Cât de sărac a fost Jador: „Ne-a lipsit de multe ori mâncarea, hainele și spălatul era raritate”. Motivul pentru care nu afișează o viață opulentă

Data publicării:
Jador, captură video You un PODCAST misto By Bursucu
Descriere foto: Jador, captură video You un PODCAST misto By Bursucu

Jador și-a deschis sufletul și a povestit mai multe din perioada copilăriei.

Jador nu s-a ascuns niciodată să vorbească despre copilăria sa, care a fost una marcată de multe lipsuri și care l-a făcut pe acesta să se maturizeze mai repede decât ar fi făcut-o un copil normal. Acesta a muncit de la o vârstă fragedă pentru a-și ajuta părinții și spune că erau zile în care cei doi adulți nu aveau ce să le pună pe masă. Artistul își mai aduce aminte cum trăia alături de frații și cei doi părinți într-o singură cameră, unde aveau două paturi, o sobă și folie de plastic, în loc de geamuri.

„Nu știu ce înseamnă urcat la cap, am încercat mereu să fiu cerebral și să nu fiu în lumea asta, a vedetelor, adică să nu mă duc în cluburi cu ei, să nu merg la petreceri, să nu fac lucrurile pe care ei le fac. Eu nu am fost niciodată la vreo petrecere de vedete, nici nu vreau să mă duc, nu vreau să-mi iau mașini scumpe, să arăt opulență, eu îmi văd de familia mea.

Eu nu aveam geamuri, trebuia să-mi ajut familia, nu aveam timp de figuri. Am stat în garsonieră până anul trecut, ca să pot să fac un business pentru familia mea, ca să vină din străinătate, erau toți plecați. Sunt unii care-ți permit să facă aroganțe, poate familiile lor sunt ok, eu am 4 frați, trebuia să-i ajut pe toți. Îmi arde mie de figuri? Eu sincer nu-mi permit nici acum să fac greșeli cu banii.”, a dezvăluit Jador, în cadrul podcastului moderat de Bursucu.

Te-ar putea interesa și: Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Jador, copilărie fără posibilități

Astfel, chiar dacă mâncarea era considerată un lux în familia sa, acesta spune că mama sa găsea deseori să improvizeze diferite preparate tradiționale cu ajutorul cărora să mai depășească o zi cu bine.

„Am o poză din clasa a șaptea în care aveam o singură pereche de pantofi, mereu aveam doar o pereche de pantofi, nu aveam haine, ne-a lipsit de multe ori mâncarea, dar aveam noroc că aveam o vacă și ne făcea mama turte cu lapte. Mergeam cu ziua, oamenii de la țară știu ce spun. Am stat la 30 de km de Bacău, nu era casă, era o casă de paie și lut, avem o cameră în care dormeam cu toți frații, mama cu tata erau în alt pat și aveam și o sobă, ciolofan în geam. Aveam animale pe care eu le creșteam. (..) Noi nu aveam fântână, de unde apă caldă? Spălatul era raritate, era lux.”, a continuat artistul. 

Citește și: Câștigător Survivor România 2024. Jador spune cine va câștiga în viziunea sa / video

Nu a avut iubită până în clasa a noua

Din cauza situației materiale precare pe care a avut-o în copilărie, Jador spune că nu a avut succes nici în viața sentimentală, având prima iubită abia la începutul clasei a noua. 

„Eu eram olimpic la matematică, învățam pentru că mă bătea tata rău. Eu prietenă nu am avut până în clasa a noua, eram și sărac și când am venit în București mi-am dat seama că eram și moldovean. Apoi, în clasa a noua am dat de dragoste și lipseam de la școală. A venit mama apoi cu găina la dirigintă ca să mă tracă clasa.”, mai spune el.

Citește și: Jorge, despre „fuga” lui Jador de la Survivor: „Ai un contract, nu poți să începi cu talente și figuri.” Îi cataloghează dur pe Faimoși / video



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel