De ce s-au despărțit, de fapt, Laura Cosoi și Smiley. Bunica actriței a spus tot: „Replicile pe care i le-a dat el Laurei nu mi-au plăcut”

Data publicării:
Laura Cosoi, Smiley, sursa foto Instagram
Descriere foto: Laura Cosoi, Smiley, sursa foto Instagram

Laursa Cosoi și Smiley alegeau să-și spună „adio” în 2012, după o lungă relație de iubire.

Laura Cosoi și Smiley erau cuplul ideal, în urmă cu mulți ani de zile. Păreau că trăiesc o iubire ca în basme, fanii îi vedeau nedespărțiți, iar viitorul lor era, fără doar și poate, în ochii multora, unul legat. Viața i-a separat însă în 2012, când amândoi au decis să meargă pe drumuri separate, spre dezamăgirea tuturor. Acum însă, la 11 ani de la această ruptură, ambii și-au regăsit fericirea. Smiley urmează să pășească în fața altarului alături de Gina Pistol, iar actrița are deja o familia minunată alături de soțul ei. Cu toate acestea, chiar dacă a trecut atât  de mult timp, iar între ei nu mai există niciun fel de resentiment, internauții continuă să-și pună întrebări cu motivul care a produs atunci despărțirea celor doi. Bunica actriței face astfel dezvăluiri neștiute și spune care a fost, de fapt, motivul rupturii dintre cei doi.

„L-am cunoscut pe Smiley la noi pe terasă, am stat de vorbă cu el și mi-a plăcut mult. Replicile pe care i le-a dat el Laurei, când i-a zis să se căsătorească, nu mi-au plăcut însă. A zis că el nu se însoară, adică nu face căsătorie și să rămână așa. Laura a zis că nu e creștinește să rămână o viață așa, până când el o să vrea să facă o căsătorie. Și apoi, Smiley ținea mult la publicitate și bani. Nu degeaba este printre primii cei mai bogați artiști. E locul întâi printre ei. Să îi fie de bine!

Când a venit Smiley acasă, a găsit casa goală. El a venit și a căutat-o și ea i-a spus: «Rămânem prieteni, atât, gata». A treia seară, el a venit și a cântat aici, într-o discotecă în Păcurari. Acolo a fost și nepotul meu, care mi-a zis: «După concert ne-am dus undeva și Smiley a cumpărat 5 sticle de whisky și ne-a îmbătat pe toți, numai el nu a băut. Și m-a rugat: «Laura, vorbește cu Laura să se împace cu mine. Te rog, vorbește cu ea!». Mamă, a plâns Smiley după Laura! Atunci a intervenit Cosmin și s-a căsătorit cu ea. Care era deja fanul ei”, a declarat bunica Laurei Cosoi, pentru una dintre emisiunile realizate de Cristian Brancu, notează click!.

Te-ar putea interesa și: Cât costă meniul de nuntă al lui Smiley si Gina Pistol și ce vor mânca invitații: „Tradiționalul se îmbină cu fine diningul”

Ce spunea Laura Cosoi, cu privire la relația care a rămas între ea și artist

Laura Cosoi și Smiley au fost întotdeauna discreți, cu privire la relația care a fost, dar și care s-a păstrat, între ei doi. Cu toate acestea, recent, actrița a oferit câteva detalii despre cum se înțelege cu fostul ei iubit. Așadar, chiar dacă nu au rămas cei mai buni prieteni, Laura Cosoi spune că între cei doi a rămas loc de „bună ziua” astăzi.

„Mi se pare așa și ciudat, pentru că au trecut atât de  mulți ani, practic vorbim despre o altă viață, o viață de demult. Nu știu, interesul chiar nu îl înțeleg, însă e important, când doi oameni sunt adulți, la casele lor, să aibă o relație frumoasă, civilizată, de nu știu, de comunicare, până la urmă", a declarat Laura Cosoi în trecut Laura Cosoi, potrivit unica.

Citește și: Lux de 300.000 de euro pentru două vedete din România. Despre camera copilului: „Noi ne tratăm copilul ca pe o persoană”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel