Chef Joseph Hadad, rețetă inedită de legume la cuptor: „Trucul este să îi așezați cu tăietura în jos. Vor prinde o crustă delicioasă”

Data actualizării: | Data publicării:
 Joseph Hadad, captură foto Youtube / foto Unsplash
Descriere foto: Joseph Hadad, captură foto Youtube / foto Unsplash

Chef Joseph Hadad a oferit câteva sfaturi excelente, pentru prepararea legumelor la cuptor în cel mai delicios mod posibil. 

Sărbătorile au trecut, iar oamenii își doresc în această perioadă să savureze preparate cât mai ușoare, lipsite de multe calorii și care să îi ajută să își revină la kilogramele pe care le aveau înainte de masa de Crăciun. În acest sens, un aliat de excepție este chiar leguma, care, pregătită la cuptor, poate fi extrem de delicioasă. Chef Joseph Hadad vine astfel cu câteva sfaturi și trucuri excelente prin care putem pregăti cele mai delicioase legume, chiar la noi acasă.

„M-am gândit să începem anul într-o manieră gustoasă, dar și sănătoasă. Și cum acum este sezonul legumelor pregătite la cuptor, vreau să vă trezesc pofta cu niște ponturi de a coace legumele.

Cartofii dulci

Aceștia se pregătesc cel mai bine neacoperiți și dați la temperatură mare. Gătirea înceată la cuptor este pentru a elibera zaharurile din legume, dar din moment ce cartofii dulci au deja această valență, o coacere la temperaturi ridicate va ajuta la caramelizarea exterioară, în vreme ce interiorul va fi cremos. De asemenea, nu îi acoperiți cu folie, pentru că aceasta va favoriza aburirea lor în loc de dezvoltarea crustei caramel pe care o vreți. În plus, tăiați-i în cuburi de aproximativ aceeași dimensiune. Și da, puteți să îi lăsați cu coajă, aceasta este plină de nutrienți (plus că eliminați o operațiune din procesul de gătire).”, a dezvăluit chef Joseph Hadad, pe blogul său personal.

Poate te interesează și: Chef Joseph Hadad, trucuri din restaurantele italienești: „Considerați-l ca pe un condiment, nu ca pe un ingredient principal”

Cum obținem cei mai delicioși cartofi roții la cuptor

Chef Joseph Hadad are un truc excelent și pentru cartofii roșii, care vor avea o crustă delicioasă, după ce vor fi scoși din cuptor. 

„Alegeți cartofi roșii mai micuți și tăiați-i pe jumătate, lăsându-le coaja. Amestecați jumătățile cu ulei de măsline, sare, piper proaspăt măcinat și ce ierburi aromatice doriți, poate chiar și cu niște căței de usturoi zdrobiți grosier și puneți-i la cuptor pe o tavă dublată de hârtie de copt. Trucul pentru aceștia este să îi așezați pe toți cu tăietura în jos. Vor prinde o crustă delicioasă de la contactul direct cu tava încinsă.”, a continuat el. 

Când vine vorba de varza de Bruxelles însă, și aceasta are ceva în comun cu modul în care pregătim cartofii dulci, însă avem și aici un truc de respectat, pentru cel mai bun gust. 

„Varza de Bruxelles. Ca și în cazul cartofilor, și aceasta este important să fie așezată cu tăietura în contact direct cu tava. După curățare și asezonare cu ulei de măsline, sare și piper, vărzucile se așază în tavă fără hârtie (vor fi mai crocante fără hârtia care menține umezeala) și se dau la o temperatură ridicată.”, a mai spus Joseph Hadad. 

VEZI și: Rețetă de mâncare rapidă: Sote de legume. Chef Joseph Hadad: „Ceva rapid și gustos, inspirat din mâncărurile asiatice”

Cum gătim dovleacul și varza la cuptor

Când vine vorba de dovleac, putem obține o garnitură rapidă și extrem de delicioasă, cu doar câteva ingrediente simple.

„Dovleacul. Și în cazul acestuia puteți uita de hârtia de copt și să îl puneți direct pe tavă. Și, de asemenea, temperatura ridicată este recomandată, așa că nu vă sfiiți cu ea. Pentru aromă, puteți merge pe varianta simplă de ulei de măsline, sare și piper negru zdrobit sau puteți adăuga straturi gustoase prin presărarea cu chimion măcinat, fulgi de chili sau praf de curry.”, spune el.

De asemenea, Joseph Hadad spune să uităm de varza clasică, și să ne pregătim de un mod inedit de a o prepara.

„Uitați de varza călită și încercați o varză întreagă pregătită la cuptor. Este minunată pentru vegetarieni și o piesă de rezistență pentru masă, poate chiar în loc de friptură. Trebuie să îi ajustați fundul, astfel încât să poată sta pe tavă fără să se rostogolească. Ungeți-o cu o marinadă făcută din unt topit (ulei de măsline pentru vegani), muștar, sirop de arțar, sos Worcestershire, pudră de usturoi, sare și piper. Puteți să o puneți simplă într-o tavă și să o acoperiți sau puteți să o puneți pe un pat de legume în tavă, peste care să turnați și puțină supă de legume și apoi să acoperiți. Astfel veți avea și garnitură la „friptura” de varză. Dați la cuptorul încălzit la 200oC pentru 45-60 minute, în funcție de mărimea verzei.”, a mai spus bucătarul. 

Citește și: Cum se mănâncă avocado. Chef Joseph Hadad: „Acesta este foarte bun și pus pe grătar sau făcut pane”

Truc pentru a pregăti sfecla la cuptor

Nu în ultimul rând, sfecla face și ea parte din gama legumelor ce pot fi pregătite oricând la cuptor. 

„Și aceasta trebuie să se aburească pentru a se coace bine, așa că înveliți-o întreagă și nedecojită în folie sau hârtie de copt și dați-o la cuptor între o oră și o oră și jumătate, în funcție de mărime. După coacere, va fi mult mai ușor de decojit.”, a încheiat bucătarul chef.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel