Andreea Bănică are probleme de sănătate după cele două nașteri: „Îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla”. Artista trebuie să ajungă pe masa de operație

Data publicării:

Andreea Bănică a vorbit despre problema cu care se confruntă după ce i-a născut pe cei doi copii.

Andreea Bănică a vorbit despre afecțiunea cu care se confruntă după cele două nașteri. Dacă după prima naștere, mai existau modalități de vindecare, fără să ajungă pe masa chirurgului, acum artista nu mai are nicio șansă, singura soluție fiind operația. În aceste sens, chiar dacă se chinuie de ani de zile cu această problemă, Andreea Bănică este extrem de speriată de tot ceea ce presupune intervenția, motiv pentru care nu este încă pregătită să recurgă la asta.

”Am o diastază abdominală cu care mă lupt de foarte mulți ani, cu siguranță ea nu se mai retrage, probabil că, dacă aș fi știut asta la prima naștere, aș fi făcut niște exerciții în sensul acesta, se face kinetoterapie, însă au trecut foarte mulți ani de când am născut-o pe Sofia, am născut și a doua oară, deci nu se mai poate rezolva decât cu operație. Nu sunt pregătită, pentru că mie îmi e frică de tot ce înseamnă operație și cred că sunt bine așa, slavă Domnului, fac sport. M-am obișnuit cu ea, e o mică burtă pe care o văd eu mai mult, mă deranjează uneori, însă nu sunt adepta operațiilor, să mă operez atât de repede cum fac toate fetele”., a declarat Andreea Bănică potrivit viva.

Andreea Bănică a fost hărțuită sexual: "M-am speriat foarte tare"

Andreea Bănică, speriată de operații

Principala teamă a Andreei Bănică, pentru care nu vrea să ajungă pe masa de operație, sunt copiii. Artistei îi este teamă de faptul că ar putea suferi câteva consecințe postoperatorii, în urma acestei intervenții, motiv pentru care refuză să o facă. 

„Îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla în urma unei astfel de operații, anestezie, am doi copii acasă, vreau să îi cresc și nu vreau să am ceva probleme ulterior: infecții, mă gândesc la orice. Așa am fost eu tot timpul cu o teamă din asta foarte mare”., a continuat artista.

Artista s-a operat la nas

Chiar dacă exclude din start operațiile, Andreea Bănică mărturisește faptul că a fost nevoită în trecut să apeleze la ele, dar tot din cauza unor probleme de sănătate. În 2021 artista s-a operat la nas, pentru că a avut o deviație de sept.

”Am avut o deviație de sept și m-am gândit vreo 5 ani dacă să mă operez sau nu. A trebuit să îmi scoată o bucată din sept, care era crescut înăuntru. Când eram pe scenă, îmi luam tot aerul din lume și se auzea chiar și în căști, sunetistul auzea cum îmi iau aerul și deja pentru mine era deranjant, pentru că oboseam foarte tare, cornetele mărite, nara din stânga se închidea ca o clapetă.”, a mai spus ea.

Andreea Bănică nu se uită la bani. Ce sume cheltuie vedeta pe haine: „Mi-am dat seama că merit”

Ce și-ar dori Andreea Bănică să schimbe la ea

Deși este mulțumită de aspectul ei fizic, Andreea Bănică recunoaște faptul că i-ar plăcea să aibă câteva îmbunătățiri.

„Îmi doresc foarte multe lucruri, ca orice femeie, doar că nu am curaj. Dacă aș avea o baghetă magică, mi-aș dori să am sânii de acum 15 ani, mi-aș dori niște picioare mai lungi, deși sunt ok, mulțumesc lui Dumnezeu. Mi-aș dori să rămân veșnic tânără, nu am găsit această rețetă”, a mai spus ea pentru sursa citată.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel