Anamaria Prodan a început organizarea propriei înmormântări: „Mi-am ales și ce sicriu o să am. Trebuie aranjată pas cu pas”

Data publicării:
Sursa foto: Anamaria Prodan, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Anamaria Prodan, Instagram

Chiar dacă are doar 50 de ani și se menține într-o stare excelentă fizică, Anamaria Prodan a început să se ocupe de propria înmormântare, spre surprinderea tuturor fanilor săi.

Anamaria Prodan este una dintre cele mai excentrice și controversate persoane publice de la noi din țară. Impresara și-a obișnuit deja fanii cu viața de cinci stele pe care o trăiește în fiecare zi, cu vacanțele exotice în care merge mereu, dar și cu mașinile de lux în care este văzută în trafic. Și, tocmai pentru că trăiește viața perfectă, la care unii doar ar visa, Prodanca spune că-și dorește ca și înmormântarea sa să fie făcută ca la carte. Recent, aceasta a fost surprinsă pe străzile Capitalei plimbându-se într-un dric, iar vedeta a dezvăluit astfel că-și dorește încă de pe acum să-și pună la punct toate detaliile ce vizează momentul în care aceasta va merge la ceruri. 

„Eu mi-am ales și ce sicriu o să am și cum o să arate. Eu cred că înmormântarea, la fel ca și nunta, botezul și orice petrecere, trebuie aranjată pas cu pas. Ce-ar fi să-mi aranjeze mie cineva ceva ce nu mi-ar plăcea?! Eu care toată viața am vrut să am cele mai frumoase chestii și atunci am zis că mai bine pun eu lucrurile la punct din timpul vieții.

Am dormit în dric două ore. Am condus foarte mult și ne doream să ajungem mai repede acasă și n-am găsit hotel și am zis la ora aia să dormim două ore. Înainte, aveam senzația că dacă dorm lângă un sicriu iese cineva și mă prinde, acum, noroc că mașina are două locuri în față și două în spate, nu e un dric normal.

Și i-am zis ei să doarmă în spate, că eu acolo nu dorm. Eu nu mi-am dat seama că mă vedeam dinăuntru și eu de pe telecomandă, că poți să-l deschizi cât vrei(…) Asta e mașina cu care și președinții sunt îngropați”, a declarat Anamaria Prodan, în cadrul unui interviu, potrivit viva.

Te-ar putea interesa și: Anamaria Prodan, la plimbare prin București în costum de baie: „Nu mă interesează părerea nimănui”

Anamaria Prodan nu se teme de moarte

Chiar dacă multe persoane sunt speriate de ideea de moarte, Anamaria Prodan spune că acesta este un eveniment firesc din viața noastră, pe care trebuie să-l punem la punct la fel cum facem cu nunta sau cu botezul. Vedeta nu și-ar dori ca înmormântarea sa să nu fie una fastuoasă și să nu arate impecabil, motiv pentru care s-a decis să se apuce de-acum de treabă. Aceasta mai recunoaște că nu mereu a fost atât de deschisă la această idee, însă temerile i-au dispărut, iar important este ce va lăsa pe lumea aceasta, spune ea.

„Moartea este la fel ca și nașterea, botezul sau ca orice altă petrecere. Ea trebuie să arate perfect. Atunci când îți faci ieșirea din viață, aceasta trebuie făcută superb, pentru ca amintirea ta să dăinuie pentru totdeauna.

Noi facem ceva demn de o viață trăită doar în picioare, facem ceva măreț! Ați văzut și la mama mea și la majoritatea artiștilor mari ai României.

Partenera mea Gabriela este cea care m-a făcut să mă apropii de această lume și să înțeleg că nu trebuie să-mi fie teamă și că trebuie să fac perfecțiune și din moarte. Noi facem lucruri aparte! Lucruri memorabile și unice, care să dăinuie peste timp', a mai declarat Anamaria Prodan.

Citește și: Defectul Anamariei Prodan, dezvăluit de un numerolog celebru: „Poate să piardă bani”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel