Iubirile lui Van Gogh. Destinul tragic al genialului artist

Van Gogh, foto Wikimedia Commons
Descriere foto: Van Gogh, foto Wikimedia Commons

În timp ce opera pictorului olandez Vincent van Gogh (1853-1890) continuă să inspire noi generații de iubitori de artă, povestea tragică a vieții sale a devenit din ce în ce mai cunoscută, iar numele său a devenit sinonim cu suferința.

În scurta sa viață, Van Gogh a creat o serie de lucrări care, după moartea sa l-au ridicat pe artist la rang de geniu. 

Deși Vincent Van Gogh este acum unul dintre cei mai populari și mai cunoscuți pictori occidentali din lume, în timpul vieții sale a fost în mare parte necunoscut, iar arta sa nu a avut succes în timpul vieții sale.

În ciuda luptelor sale cu problemele de sănătate mintală, Vincent a pictat pe tot parcursul vieții sale, care s-a încheiat tragic la vârsta de 37 de ani. Artistul s-a sinucis. De atunci, lucrările sale au fost expuse în întreaga lume

Potrivit Biography, pictorul - a cărui carieră a durat 10 ani - a vândut doar unul dintre cele 900 de tablouri pe care le-a creat în timpul vieții sale și s-a luptat cu o sărăcie greu de imaginat, dar și cu probleme de sănătate mintală, ceea ce l-a făcut adesea dependent de fratele său, Theo, pentru sprijin financiar și emoțional.

Pisici care au devenit faimoase. 5 povești ale unor feline ieșite din comun


Viața amoroasă a lui Van Gogh a fost, de asemenea, furtunoasă, experiențele romantice ale artistului culminând adesea cu dezamăgiri.

Relația sa cu verișoara sa, Kee Vos-Stricker, este reprezentativă pentru modul în care natura sa pasională și impulsivă a avut adesea de suferit. După ce Vos-Stricker a refuzat să se căsătorească cu el, artistul a încercat să își ardă mâna cu o lumânare pentru a-și dovedi devotamentul și pentru a i se permite să o vadă, dar a fost escortat din casa familiei Vos-Stricker, potrivit Van Gogh Route.

Van Gogh a avut relații - de obicei nefericite - cu o serie de femei, dar o aventură se remarcă printre toate celelalte. Sien Hoornik a fost singura femeie cu care a trăit vreodată și a inspirat unele dintre cele mai emoționante opere de artă ale lui Van Gogh.

Tragediile care le-au marcat viața actorilor din „Friends”. Dependențe, divorțuri, diagnostice crunte și ghinion în dragoste

 

La începutul anului 1882, în timp ce locuia la Haga, Vincent van Gogh a întâlnit-o pe Sien Hoornik, care lucra ca prostituată la acea vreme. Cei doi s-au apropiat după încercarea eșuată a lui Van Gogh de a o curta pe Kee Von-Stricker, Van Gogh invitând-o pe Hoornik și pe fiica ei  să locuiască cu el. Având-o ca model pe Hoornik, Van Gogh a realizat unele dintre cele mai bune desene ale sale, în special "Sorrow". Cu toate acestea, după cum notează VincentVanGogh.com, relația sa cu Hoornik a devenit un motiv de dispută între artist  și familia sa. 


"Eu m-am împăcat cu trecutul ei și ea s-a împăcat cu trecutul meu. Dacă familia mea m-ar alunga pentru că am sedus o femeie, m-aș simți ca un ticălos dacă aș fi făcut cu adevărat un astfel de lucru, dar dacă aș fi zădărnicit pentru că rămân loial unei femei căreia i-am promis loialitate, mi-aș disprețui familia", a explicat Van Gogh într-o scrisoare către Theo. "Nu toată lumea este potrivită pentru a fi soția unui pictor - ea este dispusă, învață pe zi ce trece ... Aș vrea să mă căsătoresc cu ea fără alte formalități".

Pe măsură ce s-a răspândit vestea despre aranjamentele sale de viață - și odată cu ea indignarea morală - Van Gogh s-a trezit înstrăinat de susținătorii și familia sa, pierzând atât patronajul, cât și sprijinul financiar al acestora, potrivit Artnet News. Luptându-se din nou să se întrețină singur, loialitatea lui Van Gogh față de Hoornik a dispărut în cele din urmă. Artistul a părăsit Haga pentru pitoreasca provincie Drenthe și nu și-a mai revăzut niciodată fosta muză.

 

 

Delirul lui Van Gogh. Motivul pentru care artistul avea halucinații

 

Un studiu de pionierat asupra sănătăţii mintale a pictorului Vincent van Gogh din anii imediat anteriori sinuciderii sale a constatat că artistul prezenta delirium cauzat, cel puţin parţial, de renunţarea la alcool după ce şi-a tăiat o ureche şi a fost internat în spital.

 

Un articol publicat de cercetători în International Journal of Bipolar Disorders subliniază dovezi conform cărora Van Gogh devenise din ce în ce mai dependent de vin şi absint din 1886 până la moartea sa, la 29 iulie 1890, la vârsta de 37 de ani, relatează  The Guardian.

Ultimii trei ani din viaţa artistului au fost cei mai productivi, în acest timp artistul olandez pictând peste treizeci de autoportrete şi seria de şapte tablouri reprezentând floarea-soarelui.

În tinereţe, el a prezentat semne ale apariţiei tulburării bipolare, cu aspecte ale unei tulburări de personalitate "borderline", care însă "s-a înrăutăţit probabil printr-o tulburare asociată consumului de alcool asociată cu malnutriţie, ce a condus apoi, în combinaţie cu accentuarea tensiunilor psihosociale, la o criză în care şi-a tăiat urechea", au notat autorii studiului condus de profesorul emerit de psihiatrie Willem Nolen de la Universitatea Groningen din Ţările de Jos.

După ce i-a dat urechea unei femei dintr-un bordel, Van Gogh a stat în spital de trei ori consecutiv, în Arles, Franţa, între decembrie 1888 şi mai 1889, iar ulterior a fost transferat la azilul Saint-Rémy-de-Provence, în mai 1889.

În timpul a două dintre perioadele de spitalizare, Van Gogh a scris că a suferit "halucinaţii insuportabile", anxietate şi coşmaruri. El a descris aceste stări drept o "febră mintală sau nervoasă, nu ştiu exact cum să-i spun sau cum s-o denumesc".

Cercetătorii sugerează că simptomele au fost asociate cu o perioadă impusă în care a fost privat de alcool. Ei au adăugat că cele două episoade de delirium asociate renunţării la alcool au fost apoi urmate de "episoade depresive severe (dintre care cel puţin unul cu aspecte psihotice) din care nu şi-a revenit complet, ducând în cele din urmă la sinuciderea sa", notează Agerpres. 

Teoria survine examinării unui număr de 902 scrisori ale lui Van Gogh, dintre care 820 au fost adresate fratelui său, Theo, şi altor rude, precum şi a unor interviuri cu trei istorici care au studiat în profunzime viaţa artistului.

"Cei care consumă cantităţi însemnate de alcool, în combinaţie cu malnutriţia, prezintă riscul de a le fi afectată funcţia creierului - inclusiv tulburări mintale", au scris cercetătorii. "Mai mult, renunţarea bruscă în cazul consumului excesiv de alcool poate duce la fenomene de sevraj, inclusiv delirium. Prin urmare, este probabil ca cel puţin prima psihoză scurtă din Arles, din zilele de după incidentul cu urechea, în care a încetat probabil brusc să bea, să fi fost de fapt un delirium cauzat de renunţarea la alcool. Abia mai târziu, la Saint-Rémy, când a fost forţat să reducă la minimum (consumul de alcool) sau chiar să nu mai bea, probabil că a reuşit şi nu a mai avut probleme asociate renunţării", au adăugat specialiştii.

Lucrarea contrazice o serie de alte teorii asupra sănătăţii mintale a lui Van Gogh. Unul dintre primele diagnostice după moartea sa a fost schizofrenia, însă cercetătorii au descoperit că nu a prezentat simptome psihotice înainte de incidentul în care şi-a tăiat o ureche, la 35 de ani, şi nici în intervalele dintre episoadele sale psihotice din ultimele 15 luni de viaţă. Ei au notat absenţa unor simptome relevante, precum reducerea expresiei emoţionale.

Cercetătorii sugerează, de asemenea, că este puţin probabil ca Van Gogh să fi avut sifilis, chiar dacă fusese tratat pentru gonoree iar Theo a murit şase luni mai târziu din cauza acestei infecţii. Ei nu au identificat nicio sugestie a prezenţei sifilisului la Van Gogh în lucrările medicilor care l-au tratat.

De asemenea, autorii se îndoiesc de teoria conform căreia el ar fi suferit în urma otrăvirii cu monoxid de carbon de la lămpile cu gaz din casa sa din Arles. "Nu există alte relatări privind (posibila) otrăvire cu monoxid de carbon în Arles", se precizează în studiu.

Cu toate acestea, autorii nu elimină ipoteza conform căreia artistul ar fi suferit de epilepsie în ultimele luni de viaţă, ceea ce ar fi putut duce la "o stare extrem de schimbătoare, de anxietate, iluzii şi halucinaţii".

Autorii studiul au adăugat că "în ciuda tuturor acestor probleme care au contribuit la bolile sale, am dori totuşi să subliniem că Van Gogh a fost nu numai un pictor mare şi foarte influent, ci şi un om inteligent, cu o enormă voinţă, rezistenţă şi perseverenţă".

 

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Dată: 22 iun, 22:31 | Categorie: Lifestyle
Get it on App Store Get it on Google Play