Laura Giurcanu și Sânziana Negru au câștigat America Express 2023: „Mă uitam în jurul meu și nu înțelegeam”

Data publicării:

A avut loc ultima etapă a competiției America Express, unde au fost desemnați și câștigătorii.

Pe 27 decembrie a avut loc marea finală America Express, unde două echipe au traversat probe intense, pentru a pune mâna pe premiul cel mare, în valoare de 30.000 de euro. Laura Giurcanu și Sânziana Negru, dar și Alexia și Aris Eram au fost cele două echipe de vedete care au rezistat până la capăt și au luat parte la jocurile desfășurate în Buenos Aires. Chiar dacă toți patru au fost extrem de determinați să ajungă primii la Irina Fodor, doar un cuplu a reușit această performanță. Este vorba despre Laura Giurcanu și Sânziana Negru, care au câștigat America Express 2023.

„Voi sunteți câștigătoarele sezonului 6 America Express!”, a anunțat Irina Fodor.

„Momentul ăsta o să-l iau cu mine toată viața mea. Deci n-am simțit așa ceva în viața mea! Era ireal! Mă uitam în jurul meu și nu înțelegeam. Sânziana era la fel de confuză ca mine”, a mărturisit Laura Giurcanu.

„Ne-am imaginat de atâtea ori, ne-am pus în postura asta, ne-am gândit că poate să fie momentul ăsta. Nu a fost deloc așa cum credeam noi. A fost ireal! Nu poți să explici, ți se pare că ești un zburător. Nu există niciun sentiment. Am trecut prin tot și am ajuns aici!”, a spus Sânziana Negru.

VEZI și: Scandal uriaș la America Express. Alexia Eram și Laura Giurcanu și-au aruncat replici dure: „Eu nu sunt o răsfățată isterică”

Prima reacție a Sânzianei Negru, după finală

Imediat după ce marea finală a fost difuzată la TV, Sânziana Negru a făcut și prima postare publică, cu privire la competiția care le-a schimbat viața și le-a ajutat să se autodepășească. Celebra influenceriță are doar cuvinte de laudă și la adresa coechipierei sale, Laura Giurcanu, între cele două consolidându-se și mai mult relația de prietenie.

„S-a încheiat cea mai intensă, grea și frumoasă experiență de viață pe care am trăit -o vreodată. Iar noi am câștigat. Dar trofeul îl merită în egală măsură și echipele cu care am jucat etapa finală. A fost o reală plăcere să vă descoperim și să învățăm de la voi ce înseamnă să ai 20 de ani și să fii extrem de răbdător, cumpătat și extrem de competitiv sau ce înseamnă să ai o relație de 17 ani și să formezi REAL o echipa în orice. Vă mulțumim, Aris și Alexia, Giulia și Vlad, sunteți un exemplu pentru noi. De obicei, te înscrii la un concurs că să -l câștigi, noi am plecat la America Express neștiind ce ne așteaptă, visam la trofeu, ca orice altă echipa de jucători, dar ne entuziasma mai mult noul, aventura și faptul că trăim împreună aceste lucruri. Timp de 55 zile și nopți, Laura mi-a fost mama și tată, soră, iubit și prietenă. N-a fost nimeni în afară de ea, când mi-a fost rău, când mi-a fost foame, când plângeam, când îmi numărăm vânătăile , sau când eram nedormită și cu puterile la pământ. Ne-am ridicat, ne-am sprijinit și ne-am răbdat.

Noi două. Da, ca oricare din noi, am avut și momente de slăbiciune, în care poate n-am fost cele mai bune, multe momente de frustrare și neputință, pe care le-am gestionat așa cum am știut în situațiile date, dar nu am renunțat niciodată. Și NE-AM BUCURAT că trăim , în fiecare moment. (..)”, scris Sânziana Negru pe Instagram.

Citește și: Andreea Esca și-a încurajat copiii să semneze cu Antena 1. Cum au fost Alexia și Aris Eram pregătiți de părinți, înainte să plece în America Express



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel