Gina Pistol a slăbit spectaculos: ”Am mâncat mai puțin în ultima vreme”. Câte kilograme are acum prezentatoare TV

Data publicării:

Gina Pistol le-a dezvăluit fanilor câte kilograme are în prezent și cum a reușit să slăbească.

Gina Pistol și-a revenit spectaculos după naștere, întorcându-se aproape complet la starea fizică inițială. Frumoasa prezentatoare TV are o relație foarte apropiată cu fanii ei și, tocmai din acest motiv, postează regulat pe rețelele de socializare tot ce o frământă sau toate lucrurile noi ce apar în viața ei. Acum, frumoasa mămică a postat o fotografie chiar de pe cântar, unde se mândrește cu un număr extrem de mic de kilograme. Gina Pistol a reușit să atingă aproape 57 de kilograme, însă nu a fost un proces ușor. Aceasta a povestit pe Instagram tot procesul prin care a trecut, până să ajungă la acest rezultat și își propune să continue.

„Mi-a zis toată lumea că am slăbit foarte mult, nu am slăbit atât de mult, mai am de dat jos vreo 3-4 kilograme. Însă, la înălțimea mea chiar și două kilograme în plus sau în minus sunt un inconfort foarte mare vizibil. După ce am avut un blocaj și nu mai reușeam să scad sub 59 de kilograme am început să iau niște pastile și m-au ajutat. La sală nu am ajuns, pentru că nu am avut timp sau dacă am avut o portiță de timp liber am stat. Nu mai am energie psihic, nu reușesc să mă adun. Anul ăsta a fost ciudățel rău pentru mine. Am mâncat mai puțin în ultima vreme, dar cred că m-au ajutat și tratamentele corporale pe care le fac.”, a spus Gina Pistol pe instastory.

 

Cum se simte Gina Pistol în prezent

Mai mult, într-un moment de maximă sinceritate, Gina Pistol le-a spus internauților și care sunt stările interioare cu care se confruntă în prezent. Aceasta nu se simte deloc bine nici fizic, nici psihic, iar de când a devenit mamă recunoaște faptul că oboseala nu îi mai dă deloc pace. În acest sens, partenera de viață a lui Smiley recunoaște faptul că are nevoie urgentă de o vacanță, unde să nu fie însoțită și de fiica ei.

„A fost o perioadă ciudățică, de asta nu am făcut nici postări pe Instagram. Nu am avut energie. Toată viața asta de om mare mă consumă enorm și de când am devenit mamă parcă nu mai am timp de nimic altceva. Tot timpul fac cumpărături, mă ocup de casă, stau și eu cu copilul, gătesc. Avem o doamnă care ne ajută, dar atunci când vine la noi tot timpul îmi dau și eu de lucru, mă chinui singură. Tot timpul sunt ocupată. Poate că e și din cauza faptului că nu am avut o vacanță de multă vreme. Mi-e foarte greu să cred că aș putea să plec fără copil, doar că nu ești în concediu cu copil. Am nevoie de câteva zile doar pentru mine, clar.”, a continuat partenera lui Smiley.

Poate te interesează și: Cum se menține în formă Cristina Dorobanțu: ”Secretul meu este că...”. Trucul care o ajută să aibă o siluetă impecabilă / EXCLUSIV

 

 

Gina Pistol: „Nu vreau să plătească mai târziu prin terapie”

Gina Pistol a mai declarat și în urmă cu ceva timp faptul că prioritatea ei este micuța Josephine, lăsând cariera pe locul doi. Totodată, vedeta a mărturisit că vrea să fe alături de fiica ei în toate etapele evoluției sale pentru ca aceasta să nu sufere mai târziu.

„Încerc să mă ocup și de carieră, doar că, în momentul de față, aleg mai inteligent sau înțelept. Colegii mei au fost foarte înțelegători…Fetița fiind foarte mică, nu aveam cum să-i explic că eu urmează să lipsesc două luni din viața ei.

Plus că, nu aș fi vrut eu să pierd etape importante din evoluția ei. Și n-aș vrea ca pentru alegerile pe care le fac eu astăzi, să plătească ea mai târziu terapie.

Oricât am vrea noi să ne păcălim, copiii simt foarte multe, începând de când sunt încă în pântecele mamei, de la emoțiile pe care mama le simte și chiar dacă noi avem impresia că ei nu înțeleg la câteva luni sau la un an, ei înțeleg foarte bine”, a mai spus Gina Pistol pentru fanatik.

Citește și: Codin Maticiuc va deveni tată pentru a doua oară. Partenera sa este din nou însărcinată: ”Te aștept cu nerăbdare, dragostea mea” / FOTO



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel