Andreea Bălan, revoltată de hotărârea instanței, privind custodia fetițelor Alinei Sorescu: „O mare nedreptate. Poate schimbe viața a două suflete”

Data publicării:

Andreea Bălan i-a luat apărarea Alinei Sorescu, după ce instanța a decis custodia comună a celor două fetițe pe care aceasta le are alături de Alexandru Ciucu. 

Instanța a decis cu câteva săptămâni în urmă faptul că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu trebuie să aibă parte de custodie comună pentru cele două fetițe ale lor, astfel încât copii își petrec din acel moment o săptămână cu mama lor, iar următoarea alături de tată. Această decizie a venit atunci ca un fulger peste solista care spune că va lupta până în pânzele albe pentru a schimba această hotărâre, pe care o consideră a fi una foarte nedreaptă. Se pare că de aceeași părere este și Andreea Bălan, care își dorește în prezent să obțină custodia exclusivă asupra fetițelor sale. Celebra artistă spune că fetițele pot fi bulversate total de acest stil de viață, mai ales din cauza faptului că sunt încă la o vârstă extrem de fragedă, motiv pentru tatăl ar trebui să le vadă doar în weekend, ca și în cazul ei, spune Andreea Bălan.

„Mi se pare o mare nedreptate ca un judecător să dea o astfel de decizie. Cum să stea o săptămână la tată, una la mamă? Copiii, la această vârstă, pot fi bulversați. La mine tatăl are două weekend-uri, nu le respectă pentru că e plecat din țară. Dar când era în țară, le mai lua. Poți să te înțelegi să fie trei weekend-uri, patru weekend-uri, dar nu o săptămână cu o săptămână. Așa, copiii nu mai înțeleg care-i casa. Du hainele, ia hainele…”, a declarat Andreea Bălan, potrivit viva.

VEZI și: Alina Sorescu trăiește clipe de coșmar: „Această decizie aduce haos în viața fetițelor”. Ce relație are în prezent cu Alexandru Ciucu

„Fetițele trebuie să stea cu mama”

Mai mult, Andreea Bălan speră ca apelul făcut deja de Alina Sorescu în instanță să fie ascultat, iar hotărârea să se schimbe. În caz contrar, viața celor două fetițe ar putea avea urmări destul de grele, în timp, mai consideră ea. 

„La vârsta aceasta, sunt foarte bulversate, sunt și fetițe și trebuie să stea cu mama. Pot sta cu tata mai mult, după 15 ani, să se mute, eventual, la 15 ani cu tatăl. Dar acum trebuie să stea cu mama, pentru că au nevoie de mamă, de căldura mamei și de bunică, fiind fetițe. Și Alina, din câte am înțeles, a făcut Apel și sunt convinsă că în Apelul ei se va schimba ceva. Vezi, un judecător decide el așa… Și poate schimbe viața a două suflete.”, a mai spus artista, pentru sursa citată.

Citește și: Alina Sorescu, sfâșiată de durere: „Când îți vezi copilul că plânge”. Artista trăiește o perioadă de coșmar

 

De ce își dorește Andreea Bălan custodia exclusivă

Chiar dacă cele două fetițe ale Andreei Bălan și a lui George Burcea stau împreună cu solista, aceasta nu se mulțumește doar cu atât. Vedeta își dorește neapărat custodia exclusivă, întrucât, spunea ea, actorul s-a mutat în America de câteva luni, motiv pentru care acest lucru o încurcă adesea când trebuie să semneze anumite hârtii, care le implică pe micuțe. 

„Sunt mai multe procese. Procesul pentru copii, de custodie și pentru pensie alimentară, care s-a terminat. Am avut fondul și am făcut Apel la acel proces pentru programul de vizitare și pensie alimentară retroactivă, că nu s-a dat. Iar eu cer în continuare cu custodia exclusivă, mai ales că el s-a mutat în America de luni de zile. Eu am nevoie de custodie exclusivă, pentru că toate deciziile sunt la mine, aici, și eu am grijă exclusiv de copii. El locuiește acolo, iar mie îmi trebuie hârtii și e complicat.

Pe lângă acesta, mai există un proces de calomnie, pe care i l-am deschis eu lui pentru postările pe care le-a făcut acum mult timp. Dar procesele acestea sunt deschise acum un an și jumătate. Dacă ar fi fost acum, nu le mai dădeam așa o importanță, dar odată ce au fost deschise, merg cu ele mai departe. Acum, la nivelul de înțelepciune la care sunt, nici nu mă gândesc la ele. Se ocupă avocații mei și ele merg în continuare, pentru că așa trebuie.

Cu cât trece timpul, nu mă mai interesează acest subiect. Ce mă interesează e să am grijă de fetițele mele, să le fie bine. Dar, într-adevăr, cel de custodie e important pentru că e vorba de logistică, el locuind acolo eu am nevoie de hârtii aici. Și acum Ella intră în clasa l, la școală. Acum e clasa 0 și e nevoie de hârtii, să fie aici, să semneze. Și el nu este', a mai spus Andreea Bălan.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel