Lora, mesaj acid către Doinița Oancea. Cele două nu au uitat de scandalul din trecut: „Mocirla pe care ea a creat-o...”

Data publicării:

Lora și Doinița Oancea și-au adresat mai multe replici acide, cu subînțeles.

În urmă cu ceva timp, Lora și Doinița Oancea se bucurau de o frumoasă relație de prietenie sau, cel puțin, asta se spunea peste tot în spațiul public la vremea aceea. Cu toate acestea, totul s-a încheiat la un moment dat, brusc. Motivul discordiei a fost reprezentat chiar de Ionuț Ghenu, actualul cântăreței, dar fostul iubit al actriței. La vremea aceea, în spațiul public se spunea faptul că solista i-ar fi „furat” partenerul Doiniței, de aici venind și neînțelegerile dintre cele două. Acestea nu și-au dorit însă niciodată să pună punctul pe „i” și să comenteze transparent ce s-a întâmplat cu ani în urmă. Totuși, actrița spune acum faptul că și-a dorit mereu discreție și și-a dorit să-și țină imaginea departe de „mocirla” care se crease la vremea aceea.

“Am ales să tac nu pentru că m-ar fi interesat cum apar la televizor. Nu-mi doream să stau într-o mocirlă care nu era pentru mine. Eu sunt mai discretă, sunt plină de viață, dar calmă când tac. Mă refer la singurul mare scandal pe care l-am avut public. Oamenii vor înțelege”, a spus actrița, pentru Fanatik.

Citește și: Lora, cu sufletul zdrobit, la trei ani de la cel mai greu moment din viața ei: „Nu treci niciodată peste asta”

Lora, reacție acidă după ce a văzut declarația actriței

Se pare că mesajul a ajuns și la urechile Lorei, care nu a putut să rămână indiferentă. Vedeta, simțindu-se direct vizată și atacată, a ales să-i ofere o reacție fostei sale prietene chiar pe instastory, în văzut tuturor. În acest sens, solista o acuză pe actriță de faptul că a încasat bani buni la vremea aceea, pentru un scandal creat doar de ea.

“A ‘tăcut’ câteva luni pe bani buni în fiecare seară la emisiune, în ‘mocirla’ pe care ea a creat-o! Ferească!”, a fost mesajul postat de Lora pe Instastory.

Citește și: Lora a făcut publice mesajele cu Delia, după presupusul scandal dintre cele două: „Deci se vede la cameră, da?”

Ce spunea Lora, în urmă cu mulți ani, cu privire la acest subiect

Lora a vorbit despre acest subiect destul de sensibil în urmă cu ceva timp, spunând faptul că și-a dorit mereu o relație de prietenie cu Doinița Oancea, care nu a lăsat însă loc de nicio apropiere. Mai mult, legătura dintre Ionuț Ghenu și Doinița Oancea nu mai era nici ea foarte puternică, semn că aceasta nu i-a despărțit, după cum s-a scris peste tot, ci ei aveau deja diferite probleme în cuplu.

“Când am început să vorbim mai mult. Era un an foarte nasol. Aveam două emisiuni TV și am avut peste 130 de concerte în anul acela, în 2014. Problemele personale ne-au făcut să vorbim. Era un fel de terapie de grup.

M-am apropiat în perioada aia foarte tare și cu dansatoarele. În momentul în care ești prieten cu un alt om, tu vezi nedreptățile din viața lui altfel. Când tu știi niște chestii nu mai vezi superficial. El era într-o relație, dar era și nu era. (…)

Doinița nu era prietena mea. Așa a apărut, dar nu era așa. Eu am vrut să fim prietene. (…) Lumea m-a condamnat că ea a vrut să facă niște lucruri, dar asta e treaba ei să le ducă. (…) Totul s-a întâmplat în 2014 și eram măritată din 2012. Era pe final de căsnicie”, a povestit Lora în podcastul lui Cătălin Măruță, notează spynews.ro.

VEZI și: Lora, dezvăluiri despre posibila sarcină: „Într-un fel sau altul poți să ai copii, dacă nu se întâmplă într-un fel, se întâmplă în altul”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel