În România, după cum știu mulți, a fi adeptul artelor și a profesa în acest domeniu este destul de provocator, acest lucru fiind spus de cei ce se pregătesc în domeniu, dar și de „veteranii” profilului artistic. La nivel mondial arta în toate dimensiunile sale este râvnită de cele mai înalte straturi ale societății și nu numai.
"Pentru mine, a fost o formă de escapism, fiindcă am o relaţie intimă cu modul ăsta de expresie. Mi se pare un mijloc extrem de eficient prin care se manifestă gândirea. În şcoală, desenam ce îmi venea, imagini spontane. Era un flux de conştiinţă şi uneori ieşeau nişte imagini atât de absurde şi atât de groteşti şi jucăuşe. Şi nu ştiu, mi se pare că desenele astea spontane de multe ori au mai multă vitalitate şi sunt cumva mai proaspete şi mai autentice decât multe dintre lucrările mele elaborate", a afirmat Robert Lorincz, potrivit Agerpres.
„Sunt două medii diferite, cu propriile lor caracteristici şi posibilităţi, valenţe creative. În desen, sunt mai dezinhibat decât în pictură. Atunci când pictez, sunt parcă mai atent, mai rigid, parcă nu sunt total imersat în elementul meu cum sunt în desen. Îmi place să folosesc o analogie, când pictez mă simt ca şi cum aş merge pe gheaţă, ca şi cum aş încerca să îmi păstrez echilibrul pe gheaţă. Dar siguranţa asta vine cu experienţa. Oricum, pictura şi desenul se întrepătrund, deci nu sunt două domenii, două entităţi separate fără nicio legătură între ele. Şi da, desenul este pentru mine ca un joc aproape. Una dintre aspiraţiile mele este să ating aceeaşi siguranţă şi în pictură, aceeaşi dezinhibare. Problema e că am foarte multe idei de compoziţii şi majoritatea dintre ideile astea se pretează mai bine pe grafică decât pe pictură, pentru că, fiind două medii diferite, pretind abordări diferite şi tematici diferite. Şi felul în care gândesc o compoziţie cu mai multe personaje sau cu diverse elemente e influenţat de mediul în care intenţionez să execut lucrarea respectivă", spune tânărul artist.
A mai menţionat Robert: "Poate să mă inspire o scenă banală de pe stradă, o pasăre moartă sau un asfinţit, o reclamă pe un ecran mare, orice poate să mă inspire. Una dintre sursele majore de inspiraţie pentru mine este muzica. Atunci când ascult muzică, se nasc tot felul de imagini în mintea mea, asociate cu atmosfera dintr-o melodie, dintr-un album. Şi da, muzica e foarte importantă. Mai sunt cinematografia şi literatura. Astea trei ar fi pilonii de inspiraţie. Şi mai sunt, bineînţeles, imaginile astea haotice din realitatea cotidiană care te lovesc fără să ştii, fără să le poţi controla".
Deși tânărul are diferite surse de inspirație, și nu puține la număr, acesta afirmă că România nu oferă cel mai prietenos mediu pentru desfășurarea abilităților artistice:
De asemenea tânărul vine și cu un sfat pentru generațiile mai timpurii de artiști:
„Ar trebui să-i cunosc pe fiecare în parte, să văd dacă au talent sau nu au talent, pentru că vine un moment în viaţă în care trebuie să fii sincer faţă de tine însuţi şi să iei o decizie radicală, dacă faci artă sau nu, la ce nivel eşti în comparaţie cu alţii. Şi e complicat. În principiu, eu vreau să-i încurajez pe toţi cei care găsesc o plăcere autentică în a crea, în a face artă. Este un lucru frumos, printre puţinele lucruri frumoase pe care le avem în viaţă şi este unul dintre cele mai nobile impulsuri pe care le au oamenii. Şi da, încurajez pe oricine are veleităţi artistice să-şi dea frâu liber, dar să nu fie iresponsabili şi să nu o ducă până în extreme. Eu am tendinţa asta, să oscilez între extreme, şi nu o recomand nimănui" a mai spus acesta, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil