Cristina Șișcanu, jefuită de femeia care îi făcea curat: Doamna și-a luat lucrurile și a rupt-o la fugă

Data publicării:
Sursa foto: Cristina Șișcanu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Cristina Șișcanu, Instagram

Cristina Șișcanu le-a povestit fanilor o întâmplare mai neplăcută prin care a trecut chiar cu femeia care îi făcea curat în casă.

Cristina Șișcanu a povestit pe rețelele sociale o întâmplare mai neplăcută prin care a trecut cu femeia care îi făcea curățenie în casă. Vedetei începeau să îi lipsească misterios lucruri personale și, chiar dacă de la început nu i s-a părut de încredere acea doamnă, în primă fază, soția lui Mădălin Ionescu nu a crezut-o în stare pe aceasta de așa ceva. 

"Aveam o doamnă, zic că aveam, că n-o mai am, care ne ajuta la curățenia în casă, vedea de două ori pe săptămână. Vedeam eu că nu prea e ok din punct de vedere al caracterului, chiar niște prieteni au încercat-o și soțul prietenei mele nu a agreat-o. Am luat-o noi, dar tot timpul am fost cu inima strânsă pentru că am simțit-o că e alunecoasă și nu mi-a inspirat încredere niciodată.

Când o întrebam unde a pus un anumit obiect, imediat se justifica, că ea nu a furat în viața ei ceva, că nu a luat ea, chiar dacă nu o acuzam de nimic.

Eu marți am dus-o la grădiniță pe Petra, dar îmi amintesc momentul când m-am ridicat din pat, mi-am scos telefonul din încărcător și încărcătorul a rămas acolo, în priză. Eu nu am intrat în dormitor în ziua respectivă. Ea a făcut curățenie în casă și a plecat. Am avut treabă la birou și pentru că am stat mult pe telefon, am avut nevoie de încărcător. Tot mă gândeam cine ar fi putut să-l ia, că nu mai era nimeni acasă.(…) Spre seară, când mi-am terminat treaba, am sunat-o și am întrebat-o. Și mi-a zis că era în priză și am căutat peste tot și nu l-am găsit.", a povestit Cristina Șișcanu pe rețelele de socializare, potrivit Antenastars.ro

Cristina Șișcanu, ținta criticilor, după ce s-a afișat cu sânii la vedere: ''Te credeam femeie serioasă''

"Doamna și-a luat lucrurile și a rupt-o la fugă"

Cu cât îi dispăreau mai multe lucruri din casă, cu atât vedeta o întreba și mai des pe femeie dacă nu le-a văzut cumva. La un moment dat însă, când cea care îi făcea curat a crezut că a trezit suspiciunile Cristinei Șișcanu a preferat să fugă fără urmă. Pe această cale, vedeta îi atenționează pe toți să aibă mare grijă la persoanele străine pe care le bagă în casă. 

"Vine ziua de ieri, vineri, când doamna se prezintă la program. A reușit să facă puțină curățenie și am rugat-o ca atunci când urcă să-l mai caute, că poate îl găsește ea. Și în momentul acela, doamna și-a luat lucrurile și a rupt-o la fugă. Eu nu am înțeles, am rămas mută. A plecat, am rămas mută! Eu nu am acuzat-o de nimic, eu doar am rugat-o să mă ajute să-l caut. Dacă nu-l găsesc în două zile, mă duc să-mi iau altul. Doar dacă a existat ceva paranormal putea să dispară, pentru că altfel nu se explică. Contează faptul că, atunci când ai un om care vine în intimitatea casei tale, trebuie să ai mare încredere”, a continuat aceasta. 

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, motivul pentru care nu au mai făcut al doilea copil: „M-a pus pe gânduri situația”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel