Când începe noul sezon Acces Direct. Mirela Vaida a făcut anunțul mult așteptat

Data publicării:

Mirela Vaida a anunțat când va începe emisiunea pe care o prezintă pe Antena 1.

Mirela Vaida le-a dat fanilor vestea mult așteptată. După câteva luni în care celebra prezentatoare TV a lipsit de pe micile ecrane, aceasta se va întoarce în curând. Vedeta a ales să anunțe când va începe noul sezon Acces Direct chiar pe propria pagină de Instagram. Deși o mai despart doar câteva zile până când va fi prezentă din nou de luni până vineri pe Antena 1, aceasta se mai bucură până atunci de ultimele zile de vară, alături de soțul ei, într-una dintre cele mai frumoase destinații din Europa. 

„Mai am doar câteva zile de vacanță până pe 29 august, când începem un nou sezon Acces Direct, zilnic, de la ora 16, în direct, Antena 1‼️ Până atunci, mă bucur de o escapadă plină de culoare, peisaje fermecătoare, mâncare bună, oameni liniștiți, bun gust în tot ce ne înconjoară, arhitecturi impresionante, soare și bună dispoziție! Așa cum vă spuneam, Ravello mi se pare cel mai frumos loc de pe pământ!  Vă trimit toate gândurile mele bune de aici! Vă puup cu drag.”, a scris Mirela Vaida pe Instagram. 

Mirela Vaida nu vrea să se opereze la ochi: ”O să aplic leacuri băbești”. Vedeta a început deja un tratament în acest sens

Mirela Vaida este în vacanță în Italia doar cu soțul ei

Mirela Vaida nici bine nu s-a întors din Egipt, că deja a plecat într-o nouă aventură. Se pare că îndrăgita prezentatoare TV profită din plin de puținul timp liber care i-a mai rămas, până când va începe un nou sezon al emisiunii Acces Direct, întrucât este deja a treia destinație de vacanță pe care o bifează în decursul lunii august. Dacă în Delta Dunării și în Egipt, aceasta a mers împreună cu toată familia, adică inclusiv cu cei trei copii ai cuplului, de data aceasta, vedeta a plecat într-o destinație de vis însoțită doar de soțul ei. Încă de la începutul verii, Mirela Vaida spunea faptul că vrea să aloce câteva zile și pentru o escapadă în doi și se pare că aceasta s-a ținut de cuvânt. 

„Ah, Italia...! Cele mai romantice vacanțe au fost aici! Și, deși nu mergem în vacanțe de două ori în același loc, am revenit pe Coasta Amalfi după 10 ani! E ceva aici care ne face să ne simțim mai tineri și mai fără griji! Oamenii, peisajele, arhitectura, mâncarea, orașele care-ți taie respirația! Eu cred că Ravello este cel mai frumos oraș din lume! Și dacă te hotărăști să mergi pe Nastro Azzuro cu un moto-scooter, te poți opri oriunde să faci poze, să mănânci cea mai buna înghețatî sau cel mai bun "limone cake"din lume, să te prindă ploaia și să n-ai unde te adăpostești, dar să rămâi cu cele mai frumoase amintiri! Vacanțele scurte și neplanificate sunt cele mai reușite! Nu-i așa?”, a scris aceasta recent.

Câte mii de euro a cheltuit Mirela Vaida în Delta Dunării: ”Nu e ieftin, dar banii rămân în țară”

 

 

Cine o ajută pe Mirela Vida în creșterea copiilor

Cât timp cei doi sunt plecați în vacanță, copiii vedetei au rămas acasă, cel mai probabil cu bona lor. Vedeta declara recent faptul că cei doi au angajat o femeie care își petrece mai mult de jumătate de săptămână exclusiv în casa lor, pentru a-i ajuta pe aceștia cu creșterea celor mici. Prezentatoarea de televiziune se arăta a fi foarte mulțumită de femeie, mai ales datorită faptului că aceasta provine tot din Moldova.

„Avem o bonă semi-internă, pentru că în weekend-uri pleacă la casa ei. Deci la noi stă de luni până joi. E moldoveancă din Fălticeni. Era important să fie din aceeași țărână ca să vorbim aceeași limbă”, a mai spus Mirela Vaida, potrivit impact.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel