Felicia Filip consideră îmbătrânirea un privilegiu: „Ridurile sunt cartea noastră de vizită. Le purtăm toată viața cu noi” / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Felicia Filip, captură video Youtube Spectacola
EXCLUSIV
Descriere foto: Felicia Filip, captură video Youtube Spectacola

Soprana Felicia Filip a fost invitata Georgianei Ioniță la Interviurile Spectacola și DC News, unde a vorbit atât despre bucuria pe care le-o aduce celor mici, dar și celor mari, prin activitatea pe care o desfășoară la Opera Comică pentru copii, dar a dezvăluit și ce părere are despre intervențiile de înfrumusețare făcute la nivelul feței. 

Felicia Filip nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate soprane din România. Marea artistă, care de opt ani de zile este directorul Operei Comice pentru copii se bucură, în același timp, și de o viață personală la care unii doar visează. Felicia Filip și soțul ei, maestrul Cristian Mihăilescu, au o relație de iubire exemplară de 33 de ani bazată pe armonie și iubire. Totuși, cei doi se mai ghidează și pe naturalețe și dezvăluirea adevărului, în orice circumstanțe, și nu doar în viața de cuplu, ci și în relație cu presa sau cu fanii lor. În acest sens, marea soprană a dezvăluit faptul că nu există întrebare la care să ezite vreo clipă să răspundă, motiv pentru care și-a expus opinia cu privire la îmbunătățirea trăsăturilor feței, prin diferite modalități. Ridurile, dar și semnele pe care le purtăm pe ten fac parte din noi și din experiențele pe care le-am trăit până la o anumită vârstă, consideră Felicia Filip. 

„Eu și Cristian am căutat să parcurgem viața astfel încât să fim o carte deschisă, să nu avem colțuri ascunse. Nu există acel ceva despre care nu vrem să se discute, totul este la vedere. Nu sunt întrebări la care nu putem răspunde, pentru că este o viață pe care ne-am sumat-o și nu negăm orice pas pe care l-am făcut, este al nostru. Se spune atât de des, mai ales despre o femeie, că trebuie să aibă grijă de ea și de ridurile ei și de semnele pe care le lasă pe corpul ei și ce facem noi să nu se vadă: Nu. Ridurile și aceste semne înseamnă viața pe care o trăiești, nu ai de ce să o ascunzi, dacă o ascunzi, nu ești de acord cu ceea ce ai trăit, cu ce ai petrecut. Asta este oglinda, cartea ta de vizită, pe care cel de alături o citește, prin ceea ce înseamnă riduri, grimase, până la urmă, suferință.”, a declarat Felicia Filip, la emisiunea Interviurile Spectacola, realizată de Georgiana Ioniță. 

„Toate le avem cu noi și fac parte din ceea ce înseamnă viața unui om”

Este firesc ca semnele să vină odată cu trecerea anilor, iar datorită lor, am ajuns să fim cine suntem astăzi, susține ea. 

„Vârsta vine cu multe semne și fiecare dintre noi avem viața aceasta de când ne naștem, până plecăm, în care petrecem multe. Fie că ți-ai sucit un picior, ai călcat strâmb, la propriu sau la figurat, și așa mai departe. Toate acestea, le purtăm toată viața cu noi. Zâmbetul, râsul, bucuria, lacrima, grimasa, plânsul, oftatul, toate le avem cu noi și fac parte din ceea ce înseamnă viața unui om, cartea în ceea ce se citește orice, fie că îți dorești sau nu. În cazul nostru, totul are un răspuns și ne trăim viața în așa fel încât privim în ochii interlocutorului și, chiar dacă poate părea o întrebare comodă, răspunsul nostru vine să lămurească lucrurile și să dea acea explicație prin care să nu există semne de întrebare.”, a continuat soprana. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel