Doliu în lumea teatrului. A murit George Banu. Oana Pellea, mesaj sfâșietor: „Cumplită veste. Ce pustiu mi-ai lăsat în suflet”

Sursa foto: Oana Pellea, Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Oana Pellea, Facebook

Marele treatolog și profesor universitar George Banu s-a stins din viață.

Criticul de teatru George Banu a murit, la vârsta de 79 de ani. Oana Pellea a fost cea care a dat trista veste, pe rețelele de socializare. Actrița pare a fi extrem de îndurerată de această întâmplare cumplită, întrucât din cele scrise de aceasta, cei doi aveau o relație extrem de apropiată.

„Teatrul universal și teatrul românesc au pierdut o valoare de neînlocuit! Cumplită veste. CUMPLITĂ. Nu. NU, Bita. Nu.nu. Dragul meu prieten, dragul meu…ce pustiu mi-ai lăsat în suflet…Dumnezeu să te țină în LUMINA SA! Drum lin, prieten drag. Drum lin, Georges Banu.”, a scris Oana Pellea pe Facebook.

 

„George Banu a plecat la Cel Senin!”


Și directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac, a publicat pe pagina sa de Facebook anunțul care înștiința fanii de pierderea suferită.

"Dragii mei, domnul George Banu a plecat la Cel Senin! Cale albă şi lumină, prieten drag! Nu pot vorbi mai mult!", a scris Constantin Chiriac.

***
Reputatul teatrolog, George Banu, stabilit la Paris din 1973, s-a născut la 22 iunie 1943, la Buzău.

A absolvit secţia de Teatrologie-Filmologie din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti, avându-l drept coleg pe regizorul Andrei Şerban. În 1972 şi-a obţinut doctoratul şi a semnat, alături de Michaela Tonitza-Iordache, antologia ''Arta Teatrului''.

A debutat la începutul anilor '60 în revista ''Secolul 20'' şi a continuat prin asigurarea rubricii de teatru, succesiv, la revistele ''România literară'' şi ''Contemporanul''.

S-a stabilit la Paris, în 1973, unde a fost de trei ori laureat pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa: ''Bertolt Brecht ou le petit contre le grand'' (1981), ''Le theatre, sorties de secours'' (1989), ''Le rouge et l'or'' (1989).

A fost ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1994-2001). A fost director al Academiei Experimentale de Teatru (1991-2000), profesor la Universitatea Sorbona din Paris şi la Universitatea Louvain la Neuve (Belgia).

Pentru activitatea sa a primit numeroase distincţii: Les Palmes Academiques şi L'Ordre des Arts et des Lettres, L'Ordre du Merite National (Franţa), Premiul Oraşului San Paolo şi Premiul oraşului Bologna. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene, printre care şi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti (2006). În aprilie 2006 a fost distins cu Premiul de Onoare din partea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) - secţia română (în cadrul Galei UNITER de la Teatrul Naţional din Bucureşti). George Banu a primit acest premiu pentru ''activitatea excepţională în domeniul criticii şi cercetării teatrale internaţionale şi pentru impunerea valorilor teatrului românesc în circuitul cultural european''.

În ultimii ani a publicat ''Shakespeare, le Monde est une scene. Métaphores et pratiques théâtrales'' (2009), ''Le Repos'' (2009), ''Des murs... au Mur'' (2009), ''Miniatures théoriques'' (2008), ''Les Voyages du comédien'' (2012). În 2012, a primit Premiul Special al Festivalului Shakespeare 2012, oferit de Rotary Craiova Probitas şi Rotary Craiova.

A fost membru UNITER şi membru de onoare din străinătate al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române (28 martie 2013)., notează Agerpes.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Dată: 21 ian 2023, 15:21 | Categorie: Teatru - Opera
Get it on App Store Get it on Google Play