Daniela Crudu a ales numele copilului: „O să fiu cea mai nebună mămică”

Data publicării:
Sursa foto: Daniela Crudu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Daniela Crudu, Instagram

Daniela Crudu este în culmea fericirii, de când a aflat faptul că va aduce pe lume un copil.

Daniela Crudu este în culmea fericirii, după ce a aflat vestea că va aduce pe lume în curând un bebeluș. Fosta asistentă TV își dorea să-și întemeieze o familie de mai mult timp, iar faptul că trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu partenerul ei de viață, dar și că cei doi se pregătesc să devină părinți pentru prima dată, o face pe brunetă să fie într-una dintre cele mai bune perioade din viața sa. 

„Sunt foarte fericită. Numai la asta (copil – n.r.) mă gândesc. Nu mă mai interesează nimic altceva acum. În fiecare zi se întâmplă lucruri noi cu corpul meu și sunt entuziasmată. Zici că visez. Nu-mi vine să cred. Mi se pare că e o minune', a declarat Daniela Crudu, potrivit viva.

VEZI și: Daniela Crudu, probleme în sarcină. Cu ce s-a confruntat vedeta în primul trimestru: „Mi-a fost rău de tot. Nici nu am putut să ies din casă”

 

Ce nume a ales Daniela Crudu pentru bebeluș

Entuziasmul este la cote maxime, astfel încât vedeta s-a gândit deja chiar și la un nume, chiar dacă este însărcinată abia în trei luni. Așadar, în cazul în care va fi băiețel, bebelușul va purta numele de „Daniel”, iar dacă bruneta va aduce pe lume o fetiță, aceasta se va denumi „Daiana”. Cu toate acestea, Daniela Crudu este convinsă că în pântecul ei se află un băiețel.

„Eu cred că e băiat pentru că noi am fost două fete și de obicei, se zice că o să iasă băiat. Eu cred că e băiat, așa simt eu. Tatăl copilului e fericit, nu are cuvinte, e și el emoționat, visează și el tot așa, ca mine. M-a luat prin surprindere, nu m-am așteptat.

M-am bucurat, că e prima dată când mi s-a întâmplat lucrul ăsta. O să vezi tu ce mămică o să fiu eu, cea mai nebună și cea mai distractivă și o să mă joc încontinuu cu el, pentru că cei mici de asta au nevoie', a mai spus Daniela Crudu.

VEZI și: Nea Mărin nu vrea să-i nășească bebelușul Danielei Crudu: „Toate devin serioase, femei de casă”

 

Bianca Drăgușanu vrea să-i nășească bebelușul 

Bianca Drăgușanu, care este una dintre vechile prietene ale brunetei, nu era  la curent cu această noutate și a fost de-a dreptul surprinsă, în momentul în care a aflat. Totuși, blondina s-a arătat a fi foarte fericită pentru Cruduța, exprimându-și deja dorința de a fi nașa de botez a bebelușului care urmează să vină pe lume. Entuziasmul vedetei a fost atât de mare, încât a declarat faptul că își dorește să-i scrie imediat Danielei, pentru a afla mai multe informații despre vestea cea mare.

”Nu pot să cred așa ceva, eu până nu văd, nu cred. Sunt nașă dacă vrea, să mă pună nașă la copil. Doamne ajută, o să-i scriu. Știu că își dorea, mă bucur pentru ea, să dea Dumnezeu să aibă o fetiță amuzantă și deșteaptă, exact ca ea. Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă, să aibă o sarcină ușoară, să ne auzim cu bine. Să mă pună nașă că sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă (n.r. râde). Aștept să-mi dea un semn să-mi spună că vrea să-i fiu nașă”, a spus Bianca Drăgușanu pentru Spynews.ro.

Citește și: Ultimele cuvinte ale medicului estetician Călin Doboș. Ce i-a spus Biancăi Drăgușanu



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel