Johnny Depp a dat lovitura cu tablourile sale. Cu cât a vândut portretele lui Bob Dylan, Elizabeth Taylor, Al Pacino şi al lui Keith Richards

Data publicării:
Johnny Depp, foto Instagram
Descriere foto: Johnny Depp, foto Instagram

Actorul american Johnny Depp a vândut joi o colecţie de tablouri pe care le-a creat de-a lungul anilor, reprezentând portrete ale unor legende de la Hollywood şi din industria muzicii rock, cu aproximativ 3 milioane de lire sterline (peste 3,5 milioane de euro) prin intermediul unei galerii de artă din Marea Britanie

Johnny Depp a publicat joi un mesaj pe Instagram în care a precizat că acele portrete, realizate pe baza unor imagini create pe computer, au fost puse în vânzare pe site-ul oficial al Castle Fine Art, o companie care administrează o reţea de galerii de artă din Regatul Unit.

Reprezentanţii companiei menţionate au declarat că acea colecţie de serigrafii, grupate sub titulatura "Friends and Heroes" ("Prieteni şi Eroi"), reprezintă "o mărturie a celor pe care el (Johnny Depp - n.r.) i-a cunoscut foarte bine şi a celor care l-au inspirat".

"Tablourile mele au făcut parte din viaţa mea, dar le-am păstrat pentru mine şi m-am limitat. Nimeni nu ar trebui să se limiteze niciodată", a declarat starul hollywoodian, citat pe site-ul Castle Fine Art într-un comunicat.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Castle Fine Art (@castlegalleries)

Tablourile vândute sunt portrete ale unor legende precum Bob Dylan, Elizabeth Taylor, Al Pacino şi Keith Richards.

Galeria a precizat că site-ul său oficial, unde 780 de loturi au fost scoase la vânzare, a fost copleşit din cauza numărului mare de cereri. Cumpărătorii au plătit sume diverse, inclusiv 17.800 de euro pentru un ansamblu de patru serigrafii înrămate împreună şi 4.700 de euro pentru o serigrafie individuală.

În acelaşi comunicat de presă, galeria britanică afirmă că tablourile realizate de Johnny Depp au un stil care se află "la intersecţia dintre pop-art şi street-art", fiind un fel de "pop-art cu sentimente", precizează BBC.

În iunie, Johnny Depp a obţinut despăgubiri de 10 milioane de dolari într-un proces de defăimare pe care l-a intentat celei de-a doua soţii a lui, actriţa Amber Heard, de care starul hollywoodian a divorţat în 2017 după o căsnicie de doi ani. Amber Heard, în vârstă de 36 de ani, a făcut recurs după pronunţarea acelei sentinţe, notează Agerpres.

 

 

Johnny Depp a lansat o melodie despre procesul de defăimare intentat de Amber Heard

Jonny Depp a scris o melodie ce are ca subiect procesul de defăimare în care l-a implicat fosta sa soție.

Piesa este una dintre cele două melodii scrise de actorul american în cadrul unei colaborări cu chitaristul britanic Jeff Beck ce se va concretiza prin albumului intitulat "18".

Despre numele albumului, Beck a declarat: "Când Johnny şi cu mine am început să cântăm împreună, acest lucru ne-a aprins spiritul tineresc şi creativitatea. Glumeam că ne simţeam din nou ca la 18 ani, aşa că a devenit titlul albumului".

Primul single de pe acest album, "This is a Song for Miss Hedy Lamarr", este o melodie compusă de Depp. "Am fost uimit de ea", a declarat Beck referitor la această piesă. "Este unul dintre motivele pentru care l-am rugat să facă un album cu mine", a adăugat chitaristul.

Depp a adăugat: "Este o onoare extraordinară să cânt şi să scriu muzică cu Jeff, unul dintre adevăraţii grei şi cineva pe care acum sunt suficient de privilegiat să-l numesc fratele meu".

Actorul i s-a alăturat pe scenă chitaristului cu ocazia unor concerte susţinute de acesta în Marea Britanie în timpul procesului de defăimare şi se pare că intenţionează să concerteze cu Jeff Beck în următorul său turneu european.

Pe lângă cele două melodii scrise de Depp, noul album, înregistrat în decursul ultimilor trei ani, conţine de asemenea 13 melodii printre care se numără cover-uri Motown, Beach Boys, John Lennon, Velvet Underground şi Killing Joke.

Johnny Depp a ieşit învingător în luna iunie în procesul intentat fostei sale soţii Amber Heard, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc prin intermediul presei. Juriul i-a dat dreptate vedetei din "Piraţii din Caraibe" pentru toate cele trei motive ale procesul de defăimare, acordându-i despăgubiri de 15 milioane de dolari. Ei au considerat în unanimitate că Amber Heard, 36 de ani, a făcut declaraţii false descriindu-se ca victimă a violenţei domestice şi că a acţionat în mod "rău intenţionat". Ea şi-a recunoscut "dezamăgirea inexprimabilă" într-un comunicat. Absent din sala de judecată, Johnny Depp a reacţionat sub forma unui mesaj postat pe Instagram. "Juriul m-a readus la viaţă", a scris el, notează Agerpres.

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Arta


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel