Însărcinată pentru a doua oară, Ramona Păuleanu este acaparată de griji: „Un soi de atac de panică. Zic „Doamne, ce a fost în capul meu”

Data publicării:

Ramona Păuleanu a dezvăluit cum decurge cea de-a doua sarcină.

Ramona Păuleanu este extrem de fericită, după ce a aflat faptul că urmează să devină din nou mămică. În urmă cu trei ani, aceasta a adus pe lume doi gemeni, un băiat și o fată, însă sarcina a fost una  plină de probleme, iar fosta prezentatoare a născut prematur atunci. Dacă fetița s-a recuperat mai repede, băiețelul a petrecut luni de zile în spital, cu diferite probleme de sănătate. Astfel, chiar dacă a fost extrem de fericită atunci când a aflat vestea cea mare, în aceeași proporție, Ramona Păuleanu spune că nu poate uita de experiența din trecut, motiv pentru care grijile o acaparează imediat.

„Așteptăm, noi nu am fi vrut să spunem, dar lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum plănuiești. Am vrut să ascundem dar, dintr-o greșeală, s-a aflat. Acum sunt în patru luni. Față de prima sarcină mi-a fost rău, dar mai puțin rău ca prima dată. Prima dată făceam perfuzii o zi da, una nu, ca să pot să mănânc ceva și să beau apă. Acum am trecut de vreo trei ori pe la perfuzii, e parfum. Prima dată am avut foarte multe griji, care s-au transferat. A fost o sarcină toxică de la bun început. Am născut foarte prematur, la 29 de săptămâni. După 2 luni, el a luat și o bacterie din spital și asta a fost.”, a povestit Ramona Păuleanu la Vorbește Lumea.

Citește și: Lecția oferită de Petra Pintelei, tânăra nevăzătoare. Nu este supărată pe Dumnezeu pentru „povara” pe care o duce: „Sunt fericită pentru că am primit o misiune”

Și-a dorit cea de-a doua sarcină

Chiar dacă are extrem de multe temeri, aceasta pune că, în aceeași proporție, acest copil a fost unul extrem de dorit în familia sa. Astfel, Ramona Păuleanu spune că încearcă să se gândească frecvent la femeile care trec prin astfel de experiențe și care își găsesc tăria de a o lua de la capăt și de a face noi și noi încercări.

„Mă așteptam să fiu însărcinată din nou, era programată, am primit vestea cu bucurie, puțin în joacă prima dată, apoi cu oarecare inconștiență, ca într-o noapte să mă trezesc într-un soi de atac de panică. Zic „Doamne, ce a fost în capul meu”, dacă se va întâmpla la fel? Au fost niște gânduri care nu știu de unde au venit.

M-am mai gândit și la toate femeile care au pierdut un copil, care au făcut multe de fertilizări în vitro ca să rămână însărcinate și care au continuat, pentru că acesta a fost visul lor, să facă un copil, să îl facă pe al doilea. Cât curaj trebuie să ai și câtă grijă au avut femeile alea. M-am gândit la ele, m-am gândit dacă o să fie bine. Nu m-am calmat așa, m-am gândit că e un lucru prin care trec multe femei și îți dai seama câtă putere trebuie să ai, câtă forță.”, a continuat aceasta.

VEZI și: Carmen Harra, previziuni dure pentru Kate Middleton. Cât de avansat ar fi, de fapt, cancerul și ce l-ar fi declanșat

Cum trece peste momentele dificile

Totuși, în momentele în care nu reușește nicicum să treacă peste aceste obstacole și gânduri negative, Ramona Păuleanu spune că totul se rezolvă simplu, prin rugăciune.

„La mine au fost foarte multe lucruri care au fost catalogate drept miracole. Cum mă liniștesc? Dacă îmi vin gânduri rele, spun rugăciunea Tatăl Nostru, ca să alung acele gânduri, să îmi focalizez atenția pe altceva și apoi mă încurajez, îmi spun nu se va mai întâmpla. Tu ești răspunsul la tot”, a mai spus ea.

Te-ar putea interesa și: Final de poveste pentru Theo Rose, în Clanul. „Vera” a murit: „Îmi va lipsi. Mi-a schimbat viața”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel