Constantin Enceanu, marcat profund de pierderile suferite: „Mă gândeam că va veni ziua aia și deja o uram”

Data publicării:
Sursa foto: Constantin Enceanu, Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Constantin Enceanu, Facebook

Constantin Enceanu a suferit foarte tare, după ce și-a pierdut cele mai apropiate persoane.

Constantin Enceanu a fost marcat de-a lungul timpului de diferite evenimente triste, care au lăsat răni adânci în inima interpretului de muzică populară. Toate au legătură cu membrii familiei sale, care s-au stins din viață unul câte unul. Dacă după moartea mamei sale, artistul și-a găsit alinare în brațele bunicilor, momentul în care s-au stins și cei doi din viață a fost unul cumplit pentru acesta. Constantin Enceanu mărturisește faptul că avea o relație extrem de apropiată cu bunicii săi, cei doi fiind persoanele cu care acesta discuta toate subiectele care îi treceau prin cap, fără nicio limită. 

„Mama a fost prima care a plecat dintre noi, în schimb au rămas bunicii. Am pomenit de fiecare dată de ei, fiindcă pentru mine bunicii au fost un exemplu în viață. Eu, până în clasa a IX-a, am dormit cu ei în cameră.

Am fost băiatul lor. Foarte apropiat am fost și de mamă, dar mai ales de bunici. Toate lucrurile interesante din viață le dezbateam mai mult cu bunicul și bunica. Odată cu plecarea mamei, au preluat o parte din responsabilități și bunicii mei.

Nu mi s-a părut greu la început. Greul a apărut în momentul în care au dispărut toți. Mă gândeam că va veni ziua aia și deja o uram”, a declarat Constantin Enceanu potrivit cancan.

Un nou scandal în lumea muzicii populare. Protagoniști: Grigore Leșe și Constantin Enceanu. ”Sunt artist, nu ciubucar”

Constantin Enceanu a suferit foarte tare după moartea bunului său prieten, Petrică Mâțu Stoin 

Dramele suferite de Constantin Enceanu nu s-au oprit acolo. Moartea regretatului artist Petrică Mâțu Stoian l-a devastat pe acesta, care nu și-a revenit din suferință nici până în ziua de astăzi. 

„Nu am mai fost recent la el la cimitir, pentru că îmi este foarte greu să îl văd acolo, nu pot. Am fost doar de trei ori de atunci, de când s-a întâmplat. Am mesajele de la el în telefon și numărul lui, le țin acolo... Nu l-am mai visat de mult, decât atunci, la câteva săptămâni după ce s-a dus”, a mărturisit Constantin Enceanu, pentru Click!

„L-am certat pe Dumnezeu că mi-a luat unul dintre cei mai buni prieteni”

„Am toate mesajele de la el din ultimii ani. Îmi aduc aminte de perioada petrecută împreună, de prietenia noastră adevărată. Este foarte greu să uiți un prieten în adevăratul sens al cuvântului. Să ai un prieten cu care să poți discuta tot mai greu găsești. Ne sfătuiam, nu există invidie între noi.

E cel mai dureros că acum vorbim la trecut despre el. Petre față de mine a fost un extraordinar și noi aproape 18 ani am trăit că o adevărată familie. În momentul în care am început să vorbesc la trecut despre Petre am crezut că pică cerul pe mine, pentru că am considerat că soarta a fost nedreaptă. L-am certat pe Dumnezeu că mi-a luat unul dintre cei mai buni prieteni... Și nu numai că mi l-a luat, dar a plecat atât de repede încât n-am reușit să ne luăm rămas bun de la el. Dar înainte să i se pună pânza pe față în sicriu l-am mai luat în brațe pentru ultima dată și încă am vie în memorie acea imagine”, spunea în urmă cu ceva timp Constantin Enceanu în cadrul emisiunii Exclusiv VIP de pe Prima TV, potrivit sursei citate. 

Constantin Enceanu a făcut un profit uriaș din afacerea sa: ”Cazarea pentru o noapte este...”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel