Eugen Cristea și Cristina Deleanu, poveste de dragoste ca în filme. S-au cunoscut când actorul avea 12 ani: Când am văzut-o m-am prăbușit

Data publicării:

Eugen Cristea și-a cunoscut soția când avea doar 12 ani. Pe atunci, actrița Cristina Deleanu deja avea o carieră înfloritoare, iar tânărul Eugen Cristea o privea ca pe o „străină”. Ani mai târziu, viața i-a adus împreuna, și așa au rămas. Actorul spune că acesta este secretul mariajului lor: faptul că fac totul împreună.

Între cei doi este o diferență de 11 ani, însă vârsta nu a stat nicio clipă în calea iubirii lor. S-au cunoscut ca în povești și și-au scris împreună o poveste de dragoste aparte. 


„Pe Cristina Deleanu am văzut-o în spectacole la Iași când aveam 12 ani, în 1964, și mi s-a părut foarte ciudat, n-am înțeles ce caută o actriță franțuzoaică sau italiancă într-un teatru românesc, vorbind românește. Cristina era o mare, mare frumusețe, făcea parte din familia marilor actrițe Jeanne Moreau sau Annie Girardot.

Apoi am văzut-o în foarte multe filme și am devenit colegi în ’81, eu am intrat la Național pe 15 ianuarie și ea a venit, prin transfer, câteva luni mai târziu. Când am văzut-o m-am ‘prăbușit’, mai ales că am făcut ‘Vlaicu Vodă’ împreună, imediat ce a venit la Național. Juca o domniță, avea un costum mișto și o coroniță foarte interesantă pe cap”, a povestit actorul pentru Fanatik

 

VEZI ȘI: „Nu-mi doresc o nouă internare pentru depresie”. Eugen Cristea se retrage din activitate. Dezamăgirile care i-au pus capăt cariera


Secretul unei căsnicii fericite

Sunt de 40 de ani împreună și continuă să se completeze în tot ceea ce fac.

„Nu e neapărat vorba de multe lucruri, trebuie doar respect și înțelegere. Unele certuri sunt din cauza celor din jur, a prostiei și lipsei de înțelegere cu cei din jur. Dacă trebuie să ne vedem cu cineva și întârzie eu încep să înjur, ea îi ia apărarea și începem să ne certăm.

Totul, dar absolut totul se face împreună. În afară de spălatul vaselor, unde am fost iertat. Îmi place să dau cu aspiratorul, să fac curat, să fie totul în ordine, când apuc îi fac ghetuțele negre cu cremă. Eu plătesc toate facturile, ea plătește mâncarea, ne facem cadouri”, a mai spus acesta pentru sursa citată. 


Cristina Deleanu a renunțat la tot pentru Eugen Cristea

Cristina a renunțat la căsnicia ei pentru a fi cu  Eugen Cristea.

 
„A trebuit să fiu tranșantă, nu am avut de ales, dar nu a fost ușor. Între noi este și o diferență de vârstă de 11 ani… E o cifră, totuși. Atunci când s-a întâmplat să doresc să fiu lângă Eugen, eu am încheiat orice alte lucruri, orice alte relații. Le-am încheiat de tot, de atunci până azi. Despărțirea nu a fost o decizie ușoară, dar eu am luat-o. Am fost tranșantă, în primul rând, cu sufletul meu, lucru care n-a fost tocmai comod. Pentru că și aceea fusese viață mea, și m-a costat decizia pe care am luat-o. Nu poți nici să negi, nici să renegi ce-ai trăit. Trecuseră 17 ani, o bucată de pâine, dar se acumulaseră niște neajunsuri, mici neîmpliniri care, în timp, s-au aglomerat. Iar insatisfacția aceea pe care o aveam pe dinăuntru mi-a dat voie să mă îndrăgostesc de altcineva”, mărturisea Cristina Deleanu, într-un interviu pentru Tango. 

Motivul pentru care nu au devenit părinți

 

”Nu s-a legat, nu s-a pus problema. E partial un regret. Intalnirea noastra a avut loc mai tarziu. Eu nu am prea dorit sau nu s-a ivit. Eu de 58 de ani nu am concediu, am muncit foarte mult. M-am gandit de foarte multe ori. Eu am foarte multi prieteni tineri si am lasat ceva acestor tineri. Ei isi doresc sa ma intrebe ce si cum sau sa le propun eu niste gandiri, am incercat sa las si am multiplicat astfel persoana noastră”, a spus Cristina Deleanu, în emisiunea La Măruță, de la PRO TV. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel