Liviu Vârciu a rupt legătura cu fiica lui? Carmina, declarații neașteptate: „Suntem mai distanți. Nu știu ce gândește el”

Data actualizării: | Data publicării:

Carmina, fata cea mare a lui Liviu Vârciu, a făcut o serie de declarații neașteptate cu privire la relația pe care o are în prezent cu tatăl său. 

Liviu Vârciu și fata sa, Carmina, erau extrem de apropiați în trecut, celebrul prezentator împlinindu-i toate dorințele acesteia. Cei doi au avut diferite apariții în spațiul online împreună, atât pe rețelele de socializare, cât și la TV, însă se pare că situația dintre aceștia nu mai este la fel de roz în prezent. Ambii părinți ai Carminei și-au refăcut viața după despărțire, iar Liviu Vârciu trăiește în prezent o frumoasă poveste de dragoste alături de Anda Călin, cei doi având copii și formând o adevărată familie. În acest sens, Carmina spune că tatăl ei s-a depărtat destul de mult de ea în ultima vreme, iar aceasta nu știe care este motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru. 

”Nu mă feresc. Anumite chestii din viața mea voiam să le țin pentru mine, dar este greu să le țin. Eu cu tata am fost ok o perioadă, acum suntem mai distanți.

Nu știu ce gândește el, probabil că vrea să vadă că mă descurc singură din orice punct de vedere, sau nu știu. El este ocupat cu munca și cu filmările și eu sunt ocupată și nu ne vedem, sau nu facem niciun sacrificiu.”, a declarat Carmina, la Antena Stars.

Te-ar putea interesa și: Motivul pentru care bonele fug din casa lui Liviu Vârciu: „Dacă nu dorm cu mine, trebuie să le schimb”

Carmina nu știe ce se va întâmpla în viitor

Chiar dacă își dorește să se repare relația cu tatăl său, Carmina spune că nu-și pune extrem de multe speranțe în asta, întrucât a depășit vârsta respectivă.

”Nu pot să zic că trăiesc cu speranța, pentru că nu mai am 10 ani să trăiesc cu speranța paternală, dar, cine știe, o să vedem ce o să fie.”, a mai spus fiica lui Liviu.

Citește și: Omleta specială a lui Liviu Vârciu. Ai nevoie doar de câteva ingrediente simple

Asta nu e tot însă. Acum câteva zile, aceasta declara pe rețelele de socializare faptul că este singură din toate punctele de vedere. Carmina le povestea urmăritorilor ei cum în prezent se confruntă cu o situație extrem de dificilă și cu mai multe stări anxioase. 

„În timp ce făceam curat mă gândeam la esența vieții și încercam să găsesc o parte pozitivă în toată negativitatea mea, pentru că suntem oameni și eu la fel am momente și stări foarte anxioase și foarte proaste, de care vreau să știu doar eu și cu care mă zbat în fiecare zi ca să pot să le depășesc. Având în vedere că sunt singură la București din toate punctele de vedere, încerc să mă străduiesc să fac ceva măreț cu viața mea și știu că o să reușesc la un moment dat, pentru că chiar sunt ambițioasă. Dacă îmi doresc ceva, lupt pentru acel ceva, chiar dacă e foarte greu, neimaginabil de greu. Știu că la un moment dat, totul o să fie ok și tind să vă mulțumesc pentru mesaje. Sunt ok, trec uneori prin niște stări și niște faze foarte nașpa ale vieții mele, dar am să le depășesc cu brio”, a zis Carmina Vârciu ziua următoare.

Liviu Vârciu i-a cumpărat un apartament fiicei lui

Dacă acum aceasta spune că relația dintre ea și tatăl său s-a răcit, în trecut, cei doi aveau o relație extrem de apropiată. Liviu Vârciu făcea foarte multe sacrificii de dragul Carminei, căreia i-a cumpărat un apartament în Capitală, dar și o mașină. 

"I-am luat apartament cu două camere Carminei, sper să-i placă și să găsească un băiat cu bani mulți. I-am luat și mașină, 3200 de euro am dat pe ea, e din 2005. A venit la mine și a zis: "Tata, sunt și eu fata lui Liviu Vârciu, pot să merg cu asta?" Nu vrei să știi ce a fost la gura mea. Nu ți-e rușine un pic? Eu am avut un lănțișor de aur la gât, ție ți-am luat mașină hidramată. Fă-mă de râs.", a dezvăluit Liviu Vârciu în cadrul emisiunii Xtra Night Show, în urmă cu ceva timp.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel