Ce o îngrijorează pe Alice Cavaleru înainte de naștere: „Gânduri grele care mă rup în bucăți”

Data publicării:

Alice Cavaleru a împărtășit pe rețelele de socializare gândurile profunde ce o înceracă înainte de naștere.

Alice Cavaleru se pregătește să aducă pe lume a doua fetiță. Momentul cel mare este din ce în ce mai aproape, motiv pentru care partenera de viață a lui Vladimir Drăghia a început să pună deja la punct toate detaliile. În acest proces de pregătiri intense, vedeta a întâmpinat însă și o problemă. Aceasta este legată de fiica ei, Zora, care nu se poate obișnui să doarmă singură. Alice a avut deja o discuție cu cea mică pe această temă, însă rezultatul nu a fost unul dorit.

„Aseară am avut o discuție "grea" cu Zora despre faptul că nu vrea să doarmă fără mine. O tot pregătesc pentru când o să plec la maternitate, dar nu prea am cu cine să vorbesc. Doar spune că nu vrea să doarmă fără mine și altceva nu vrea să audă. Mi-e greu să realizez că sunt universul ei și nu pot să-i garantez că o să fiu mereu alături de ea. De când era mică, îi tot spun că eu sunt în sufletul ei chiar și când nu sunt lângă ea, dar de fiecare dată când îi spun asta, plângem ca două fraiere. Îi pun mereu mâna pe piept și îi spun că eu sunt acolo și că trebuie doar să se gândească la mine, iar eu o să mă gândesc la ea oricât de departe m-aș afla. În curând o să o iau de la capăt: o să mai am o iubită care o să-mi rupă sufletul în bucățele de fiecare dată când o să vrea să stea doar cu mine, iar eu o să fiu nevoită să o învăț să se desprindă de mine și să-și întindă aripile...”, a scris Alice Cavaleru pe Instagarm.

Vladimir Drăghia, nostalgic după vremurile de „golăneană”: „A fost o perioadă îmbibată de alcool și de tot felul de activități”

 

 

„Gânduri grele care mă rup în bucăți”

În timp ce s-a confruntat cu aceste refuzuri radicale, Alice Cavaleru și-a amintit de perioada în care și ea era un copil și avea același comportament ca al fiicei ei. Vedeta era extrem de atașată de mama ei și îi era frică de faptul că într-o zi ar putea să o piardă pe aceasta.

„O înțeleg perfect pe Zora pentru că atunci când eram mică îmi doream doar să stau cu mama mea. Pe la 6 ani am început să înțeleg că există pericole și că ea e mereu expusă la ele (conducea foarte mulți km în fiecare zi) și am trăit mulți ani cu teama că aș putea să o pierd. A și avut un accident grav (nu conducea ea, ci tata) pe când eram eu la grădiniță. S-a întâmplat într-o noapte și am fost atât de șocată încât m-am prefăcut că dorm când a trecut pe acasă înainte să meargă la spital. E grea meseria asta de mamă. Și nu din perspectiva energiei investite, ci din perspective mult mai profunde. O dată ce ai un copil, ca femeie cel puțin, nimic nu mai e la fel. Ești constrânsă de atâtea gânduri și de atâtea frici. Nu îți mai permiți riscuri. Un suflețel necopt depinde de tine...mai ales la nivel emoțional. Gânduri grele care mă rup în bucăți și mă reconstruiesc mai puternică doar ca să fiu acolo unde e nevoie de mine.”, a mai spus aceasta.

Soția lui Vladimir Drăghia, în costum de baie în al treilea trimestru de sarcină: „Vreau să mă bucur cât mai mult de șoldurile pufoase și de gușă”

Vladimir Drăghia vrea să asiste la naștere

Vladimir Drăghia a stat lângă soția sa, când a dat naștere primului copil. Acesta vrea să facă fix același lucru și de această dată, pentru că, spune el, acel sentiment nu se compară cu nimic.

"Eu am fost în camera unde a născut-o pe Zora și am ținut-o de mână ca în filme. Dacă se va putea, bineînțeles, este o plăcere, pentru că am văzut-o pe Zora din prima secundă de viață. Este ceva la care nu aș renunța, clar aș vrea să fiu acolo. Am plâns amândoi de emoție, a fost foarte emoționant", a spus Vladimir Drăghia în urmă cu ceva timp  în emisiunea Teo Show, de pe Kanal D.

Chiar dacă Alice va naște în septembrie, cei doi s-au gândit deja și la botez.

"Ne-am gândit la botez, dar nu am deschis subiectul de nași. Ne-am gândit mai mult cum o să facem petrecerea. Vrem să facem și o reuniune cu cei de la Exatlon.", au mai spus cei doi.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel