ImproFIX cucerește Dobrogea. Spectacole pline de umor în Constanța și Tulcea

Data actualizării: | Data publicării:

Trupa ImproFIX va avea spectacol pe 25 iunie, ora 20:00 la Centrul Multifuncțional Jean Constantin Constanța și pe 26 iunie, ora 20:00 la Teatrul „Jean Bart” Tulcea. 

Trupa ImproFIX promite un spectacol de improvizație unic, fresh și plin de umor! Pentru prima dată, Teatrul Arte dell`Anima din București reunește într-un proiect ambițios tineri actori profesioniști din Chișinău, Timișoara, Cluj și București. Cei mai creativi, dinamici și spontani actori selectați în urma castingului „Anima pentru Societate VIII” vin să te cunoască.

 

Improvizația este o formă de teatru live în care intriga, personajele și dialogul unui joc, scenă sau poveste sunt create pe loc. Improvizatorii vor primi o sugestie din partea publicului. Tu vei fi regizorul acestui spectacol! Spectacolul de improvizație al trupei ImproFIX este unic de fiecare dată. 

Improvizația are diferite stiluri și poate fi bazată strict pe comedie, pe dramă sau poate fi un amestec. Se anunță un spectacol spontan, distractiv și amuzant! Improvizația este despre risc, provocare și cooperare. Improvizatorii își asumă sarcini aparent imposibile și, cu îndemânare și creativitate, se vor și vă vor surprinde de fiecare dată!

Coach: Mihaela Sîrbu 
Distribuție: Emanuel Bighe, Irina Ștefan, Cătălin Ștefan Bucur, Armand  Crișan, Petru Marginean, Oana Laura Gabriela, Teodor Abagiu, Crina Lință, Dima Țui, Ioana Niculae, Alexandru Cătănoiu. 
Pe scenă vor urca de fiecare dată 6 improvizatori și un prezentator! 
Durata: 1h 20’
Recomandare vârsta: +12 ani
Bilete se găsesc:
Constanța – La Casa de Cultură a Sindicatelor și online aici. Detalii la telefon: 0757.998.255.
Tulcea – La Casa de Bilete a Teatrului „Jean Bart”. Detalii la telefon: 0740.233.226.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel