Ultimele cuvinte ale medicului estetician Călin Doboș. Ce i-a spus Biancăi Drăgușanu

Data publicării:

Bianca Drăgușanu este șocată, după ce medicul estetician Călin Doboș s-a stins fulgerător din viață. 

Vestea că medicul estetician Călin Doboș s-a stins din viață a venit ca ul fulger peste toți cei care l-au cunoscut, dar și peste vedetele care au ajuns pe mâna esteticianului. Celebrul doctor a fost implicat în decursul zilei de 26 octombrie într-un accident rutier extrem de grav, în urma căruia s-a pronunțat decesul său. Mai mult persoane publice s-au arătat a fi șocate de acest lucru, printre care și Bianca Drăgușanu, care nu i-a fost doar clientă fidelă, ci și o bună prietenă. Blondina a postat un mesaj pe rețelele de socializare cu privire la această dramă cumplită care îi încarcă sufletul zilele acestea, dezvăluind, printre altele, și care a fost și ultima conversație purtată cu acesta. 

”Sunt copleșită și îndurerată de vestea pe care am primit-o ieri. Prietenul meu drag și cel mai bun doctor, și mai amuzat, și mai inteligent, prietenul meu, Călin Doboș a avut un accident. Nu a supraviețuit și îmi aduceam aminte de ultimele cuvinte pe care mi le-a spus atunci când ne-am văzut. Datorită unei situații în care se afla, destul de delicate, i-am cerut un sfat și l-am întrebat cum e și mi-a spus: ”Bianca, viața merge înainte!”, a spus Bianca Drăgușanu pe rețelele de socializare.

VEZI și: Claudia Pătrășcanu îl desființează pe Gabi Bădălău, după ce a cerut custodia copiilor: „Nu are timp pentru ei, el stă mai mult în cluburi, în vacanțe”

 

”Era un om extraordinar de pozitiv”

Bianca Drăgușanu îl considera pe medic ca fiind parte din familia sa, motiv pentru care durerea este cu atât mai mare. Chiar dacă nu își va uita prea curând prietenul drag, blondina promite că-i va respecta sfatul și își va continua viața în același ritm. 

”Era un om extraordinar de pozitiv și cred că o să țin mereu cont de sfatul lui. Viața merge înainte, trebuie să iubim viața, trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, trebuie să fim recunoscători și cred că cuvintele sunt de prisos pentru că este un sentiment pe care nu am cuvinte să îl descriu... pierderea cuiva atât de drag, care a însemnat atât de mult pentru mine nu poate fi descrisă în cuvinte. Te voi iubi mereu, să te odihnești în pace și viața merge înainte, nu te voi uita niciodată.”, a mai spus Bianca Drăgușanu.

Citește și: Bianca Drăgușanu vrea să fie nașa copilului Danielei Crudu: „Sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă”. De ce nu au mai ținut cele două legătura, în ultima vreme

 

Călin Doboș a murit într-un grav accident rutier

Călin Doboș, cunoscut ca fiind medicul estetician preferat al vedetelor, s-a stins din viață, pe 26 octombrie, în urma unui accident de ciruclație. Tragicul eveniment a avut loc pe la orele prânzului, în jurul orei 12:20, pe Pasajul Basarab din București, când acesta conducea un scuter.

”La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație”, se arată în comunicatul Poliției, potrivit realitatea.net



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel