Ana Baniciu, devastată de durere. Mama artistei a murit: „Am fost alături de ea până la ultima suflare”

Data actualizării: | Data publicării:
Ana Baniciu, foto Instagram
Descriere foto: Ana Baniciu, foto Instagram

Ana Baniciu este în doliu. Mama artistei s-a stins din viață.

Ana Baniciu a anunțat, pe rețelele de socializare, că mama ei s-a stins din viață. Artista și-a petrecut ultimele două luni alături de mama sa, aceasta fiind grav bolnavă. Fiica lui Mircea Baniciu a vrut să petreacă cât mai mult timp cu mama sa și să-i spună tot ce avea pe suflet, pentru ca aceasta să poată pleca liniștită. 

”Adina, mama care și-a dedicat întreagă viață copilei ei, care a sprjinit-o și a trăit pentru un singur om… pentru mine! Am stat în ultimele 2 luni alături de ea, am respirat în același ritm și ne-am spus tot ce era frumos și poate am mai uitat să spunem. Am fost alături de ea până la ultima suflare și am condus-o spre un loc luminat. Mama mea nu pleacă niciodată de lângă mine, ea este cu mine la fiecare pas și mă ghidează! Mama mea sfânta și bună pe care o iubesc infinit mi-a dat ultima și cea mai importantă lecție, lecția vieții și înțelepciunea atunci când vine vorba de moarte!”, a scris Ana Baniciu pe rețelele de socializare. 

Ana Baniciu, la un pas de moarte. Ce s-a întâmplat cu artista: „Am făcut un hematom lângă creier”

Artista spune că vrea să-și facă mama mândră și că va face tpt posibilul să își realizeze planurile.  În final, vedeta i-a transmis încă o dată mamei sale cât de mult o iubește. 


De mulțumit, am să îți mulțumesc în fiecare zi din viață mea pentru că ai fost, ești și vei fi lângă Ana ta care are planuri mari și care nu o să stea o secundă, o să te facă mândră în continuare, așa cum a făcut-o și până acum! Te iubesc cu toată ființă mea, în fiecare secundă!”, a scris Ana Baniciu pe rețelele de socializare. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ana Baniciu (@ana_baniciu)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel