Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru luna mai 2024. Vin vești grozave pentru multe zodii care vor face bani

Data publicării:
Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews
Descriere foto: Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Anca Dimancea vine cu previziunile astrale pentru perioada următoare.

 

Șobolan

Luna mai are o relație de neînțelegere, o mică penalizare, are și o stea 7 a accidentărilor, pierderilor materiale și a violenței. Atenție mare că peste steaua 8 pe care o are tot anul, pot veni niște probleme de sănătate și neînțelegeri cu reprize mai violente verbal, fie cu membri ai familiei sau parteneri de lucru. Atenție deci la sănătate și cheltuieli, dar și la imunitate.

Bivol

Are o lună așa și așa, cu suișuri și coborâșuri. Are steaua 5 al dezastrelor și distrugerilor. Această stea, energie poate să dea probleme în diferite planuri, precum ar fi al sănătății, profesional, financiar și pe aspectul relațiilor. Atenție mare la orice problemă în planul sistemului digestiv, la ce consumați, unde mâncați, să nu faceți exces la băuturile alcoolice. Ficatul, bila pot deveni mai leneșe. Cei care se știu cu probleme din trecut, atenție mare, pentru că pot să revină niște sensibilități, dereglări.

Citește și: Horoscop chinezesc. Marian Golea, previziuni pentru luna mai. Zodiile care vor face bani

Tigru

Au și ei steaua 5, numai că luna este mult mai slabă pentru ei, este o lună de penalizare. Vorbim de latura sănătății care poate fi mai cu probleme, poate apărea o oboseală accentuată. Trebuie să învățați să vă odihniți, iar dacă nu faceți asta, pot apărea insomnii, irascibilități, puteți deveni ostili sau poate fi o altă persoană ostilă. Nu trebuie să vă căutați dreptatea de unii singuri, decât dacă s-au epuizat celelalte variante. E bine să cereți ajutor, un expert în problema respectivă.

Iepure

Au o lună bunicică spre foarte bună. Avem o potențare a stelei succesului care vine cu o îmbunătățire a planului sănătății, este un moment prielnic pentru a face o operație dacă este nevoie, pentru începutul unei dietei, orice e de sănătate. Vine și cu un plan financiar mai îmbunătățit, este momentul să schimbe jocul, să dea un examen, să dea un interviu sau să schimbe ceva, acum e momentul oportun.

Dragon

Se mai destind, este o lună minunată, una dintre cele mai bune din an. Obțin lucruri, realizează multe chestiuni profesionale, financiare, se îmbunătățesc niște aspecte. Este o lună de ridicare în plan spiritual și de învățat niște lucruri, chiar dacă nu se vor obține ușor. Vine o stea de succes cu prosperitate.

Te-ar putea interesa și: Marian Golea, previziuni pentru Florin Piersic. Ce se va întâmpla cu marele actor: „Acesta e singurul remediu”

Șarpe

Împarte steaua succesului cu Dragonul, vine cu potențial de prosperitate și la ei. Este luna voastră care nu vine cu nicio problemă majoră, este cea mai bună lună din an. Ar trebui să dărâmați munții, e luna voastră, aveți drum drept, pe toate planurile sunt îmbunătățiri.

Cal

Are problema anului cu steaua 7, iar acum vine una 6, care însă e benefică. Este un exces de metal și trebuie să aveți grijă la astm, la problemele alergice în luna mai. Pot apăra niște cheltuieli neprevăzute la care nu vă așteptați și trebuie să fiți pregătiți să faceți niște mici economii. Atenție la sănătate, pentru cei care se știu cu probleme alergice și dermatologice. 

Oaia

E pe val, sunt două luni bune, asta e mai bună decât viitoare, are steaua prosperității, care le aduce îmbunătățiri în plan profesional. Dacă vor să iasă în evidență, să-și schimbe serviciul, acum e momentul. Nu vor avea opreliști prea multe. E momentul să vă puneți lucrurile în ordine, să demarați proiecte, să faceți ce vreți voi. Acum e momentul și pentru intervenții medicale.

Maimuță

Au energia de prosperitate și este mai grozav decât la Oaie, ai steaua de prosperitate în lună de prieten secret. Demarați, faceți ce vreți. Vin energii și mai bune pe planul relațiilor, puteți relua o relație cu cineva cu care nu v-ați mai înțeles, dacă cineva vă datora bani, acum o să-i scoată. Se pot rezolva lucruri care nu s-au rezolvat până acum.

Cocoș

Este într-o lună foarte bună. Este steaua 4, a dragostei și învățăturii, dar este și lună de aliat. Este cu o nouă dragoste pentru cei singuri, dacă vreți să vă despărțiți, asta e lună bună, pentru că puteți găsi o persoană compatibilă cu voi. E o lună bună și pentru învățătură, pentru că vă puteți concentra mai bine, una dintre cele mai bune luni din an.

Câine

Este o lună neutră pentru el, dar avem o stea a certurilor și discuțiilor, dar și a proceselor. Deveniți nerăbdători, tot timpul trebuie să spuneți ceva, ceva nu vă convine, încercați să nu faci asta. Unii Câini sensibili pot lua lucrurile personal, dar trebuie să încercați să nu faceți asta. Trebuie să aveți grijă la sănătate, pentru că certurile vă pot afecta și pe acest plan.

Mistreț

Este o lună de ciocnire, de dușman. Dacă pornești o cerată, nu o mai termini, care poate da și în depresie și atac de panică. Nu inițiați discuții în contradictoriu, încercați să nu intrați în polemici și să aveți grijă ca ele să escaladeze. Atenție la sănătate, pentru că orice discuție în contradictoriu vă va afecta foarte tare. Nu semnați acte importante, nu vindeți, nu schimbați jobul, atenție la probleme glandulare, la probleme cu aparatul urinar. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel