Dan Negru: „Avem cele mai mici salarii din Europa și cea mai mică speranță de viață”. Ce-l nemulțumește pe prezentator

Data publicării:
Sursa foto: Dan Negru, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Dan Negru, instagram

Dan Negru a postat un mesaj dur pe rețelele de socializare, cu privire la situațiile actuale din România. 

Dan Negru a făcut o nouă postare pe rețelele de socializare, în care vorbește despre situația critică din România a orei actuale. Extrem de transparent și de asumat ca de fiecare dată, acesta a făcut o paralelă între problemele serioase cu care se confruntă România și lucrurile care se promovează, de fapt, în spațiul public și care sunt aduse la cunoștință oamenilor. Spre exemplu, într-o țară în care salariile minime și medii sunt extrem de mici, subiectul conform căruia dispariția banilor cash este o opțiune nu ar trebui să existe, consideră Dan Negru.

„Avem cele mai mici salarii din Europa, dar avem talk show-uri cu nemiluita despre dispariția cashului. Suntem țara cu cea mai mică speranță de viață, murim mai repede decât toți ăilalți din Europa, dar avem o grămadă de conferințe despre cum să trăiești sănătos. Au plecat din țară vreo 40 mii de intelectuali în ultimii ani, dar avem cele mai multe cursuri de lidership. Am văzut ieri un breaking news despre cum războiul a distrus șoselele din Ucraina. Vreo oră analiștii au dezbătut îngrijorați problema. Noi, care n-avem șosele pe timp de pace.
Asta-i neo-cenzura: să vezi paiul din ochiul altora, nu bârna din ochiul tău.
Treaba altora pe umerii noștri.
Nasul e organul care începe între ochi și se termina unde nu-ți fierbe oala.”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.

Citește și: Dan Negru, semnal de alarmă. Statul vrea să modifice legea armelor: „Orice român va putea să dețină câte vrea, chiar și cei condamnați penal”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dan Negru (@negru_dan)

Dan Negru, acuzat de discriminare

În altă postare făcută pe rețelele de socializare, Dan Negru a dezvăluit un moment din cariera sa în care a fost acuzat de discriminare. Fiind extrem de cunoscut de ani buni în domeniul televiziunii pentru profesionalismul său și pentru notorietatea pe care a reușit să o câștige în timp, acesta a sfătuit un student la jurnalism să nu urmeze o carieră în același domeniu ca al său sau către radio. Atunci, acesta mărturisește că a fost acuzat de discriminare, motiv pentru care Dan Negru spune că nu va mai fi niciodată la fel de sincer, în situații similare. 

„Unui student la jurnalism care avea un defect de vorbire i-am sugerat să nu se îndrepte spre radio sau TV. M-a acuzat de discriminare.

Mi-am amintit povestea asta azi când am văzut știrea că Disney înlocuiește piticii din Alba ca Zăpada din cauza discriminării. Eu mi-am învățat lecția: dacă-mi spune un tont că 2+2=5 nu-l contrazic ca să nu-l fac să se simtă inferior, discriminat.

Dacă un bâlbâit vrea să se facă crainic de radio, îl încurajez. Asta va fi lumea în care vom trăi! Evaluarea așa cum o știam nu va mai exista! Există țări în care cei obezi sunt numiți “horizontally challenged” (suprasolicitați pe orizontală)”, a scris Dan Negru pe Facebook.

VEZI și: Dispar banii cash? Dan Negru, reacție tranșantă: „E o Românie căreia nu-i pasă și care trăiește în bordeiele astea”

Cauza obezității, din perspectiva sa

Mai mult, nu discriminarea este problema în cazul persoanelor care ajung obeze de la vârste fragede, ci reclamele care au împânzit societatea de ceva vreme. Peste tot, copiii văd doar imagini și videoclipuri cu mâncare nesănătoasă, lucru care îi duc, implicit, cu timpul, într-o luptă continuă cu kilogramele în plus.

„Să le spunem ălora de la Disney că cei mici ajung obezi nu din cauza discriminării ci din cauza reclamelor la fast-food, la cereale îmbibate cu zahăr și la toate alimentele nesănătoase pe care le promovează în reclame! Eu, un dinozaur învechit le spun noilor justițiari din noua lume că e ușor să lupți pentru principii. Greu e să trăiești conform lor!”, a mai transmis Dan Negru.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel