Ce boli riști din cauza stresului și emoțiilor negative. Semnele date de crampe, greață și durerea de stomac

Data publicării:
Foto Freepik
Descriere foto: Foto Freepik

Ce boli riști din cauza stresului și emoțiilor negative. Cât de puternică este legătura dintre sistemul digestiv și sistemul nervos.

Dan Dumitrașcu, profesor de Gastroenterologie la UMF Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca, președinte fondator al Societății Române de Neurogastroeneterologie, ne-a vorbit despre progresele care s-au făcut în neurogastroeneterologie, acest domeniu al medicinei, destul de controversat în urmă cu mai mulți ani și cum s-a reușit să se confirme legătura dintre sistemul digestiv și sistemul nervos central.

Profesorul Dan Dumitrașcu spune că tubul digestiv are o anumită structură, iar medicii sunt învățați să recunoască modificări ale structurii și să le trateze. Însă, pe lângă structură, tubul digestiv are funcții, iar în cadrul acestora un rol extrem de important îl joacă sistemul nervos.

Dacă în anii '80, cercetătorii care susțineau că există o legătură între cele două sisteme erau luați în râs, astăzi, dovezile sunt de necontestat și o nouă ramură a medicinei aduce mai multă lumină în problemele de sănătate ale pacienților.


"Toate componentele sistemului nervos își trimit ramurile către sistemul digestiv. Este o întrepătrundere extraordinară și alterarea unei părți sau a alteia din componentele de legătură dintre sistemul nervos și tubul digestiv duce la tulburări ale funcției. În primul rând, ale funcției de motilitate, de mișcare, apoi ale funcției de percepție, de senzație.

Sfera Neurogastroenterologiei se ocupă cu tulburările de motilitate și cu tulburările de percepție care sunt tulburări funcționale. Cuvântul Neurogastroenterologie e un cuvânt relativ nou și înlocuiește un cuvânt mai vechi care se referea la patologia funcției digestive. Reprezintă cea mai nouă subspecialitate a Gastroenterologiei", spune prof. dr. Dan Dumitrașcu.

 

Citește continuarea pe DC Medical. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel