Felicia Filip, tradiții inedite de Crăciun: Cântăm neîncetat colinde și apoi „botezul” / EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Soprana Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii, vorbește, în exclusivitate pentru Spectacola, despre magia Crăciunului, despre bucuria de a dărui și despre iubirea necondiționată. 

SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ați păstrat și azi?

Felicia Filip: Farmecul sărbătorilor este… să nu se schimbe! Așa facem în familie, eu și soțul meu, regizorul Cristian Mihailescu. Aceeași așteptare nerăbdătoare a Crăciunului, Postul creștinesc, speranța că va ninge, cadourile pe care le ascundem unul de celălalt pentru surpriza de Ajun, vizita prelungită din bucătărie, împodobitul pomului, timp în care cântăm neîncetat colinde și apoi „botezul”: în fiecare an ne botezăm bradul cu numele unui prieten.

SPECTACOLA:  O amintire care v-a rămas întipărită în suflet?

Felicia Filip: Ooo! Sigur! Ajun de Crăciun. În bradul împodobit, părinții lui Cristian găsesc o ilustrată cu doi copii care se țin de mână, prin care, în versuri sunt anunțați că ne-am logodit. Bucuria din ochii lor și fericirea din inimile noastre sunt o amintire pentru totdeauna!

Felicia Filip, interviu special la Spectacola și DC News / VIDEO

SPECTACOLA: Mai credeți în Moș Crăciun? Să facem un exercițiu de imaginație.... Ce i-ați cere Moșului să vă aducă anul acesta?

Felicia Filip: Cred cu tărie. Da, există Moș Crăciun! Fără el ne-am pierde copilăria, inocența, speranța că pe lume există FRUMOS și BINE. Nu i-aș cere Moșului să-mi aducă ceva, ci să nu-mi ia nimic din ce mi-a dat anul acesta. Adică sănătatea, iubirea celui de lângă mine, liniștea sufletească, succesul și afecțiunea cu care mă înconjoară oamenii.

SPECTACOLA: Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ați primit de Crăciun?

Felicia Filip: Toate cadourile au însemnătatea lor. Greu de ales. Să vă povestesc despre unul dintre ele.
Am cântat „Traviata” în Ajunul Crăciunului la Neue Oper din Frankfurt. La final, de obicei, primeam buchete de flori.De data aceasta nu am primit buchete ci s-au aruncat pe scenă multe, foarte multe flori. A doua zi marele cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung nota: „Felicia Filip a fost, literalmente, acoperită de flori!” Am luat câteva și le-am pus sub bradul nostru de la hotel.


SPECTACOLA:  Cum vă pregătiți pentru sărbătorile din acest an?

Felicia Filip: Concerte, spectacole, emisiuni Radio și TV, după cum vedeți, interviuri… La Stockholm două concerte la invitația Ambasadei României și a ICR Stockholm, de Ziua Națională, concert în Piața Constituției, alt concert cu Orchestra din Brașov la Sfântu Gheorghe (al doilea an consecutiv), șase spectacole cu „Poveste de Craciun" la Opera Comică pentru Copii. Înregistrări cu o piesă în primă audiție alături de minunații mei parteneri de la formația IRIS, Cristi Minculescu, Valter, Boro, și o alta, o bijuterie de muzică și versuri aparținând compozitorului Mihai Alexandru. Apoi întâlniri cu dragii mei prieteni, copiii de toate vârstele, la Târgul de Crăciun de la Opera Comică pentru Copii. Începând din a treia zi de Crăciun și până în prag de An Nou voi petrece, în armoniile inconfundabile ale lui Johann Strauss,... „O noapte la Veneția”!

SPECTACOLA:  Ce nu ați vrea să lipsească de pe masa de Crăciun anul acesta?

Felicia Filip: Nimic nu aș vrea să lipsească! Și din punct de vedere culinar, atât eu cât și Cristian, de Crăciun, respectăm tradiția. Toate specialitățile. Toate, toate, toate!!!

Felicia Filip, despre destin, dragoste și noroc: „Din miliardele de posibilități de pe lumea asta, Dumnezeu a făcut să ne întâlnim noi doi” / VIDEO

SPECTACOLA:  Gătiți? Cum arată Sărbătorile de iarnă în familia dumneavoastră?

Felicia Filip: Am o salată inventată de mine, binefăcătoare după atâtea specialități. Dar și o surpriză. Niște jumări mici și crocante, cât niște semințe de dovleac. Le pregătesc doar de Crăciun dar Cristian le amintește tot anul.

SPECTACOLA:  Într-un scenariu ideal, care ar fi persoanele cu care v-ați dori să petreceți sărbătorile?

Felicia Filip: Ajunul este o sărbătoare a intimității, deci sigur în doi. Avem atâtea să-i spunem lui Moș Crăciun!
Apoi îmi doresc o masă mare, cu familia dar și cu prietenii noștri dragi, pe care îi socotim că fac parte tot din familie. Să ne facem cadouri, să cântăm colinde, să ne ospătam,  să fim veseli tare!

SPECTACOLA: Cum ați descrie anul 2022? Cu ce vă mândriți la final de an și care ar fi regretele?

Felicia Filip: Un an cu multe împliniri. O stagiune a Operei Comice pentru Copii de mare succes. Ne-am respectat toate promisiunile: premiere, spectacole de calitate, ateliere cu mulți copii talentați, dornici să învețe lucruri noi. Publicul ne-a copleșit cu atenția și dragostea lui. Marea majoritate a spectacolelor au fost sold out. Avem regretul că nu am putut onora toată cererea de bilete. Nu o dată am cedat și scaunul meu, preferând să rămân în picioare. Minunat! Mi-am continuat activitatea universitară, mulți dintre studenții mei evoluând promițător. Apoi, bucuriile de pe scenă. Concertul aniversar „IRIS 40”, de la Sala Palatului, cu publicul în picioare, cântând cu noi. Apoi, din nou cu IRIS, la Bruxelles, tot cu un public entuziast și cu români inspirați care au organizat evenimentul exemplar. Am cântat Imnul României, însoțită de mii și mii de spectatori, la inaugurarea Stadionului Rapid Giulești. Am fost membră în juriile unor concursuri muzicale unde m-am convins din nou de talentul tinerilor români. În acest domeniu suntem o forță în lume! Regrete? Da, pentru că nu peste tot e pace. Se spune că  „atunci când armele vorbesc, muzele tac!” Muzele nu trebuie să tacă niciodată!!

Felicia Filip consideră îmbătrânirea un privilegiu: „Ridurile sunt cartea noastră de vizită. Le purtăm toată viața cu noi” / EXCLUSIV

SPECTACOLA:  Ce așteptări aveți de la 2023? Cu ce gânduri intrați în noul an? 

Felicia Filip: Cu aceste gânduri intru în Noul An.

SPECTACOLA:  Un mesaj pentru cititorii Spectacola:

Felicia Filip: Vă doresc să iubiți. Și să fiți iubiți. Iubirea este cel mai nobil și important sentiment al omului. Din iubire suntem născuți, în iubire trebuie să trăim. Și să ne păstrăm, indiferent de vârstă, copilăria. Acolo este adevărul, candoarea, puterea și înțelepciunea.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel