Iulia Vântur, după zvonurile despărțirii de Salman Khan: ”Mi-ar plăcea să devin mamă”

Data publicării:

Iulia Vântur a vorbit despre starea sentimentală actuală, dar și despre căsătorie și momentul când va deveni mamă.

Iulia Vântur a fost recent subiectul de discuție al primelor pagini, zvonindu-se faptul că relația dintre ea și actorul Salman Khan s-a încheiat. Chiar dacă nu este obișnuită să fie implicată în scandaluri și a încercat până acum, pe cât mai mult posibil, să își țină relația departe de ochii curioșilor, fosta prezentatoare TV a simțit să ia atitudine. Aceasta a vrut să spună adevărul, pentru a nu da naștere mai multor zvonuri și pentru ca aceste neadevăruri să nu circule mai departe.

„Nu am reacționat până acum, însă, în acea zi, am simțit că lipsa reacției poate da naștere altor acțiuni pe care nu le doresc în viața mea. De ce să las loc pentru multe alte neadevăruri, când pot stopa într-o secundă?! Eu nu caut să am o conversație pentru titluri, nu m-am angajat la vreo publicație, eu îmi acord dreptul la replică, atunci când simt că trebuie să fac asta, pe canalele mele.”, a declarat Iulia Vântur potrivit viva.

Care este starea sentimentală actuală a Iuliei Vântur

Și, pentru a pune capăt oricărei speculații, Iulia Vântur a dezvăluit faptul că este în continuare într-o relație plină de iubire, așa cum are de mult timp.

„Publicul se poate plictisi repede, mai ales de ceea ce este cunoscut. Misterul a dat mereu mai multă savoare dragostei. Nu m-am despărțit, nu m-am căsătorit, sunt constantă în iubire (râde) de atâția ani…”, a continuat ea.

 

„Suntem singurii care ne putem decide viața”

În urmă cu ceva timp, artista a declarat tot pentru sursa citată faptul că idealul ei în viață nu este reprezentat de o căsătorie și, eventual, de apariția unui copil. Fericirea are cu totul altă noțiune, spune Iulia Vântur, care este de părere că fiecare persoană trebuie să trăiască după propriile reguli.

„A fost un proces cu mine însămi, în urma căruia am realizat că opiniile, prejudecățile sau așteptările oamenilor în ceea ce mă privește nu sunt un indicator pentru calea pe care trebuie să o urmez și, în mod clar, nu trebuie să aibă putere de decizie în viața mea. Suntem singurii care ne putem decide viața. Noi înșine și Dumnezeu. Oamenii pot emite opinii, dar nu cred că toți își pot asuma și responsabilitățile unei decizii luate dintr-o… opinie. Știți vorba… „eu îți zic, tu faci cum vrei!.”, a mai spus Iulia Vântur. 

Ce părere are Iulia Vântur despre nuntă

Chiar dacă acum nu pune pe primul plan ideea de nuntă, aceasta recunoaște faptul că în copilărie funcționa după același principiu. Totul se datorează modului în care suntem crescuți, spune ea. 

”Așa am fost crescută, educată, ca majoritatea fetelor din lume. Am crescut auzind povești cu prinți. Respect instituția căsătoriei, însă știu că nu un document stabilește implicarea și intensitatea vieții mele sentimentale. Dacă mă gândesc bine, implicarea sentimentală și traiul zilnic efectiv au durat, în cazul ăsta, mult mai mult decât multe căsătorii despre care tot auzim.”, a mai declarat aceasta. 

”Mi-ar plăcea să devin mamă”

Cu toate acestea, vedeta nu exclude posibilitatea de a deveni mamă curând, primind cu bucurie această veste.

„Da, mi-ar plăcea să devin mamă, însă un copil e un dar divin. Se va întâmpla atunci când va trebui să se întâmple… Eu primesc cu bucurie!”, a conchis ea.

Citește și: Cum și-a ales Mirela Vaida bona pentru copii. Adriana Bahmuțeanu a sfătuit-o pe vedetă: ”Era important să fie din...

Anamaria Prodan, reacție surprinzătoare după ce Laurențiu Reghecampf a obținut o calificare importantă



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel