Alina Sorescu, singură de Paște. De ce fetițele nu-și vor petrece sărbătorile alături de ea: „Cea mai delicată perioadă din viața mea”

Data publicării:

Alina Sorescu a dezvăluit faptul că anul acesta Paștele va fi foarte diferit, față de cum era în trecut. 

Alina Sorescu nu se va putea bucura anul acesta de Paște așa cum a făcut-o până acum. Vedeta trece printr-o situație extrem de sensibilă, pentru că cele două fetițe nu îi vor fi alături de sfintele Sărbători Pascale, ci vor sta cu tatăl lor. Instanța a decis deja de câteva săptămâni că acestea vor petrece timp egal cu părinții lor, adică o săptămână locuiesc cu Alexandru Ciucu și una cu artista. Așadar, se pare că de Paște va veni rândul tatălui lor de a le avea în grijă, lucru care o macină teribil pe celebra solistă.

„E o primă sărbătoare mai altfel, pentru că nu vor fi fetițele cu mine de acest Paște, dar voi merge la familia mea extinsă de la Roșiorii de Vede, acolo unde petrec de mic copil și unde fiecare sărbătoare a fost așa cum trebuie să fie, cu toate generațiile la aceeași masă, cu tradițiile pe care încercăm să le respectăm”, a mărturisit Alina Sorescu, la Antena Stars, potrivit unica

VEZI și: Alina Sorescu trăiește clipe de coșmar: „Această decizie aduce haos în viața fetițelor”. Ce relație are în prezent cu Alexandru Ciucu


 

Vedeta va face apel în instanță

Cu toate că Alexandru Ciucu a savurat din plin această victorie, Alina Sorescu este gata să ajungă din nou în instanță. Vedeta vrea să-și facă dreptate cu orice preț și este convinsă de faptul că cele două fetițe, care au încă vârste foarte fragede, trebuie să locuiască permanent alături cu mama lor și să aibă un cămin stabil.

„A fost un an greu cu procese și ordonanțe și încerc cu toată ființa mea să rămân demnă în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată de instanță este ca fetițele să stea o săptămână la mama și o săptămână la tata. Voi lupta de această dată eu până la capăt și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut”, a scris artista pe Facebook.

Te-ar putea interesa și: Alina Sorescu, sfâșiată de durere: „Când îți vezi copilul că plânge”. Artista trăiește o perioadă de coșmar

 


 

Cine o ajută o artistă în această perioadă grea

Totuși, vedeta nu este singură în această perioadă dificilă. Alături de ea îi este întreaga familie, care o ajută să depășească cu bine toate obstacolele și toate momentele de cumpănă ce s-au produs de la decizia divorțului.

„Cea mai delicată perioadă din viața mea este acum. Nu pot să spun că până acum am trecut prin încercări. Acum este o situație nouă cu care mă confrunt și din care încerc să ies încrezătoare. Fetițele îmi dau putere, activitatea mea profesională, muzica îmi dă putere, publicul, care îmi trimite reacții frumoase atunci când anunț ceva, când lansez câte un eveniment.

Am părinții alături de mine. Le mulțumesc că m-au crescut într-un spirit al familiei. Le mulțumesc că au fost alături de mine de mic copil, de când m-au îndrumat către muzică, apoi când am născut fetițele au fost principalul meu sprijin în creșterea lor.  Sunt și acum alături de mine. Abia când tu la rândul tău ești părinte realizezi, de fapt, ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru tine. Realizez acum cât s-au sacrificat, cât s-au luptat pentru mine și le mulțumesc. Sper să ajung și eu să fiu ca ei, Sunt mai sensibilă, reacționez altfel de când sunt mamă, mai ales în această perioadă mai delicată din viața mea”, a mai spus artista.
 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel