am curajul acesta și să fac pasul. Am simțit că o să fie cea mai bună decizie pentru mine. Nu vreau să zic că o recomand oamenilor, dar ceea ce, cu siguranță, recomand, este ca în momentul în care trecem ușor de 30 de ani, să ne reevaluăm un pic, sau să încercăm să ne îndepărtăm un pic de vâltoarea aia a muncii, în care suntem, și să ne dăm seama dacă noi, nu cumva, am rămas la același concepții și la aceleași dorințe pe care le-am avut în liceu, dacă nu cumva servim, în momentul acesta, adolescentului din noi. Și faptul că am stat cu mine și că am plecat în momentul acela, în vara lui 2020, în Sibiu, de unde e soția mea, am stat în casa părinților ei, 9 sau 10 luni. În Sibiu, în primul rând, ajungi în 5-7 minute oriunde. Și în al doilea rând, din momentul în care te-ai urcat în mașină, în 15 minute ești pe marginea unui râu și cu un munte în partea cealaltă. E ceva total diferit de București. Și totul s-a liniștit. Și în momentul în care totul s-a liniștit, am început să pot să mă ascult pe mine. Și m-am speriat prima oară. Au fost câteva luni de căutare. Toată lumea a crezut că sunt în depresie. Și eram într-un fel de depresie, dar eram ok cu asta. Eu eram ok cu faptul că mă caut. Era ca un fel de mers prin întuneric, dar știam că acolo trebuie să fiu. Mă mai suna mama și îmi spunea: „Tu ești bine? Ai slăbit, se vede la față. Sigur te frământă ceva. ”, „Da, mă frământă, dar e ok, stai liniștită”. Simțeam că fac pași, și din ce în ce mai mult descopeream lucruri. Am stat foarte mult cu mine și în fiecare zi aveam momente în care stăteam așa ( n.r. tăcut) pe canapea și mă gândeam. Și mă întreba a mea dacă sunt bine, și îi spuneam că „încerc să fac sens din niște lucruri”. 

În momentul acela am realizat că eu, de fapt, am muncit toată perioada asta, pentru că nu aveam încredere în mine. Atunci mi-am dat seama de toate lucrurile astea, că m-am biciuit singur. Eu nu le-am văzut cât timp lucram”, a declarat Shurubel, în emisiunea de la Spectacola și DC News. 

VEZI și: Shurubel, dezvăluiri despre începuturile sale în radio:"Voi nu vedeți că are defect de vorbire?"

 

 „Toată vindecarea asta ai făcut-o singur? Ai lucrat și cu un terapeut?”, a întrebat Georgiana Ioniță, gazda emisiunii. 

„Ar fi fost bine, probabil că ar fi fost mai eficient să fac așa. Eu am ales varianta cărților. Am început să citesc tot mai mult pe tema asta. Am căutat o grămadă de cărți de self help și am descoperit și meditația și ideea de mindfulness, dar și ideea de a sta cu tine, cu gândurile tale și de a le pune în ordine, și mi se pare că a fost super game changer pentru mine. Pentru că din momentul în care eu am reușit să trec peste ego și să accept, îți dai seama cât de greu e să accepți că tu nu mai ai încredere în tine? Să poți să stai cu tine și să zici: Am fost slab în toată perioada asta, am fost nerespectuos cu mine însumi, nu am avut încredere în forțele mele. Nouă ne place să credem că suntem cei mai tari. dar să poți să-ți spui: Uite, am făcut niște chestii de care nu sunt mândru. M-am biciuit pe mine pentru că nu eram sigur că o să fiu destul de spontan în emisiunea aia. Eu nu știam dacă dimineața o să am glumele la mine, așa că am stat de seara și m-am gândit la ele. E foarte greu să accepți asta. Nu sunt lucruri pe care le vrei. În momentul în care am acceptat, s-a întâmplat un lucru mult mai mișto și am ieșit din lunile alea de întuneric și am început să fac lumină. Când creierul și-a dat seama că știe la ce are de lucrat, a zis: „păi zi boss așa, asta era, hai să lucram la asta, că nu e așa greu. Păi nu ai încredere în tine, asta nu e o chestie cu care te naști și cu care rămâi.”. și am început să lucrez la asta. Bun, ce am nevoie ca să am încredere? Să fac lucruri care să ne facă pe noi să ne respectăm pe noi înșine. Lucruri care să mă disciplineze și să mă facă să spun: Bravo, Andrei, foarte mișto”, a mai spus prezentatorul TV. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel