„Cel mai bun copil din lume”, în regia Alinei Șerban, premieră la Teatrul Național București. Spectacol inspirat din viața artistei

„Cel mai bun copil din lume”, în regia Alinei Șerban, premieră la Teatrul Național București.
Descriere foto: „Cel mai bun copil din lume”, în regia Alinei Șerban, premieră la Teatrul Național București.

Actrița Alina Șerban își construiește un nume mare și din postura de regizor. 

 

„Cel mai bun copil din lume” reprezintă o dublă premieră în România. Artista Alina Șerban devine prima regizoare romă care montează la Teatrul Național București și aduce pe cea mai importantă scenă a teatrului românesc o poveste romă, cea a propriei sale vieți.


Spectacolul „Cel mai bun copil din lume” va avea premiera pe 21, 22 și 23 ianuarie, orele 19:00, în Sala Mică a Teatrului Național, în cadrul programului 9G, dedicat tinerilor creatori de teatru.


„Cel mai bun copil din lume” spune povestea luminoasă a unei fete rome care, după o adolescență în care se confruntă cu sărăcia și rămâne fără părinți, găsește puterea de a refuza un destin previzibil. Eroina își creează prin propriile forțe un alt destin. Călăuzită de promisiunea făcută mamei sale  de a fi „cel mai bun copil din lume,” tânăra cucerește lumea, urmându-și visul de a studia la cele mai bune școli din lume. „Cel mai bun copil din lume” ajunge de unde a pornit, în București, însă de această dată, protagonistă pe scena Teatrului Național.  


Spectacolul este despre puterea de a obține imposibilul, despre efortul de a face pace cu trecutul și cu propria identitate, deconstruind prin umanitate și empatie stereotipurile asociate romilor.


„Este o mare onoare și în același timp o  responsabilitate  să aduc un spectacol de teatru scris, jucat și regizat de o romă la Teatrul Național.
Mi-am dorit asta pentru strămoșii mei care au contribuit la construcția acestei țări și ale căror povești nu le știm sau celebrăm, pentru romii de astăzi care sper să se bucure să vadă o poveste ca asta și neromii care se vor regăsi în universalitatea umană a poveștii. 
Nu am văzut niciodată povești despre noi, romii, la teatru, la film sau media în care să mă regăsesc. Îmi doresc ca „Cel mai bun copil din lume” să creeze punți între noi. Scopul meu dintotdeauna a fost să ofer vindecare atât mie însămi, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea.” Alina Șerban, regizoare.


„Cel mai bun copil din lume” este un produs cultural unic, care ne aduce aproape de experiența de viață a unei etnii care a fost mereu descrisă din perspectivă exterioară și care acum se autoreprezintă, prin voce și viziune specifice. În același timp, povestea de viață a eroinei transcende etnia și devine sursă de inspirație pentru oricine vrea să-și transforme în realitate destinul imaginat. 
Programul 9G la TNB lansat în anul 2014, ajuns la cea de-a șaptea ediție, vine în întâmpinarea artiștilor independenți. În cadrul concursului 9G au fost înscrise 25 de proiecte, iar „Cel mai bun copil din lume” se numără printre cele patru proiecte selectate. Spectacolul este o producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în parteneriat cu  Asociația Untold Stories, în colaborare cu UiPath Foundation, beneficiind de sprijinul financiar al Primăriei Capitalei prin ARCUB, în cadrul Programului București – Oraș Deschis 2021.

Echipa „Cel mai bun copil din lume:” 

Regie și interpretare: Alina Șerban 
Consultant artistic: Andrei Măjeri 
Asistent regie și consultant dramaturgie: Vera Surățel
Costume: Cristina Milea
Decor: Miruna Bălașa 
Ilustrații : Sînziana Cadar
Video: Boroka Biro și Cătălin Rugină
Sunet: Ștefan Azaharioaei
Muzica: Lucas Molina Perez
Lumini: Roxana Docan 
Foto afiș: Bogdan Dincă


Mai multe despre Alina Șerban:


Alina Şerban este actriţă, dramaturgă, scenaristă și prima regizoare romă de teatru și film din România.
În decembrie 2021, cu cel de-al doilea scurtmetraj, „Eu contez,” Alina a câștigat cel mai mare premiu la Torino Short Film Market.
De patru ori premiată „Cea mai bună actriță” pentru rolul lui Ali din filmul „Gipsy Queen,” Alina Șerban este câştigătoare a Premiului pentru cea mai bună actriță a Germaniei în 2020 și are o nominalizare la Premiile Academiei Germane de Film.
A reprezentat România la Festivalul Internaţional de la Cannes, în 2018, cu rolul din pelicula „Singură la nunta mea,” rol pentru care a primit numeroase premii.
Prima din familia ei care a absolvit liceul, Alina a trecut prin sărăcie extremă, discriminare, apoi a fost în sistemul de protecție a copilului. A terminat studiile la UNATC Bucureşti, New York University – Tisch și a absolvit masterul la Royal Academy of Dramatic Art, Londra. Este iniţiatoarea teatrului cu mesaj social rom și de 12 ani foloseşte arta pentru a genera schimbarea socială şi a lupta împotriva tuturor formelor de discriminare.
Alina Șerban și-a făcut debutul cu scurtmetrajul  „Bilet de iertare” - primul proiect de film despre sclavia romilor, prezentat din perspectivă romă. „Bilet de iertare” a primit Mențiune Specială la TIFF, Best Narrative Director la Female Voices Rock - SUA și este inclus în prezent în circuitul internațional al festivalurilor de film.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Dată: 14 ian, 16:29 | Categorie: Teatru - Opera
Get it on App Store Get it on Google Play