Cum se mănâncă avocado. Chef Joseph Hadad: „Acesta este foarte bun și pus pe grătar sau făcut pane”

Data publicării:
Joseph Hadad, avocado, captură video Instagram, pexels.com
Descriere foto: Joseph Hadad, avocado, captură video Instagram, pexels.com

Joseph Hadad a dezvăluit în câte feluri de mâncare poate fi integrat avocado. 

Joseph Hadad a vorbit despre beneficiile consumului de avocado. Pe lângă faptul că este un fruct bogat în vitamine și minerale, care nu are atât de multe calorii, acesta poate fi consumat sub mai multe forme. În primul rând, celebrul bucătar chef a dezvăluit principalele secrete prin care ne putem da seama dacă am cumpărat un avocado copt, perfect de mâncat, sau unul stricat.

„Avocado a intrat în alimentația noastră de parcă am fi crescut cu el de mici. Considerat un super-aliment, plin de vitamine și minerale (dar și 200-300 kcal per bucată), fructul aproape că se confundă cu guacamole și avocado toast. Dar el poate fi mai mult de atât și merită tratat cu grijă, pentru a obține cele mai bune feluri de mâncare pe baza lui.

În magazinele din România nu se găsesc foarte multe sortimente de avocado (vreo 3-4 din peste 500 de varietăți) și, în general, le găsiți în două forme: fructele încă necoapte, pe care să le luați pentru peste câteva zile, și cele ready-to-eat, adică gata de mâncat, ambalate individual și la prețuri ceva mai mari. Cu cât coaja este mai închisă la culoare, cu atât e mai copt. Cu cele încă tari, trebuie să aveți răbdare câteva zile, ținându-le la temperatura camerei. În frigider, procesul de coacere va fi întârziat. Cu cele gata de mâncat trebuie să fiți atenți să nu fie deja prea coapte și să descoperiți când ajungeți acasă că jumătate din ele trebuie aruncate. Mai ales că părțile înnegrite ar fi bine să nu ajungă în farfurie. Cele maro sunt în regulă să fie consumate, deși textura în aceste părți este una mai moale. Părțile care s-au înnegrit, însă, arată semne de putrezire, așa că trebuie aruncate.”, a scris chef Joseph Hadad, pe blogul său personal. 

Cum prepari untul acasă. Chef Joseph Hadad: „Merge atât întins pe pâine, cât și pus pe fripturi sau porumb copt”

 

Cum depozităm partea de avocado pe care nu o consumăm

Mai mult, celebrul bucătar a dezvăluit și câteva trucuri excelente prin care putem stopa oxidarea părții de avocado pe care nu o consumăm. Folosind aceste secrete, vom reuși să păstrăm mai mult timp fructul proaspăt în frigider. 

„Verificarea gradului de coacere se poate face și la codiță. Dacă aceasta se desprinde ușor, imediat, atunci avocadoul este bun de mâncat. Dacă, însă, a depus un pic de rezistență, înseamnă că este încă necopt. Totuși, odată îndepărtată codiță, aerul va pătrunde în fruct și va accelera procesul de coacere. Deci după ce ați îndepărtat-o, probabil că fructul va fi gata de mâncat chiar a doua zi.

Odată tăiat, avocadoul se va oxida destul de repede, așa că pentru a se păstra câteva ore sau încă o zi, este nevoie de câteva trucuri. Zeama de lămâie previne oxidarea. Dacă nu este nevoie, nu tăiați bucăți și nu decojiți jumătatea de fruct pe care nu o folosiți pe loc. Coaja va reduce suprafața oxidabilă. Partea rămasă poate fi acoperită și cu ulei de măsline, iar o învelire în folie alimentară, care să fie cât mai în contact cu suprafața pulpei, este și ea binevenită.”, a continuat el.

Joseph Hadad, rețetă delicioasă de gauffre: „Faceți asta pentru un rezultat și mai pufos”. Modul de preparare inedit al celebrului bucătar

 

Avocado nu trebuie să fie consumat doar în formele sale clasice, spune chef Joseph Hadad, care îi sfătuiește pe cei care îi citesc blogul să pună acest fruct și pe grătar, să-l gătească pane sau chiar să-l folosească și în checuri. 

„Dacă sunteți obișnuiți să consumați avocadoul doar în guacamole sau avocado toast, maximum și într-un smoothie, ar trebui să știți că acesta este foarte bun și pus pe grătar sau făcut pané, ba chiar ingredient pentru brioșe și checuri, pentru nota grasă, bogată a acestora. Și nu uitați să îl asezonați! De la banalele sare și piper, la boia și alte condimente.”, a mai spus acesta,



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel