Dan Negru sare în apărarea Deliei, după ce a declarat faptul că nu vrea copii: „Doar un mitocan intră în intimitatea unui cuplu”

Data publicării:
Sursa foto: Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Instagram

Dan Negru și-a exprimat și el părerea cu privire la declarațiile controversate pe care le-a făcut Delia, după ce acestea s-au împrăștiat pe tot internetul.

Delia a devenit principalul motiv de discuție, în ultima vreme, după ce a declarat faptul că nu își dorește copii, din motivul că „ne-am înmulțit deja prea mult”, motiv pentru care este timpul să ne oprim. Artista a primit, de-a lungul timpului, în repetate rânduri această întrebare, așadar de data aceasta și-a dorit să le închidă gura tuturor celor curioși de viața sa personală. Dan Negru, care dezbate pe rețelele de socializare cele mai important subiecte ale zilei, a ales să-și spună părerea și despre această situație. Celebrul prezentator consideră așadar total nepotrivit să pui o asemenea întrebare personală unui cuplu, sărind în apărarea artistei.

„E josnică întrebarea "de ce nu aveți copii?". E armă în multe dispute, am auzit-o chiar și-n campania prezindențială și văd iureșul stârnit acum de Delia cu declarația ei despre copii. Doar un mitocan intră in intimitatea unui cuplu. Am doi copii și nu e treaba mea de ce alții nu au. Nimic nu ne încântă mai mult decât treburile care nu ne privesc. În redacțiile media de unde pleacă astfel de întrebări e ca la război: cei bătrâni, șefii care nu se văd și care câștigă banii îi îndeamnă pe cei tineri , reporterii care se văd și câștigă prost să pună astfel de întrebări. De asta, nu-i judecați pe reporterii tineri când pun întrebări tâmpite. Nu judecați fațada până nu vedeți interiorul . Și-n media e ca-n război: cei bătrâni îi trimit pe cei tineri la luptă. "De ce nu aveți copii" e intimitatea în care nimeni nu trebuie să intre. Totuși, oricât de ticăloși am fi, "fiecare copil care se naște ne arată că Dumnezeu încă nu e dezamăgit de oameni". ( imaginile sunt de acu' 20 de ani)”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.

„Tot mapamondul s-a inflamat din cauza declarațiilor Deliei”. Ioana Dichiseanu sare în apărarea artistei: „Țin să o felicit”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ???????????? ???????????????????? (@negru_dan)

Care sunt declarațiile făcute de Delia

Pentru că a primit de prea multe ori întrebarea „când vei deveni mamă?” Delia s-a hotărât recent să le închidă gura tuturor și să-și spună părerea cu privire la apariția unui nou născut pe lume. 

„De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face și suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți, adică ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi și nu suntem prea simpatici așa, facem mult rău, mult rău. Consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm.

NU! De ce să fac? Încă unul? Nu frate, lasă să nu fie. Dar nu stau eu așa bine fără stres? Dar nu stau eu așa bine fără obligații? Dar nu vin eu acasă când vreau, mă întorc acasă când vrea inimioara mea? Dar nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da, deci vrei complicații, fă un copil!”, a declarat Delia, pe rețelele de socializare.

„A face un copil este un gest egoist”. Mircea Badea, reacție după ce Delia a spus că nu vrea să devină mamă

La scurt timp după ce a văzut ce amploare a luat declarația controversată făcută de ea, cu privire la copii, vedeta a distribuit un text în mediul online, prin care le transmitea tuturor faptul că aceste chestiuni personale nu-i privesc.

„Eu nu mai pot cu oamenii care au o obsesie crâncenă și anume întrebarea care le macină sfincterul gândurilor „de ce nu are x copii?”. Nu cred că există o lipsă de bun simț mai crasă decât intrarea asta cu bocancii în intimitatea cuiva, în spațiul discret al unei ființe umane că nu mai poate Gigel să doarmă noapte că X nu are copii, de parcă e scris undeva că toți trebuie să fie părinți. Unii nu își doresc, cel puțin momentan, alții nu au o situație financiară ok după calculele lor, alții străbat lumea în lung și-n lat și nu vor altceva. Motive sunt nelimitat, dar curiozitatea asta a românașului de prispă e sub orice critică. O viață aveți, dar vă preocupă altele. Trist.”, a fost mesajul transmis de Delia pe Instagram.

Delia, adevărul despre plecarea lui Mihai Bendeac de la iUmor: „Nu a mai vrut să vină pentru că...”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel