George Burcea refuză să mai joace în serialul Wednesday, sezonul 2: „Am decis să nu mai fac parte din proiect”. Motivul din spatele acestei decizii

Data publicării:
Sursă foto: Instagram/George Burcea
Descriere foto: Sursă foto: Instagram/George Burcea

George Burcea a luat o decizie surprinzătoare privind participarea sa în sezonul 2 al serialului Wednesday. Actorul care a interpretat rolul lui Lurch în primul sezon al producției de succes de pe Netflix a anunțat că nu va mai face parte din proiect. 

Sezonul 1 din Wednesday, serialul vedetă al Netflix în 2022, regizat de legendarul Tim Burton, a avut parte de un succes uriaș la nivel mondial. Producția a fost extrem de apreciată și de publicul, mai ales pentru faptul că multe scene au fost filmate în țara noastră, iar printre locurile folosite pentru filmări s-au numărat Castelul Cantacuzino din Bușteni, gara din Sinaia, Sera Veche a Grădinii Botanice din capitală, Casa Monteoru din București și studiourile Buftea.

Cu toate acestea, sezonul 2 din Wednesday nu va mai fi filmat în România, producția urmând să se mute într-o altă țară europeană, mai exact în Irlanda.  Filmările ar urma să înceapă chiar în această lună, iar printre actorii care trebuiau să apară, din nou, în sezonul 2 se afla și George Burcea, care l-a interpretat în sezonul 1 pe Lurch, valetul celebrei familii Addams. „Vine sezonul 2 de Wednesday. Ne vedem pe Netflix”, spunea actorul în urmă cu ceva timp. 

Te-ar putea interesa și: Viviana Sposub rupe tăcerea, după împăcarea cu George Burcea: „Cam în genul ăsta a fost”

George Burcea refuză să mai joace în serialul Wednesday sezonul 2. Care este motivul din spatele acestei decizii: „Am decis să nu mai fac parte din proiect”

Cu toate acestea, George Burcea a dat vestea în urmă cu puțin timp că nu va mai juca în Wednesday, sezonul 2. Actorul a anunțat pe pagina sa de Instagram că la mijloc au existat motive personale și manageriale, despre care nu și-a dorit să dea prea multe detalii.

„Din motive personale și manageriale, am decis să nu mai fac parte din proiectul Wednesday, sezonul 2”, a transmis George Burcea, pe Instagram.

Te-ar putea interesa și: „Ori pleacă el, ori plec eu”. Theo Rose a dat cărțile pe față. Detalii surprinzătoare despre certurile dintre ea și Anghel Damian

Te-ar putea interesa și: „Dacă se legau lucrurile și noi doi am fi fost împreună...” Bursucu, propunere directă pentru Theo Rose: „Tu realizezi?”

Ce spunea George Burcea despre Wednesday, serialul care i-a adus celebritatea în SUA

George Burcea a cunoscut celebritatea în America, după ce a jucat în Wednesday. Actorul spunea că i se pare ireal faptul că a reușit să-și urmeze visul și să joace alături de actori mari, precum Catherine Zeta-Jones, Luis Guzman, Christina Ricci.

„Încă am proaspătă în minte imaginea unui băiețel din Puțureni care era fascinat de cinematografie și de actorii pe care îi vedea pe TVR abia după ce termina treaba la animale. Mi se pare încă ireal că tot el, după vreo 25 de ani, își urmează visul și joacă acum alături de Catherine Zeta-Jones, LUIS Guzman, Christina Ricci (și lista nu se termină aici), sub bagheta magică a lui Tim Burton. Credeți în voi, în vise… în Dumnezeu! Toate se așează așa cum trebuie! Mă simt binecuvântat”, spunea George Burcea în urmă cu ceva timp.

Te-ar putea interesa și: Adelina Pestrițu a fost amendată de Poliție. Ce greșeală a comis influencerița: „Nu faceți ca mine!”

Te-ar putea interesa și: Theo Rose și marea despărțire: Când s-a produs ruptura, eu mi-am dorit asta pentru că nu mai mergeau lucrurile



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel